Niculae, lecţia apartenenţei
După ce a înfipt trei goluri în poarta lui Tătăruşanu, care pare că se antrenează în fiecare etapă pentru viitorul festival al cascadoriilor alături de Zapata, Marius Niculae a intrat în poarta părăsită de Lobonţ, care se accidentase. Săgeată a […]
După ce a înfipt trei goluri în poarta lui Tătăruşanu, care pare că se antrenează în fiecare etapă pentru viitorul festival al cascadoriilor alături de Zapata, Marius Niculae a intrat în poarta părăsită de Lobonţ, care se accidentase. Săgeată a avut plasament, a ieşit bine pe vreo două centrări, a degajat cu ţintă. Tribuna gustă momentele în care un jucător de cîmp se transformă în portar din cauză că echipa lui a epuizat schimbările. Le gustă mai ales dacă scorul e confortabil de partea favoriţilor.
S-a terminat 5-0 pentru Dinamo după un meci în care Gloria lui tata Jean şi a fratelui Ovidiu a arătat ca o trupă orfană. Şi de fotbal, şi de tată şi de fraţi. Întrebarea e totuşi alta. Ce mai trebuia să facă ieri Marius pentru Dinamo? Să dea cu mătura prin vestiare, să-i ia locul lui Tică Dănilescu la completatul foii de joc? Să fumeze un trabuc între două faze, alături de Borcea şi de Turcu? Fiindcă e foarte bine că liderul are un atacant renăscut în persoana lui Marius, dar e pe cale să dezvolte o dependenţă de forma acestui băiat pentru care a fi dinamovist înseamnă mai mult decît nişte declaraţii sforăite în faţa camerelor.
De fapt, acesta e mesajul uman discret al reuşitelor lui Marius. Cînd joci pentru ai tăi, printre ai tăi, atunci cînd banii sînt vehiculul cu ajutorul căruia mergi înainte, dar nu scopul unic al meseriei tale, totul capătă un sens. Unul profund. Al apartenenţei. Al solidarităţii care funcţionează în ambele sensuri. Te-ai întors căzut, într-un picior, acum e timpul să îi iei tu locul celui care nu mai putea merge decît într-un picior.
Fotbalul mai înseamnă şi asta, în afara poveştilor despre interlopi cu funcţii federale. Să nu uitaţi!