Lăcă şi epigonii
Steaua a avut momente cînd a arătat bine cu Iaşiul. Erau momentele în care echipa juca după sufletul antrenorului
L-am suspectat pe Lăcătuş. De multe. Şi de multe ori. Am avut impresia ca e refractar la orice observaţie critică. Şi […]
Steaua a avut momente cînd a arătat bine cu Iaşiul. Erau momentele în care echipa juca după sufletul antrenorului
L-am suspectat pe Lăcătuş. De multe. Şi de multe ori. Am avut impresia ca e refractar la orice observaţie critică. Şi cîteodată chiar e. L-am bănuit de opacitate şi de ranchiună, laolaltă cu o atitudine vădit capitulardă în faţa patronului. Peste toate, mi s-a părut că trăieşte drama fostului mare jucător care nu se poate exprima ca antrenor la acelaşi nivel. Nici nu era o premieră, însemna doar că intră într-un club foarte select. Platini, Hagi, Schuster, Roy Keane. Iar lista rămîne deschisă.
Meciul Stelei împotriva Politehnicii Iaşi a adus 3 puncte în Ghencea şi o nouă perspectivă asupra antrenorului Marius Lăcătuş. Ha, ha, ce, dom’le, ai descoperit acum că o fi şi Lăcă un mare antrenor? Şi cu cine, cu o echipă condamnată să se lupte pentru evitarea retrogradării!? Ştiţi reacţia. Numai că uneori e bine să nuanţăm. Fotbalul ne obligă să procedăm aşa, fiindcă, din fericire, nu e o activitate predestinată să joace în alb şi negru. Odinioară evolua în roşu şi albastru. Aşadar. Au existat cîteva momente în desfăşurarea partidei în care Steaua a arătat bine. A dovedit că poate să joace fotbal, acel fotbal de calitate, generos, fotbalul dorit de oamenii care iubesc această echipă. Nu doar de ei. Fiindcă mediocritatea Stelei atrage într-un mod aproape pervers mediocritatea celorlalţi.
Faza golului înscris de Bogdan Stancu poate fi doar rodul unei inspiraţii de o secundă a lui Dayro Moreno şi Ogăraru. Mica noastră demonstraţie pleacă însă de la fazele construite cu migală şi ratate cu vinovată nonşalanţă. Coerenţa acţiunilor nu trebuie pusă pe seama întîmplării. Finalizarea lor ţine de valoarea jucătorilor. Mai bine zis de lipsa acesteia. Responsabilitatea lui Marius încetează la marginea careului de 16 metri. E o axiomă general valabilă a fotbalului, deci nu e cazul să-i cerem antrenorului stelist ce nu îi cerem lui Mourinho şi Rafa Benitez.
Dacă Dayro Moreno, Toja şi Kapetanos nu au deprinderi elementare de atacanţi, asta nu e vina lui Lăcătuş. Care e condamnat să lucreze cu materialul pus la dispoziţie de club. Cînd Kapetanos închide ochii şi şutează peste poartă, un om pe bancă e de fiecare dată în pragul infarctului. Să sperăm că Marius are inima rezistentă, pentru că povestea nu se sfîrşeşte aici. Da, există o dramă a fostului mare fotbalist care vrea să fie şi un mare antrenor. Aceea de a vedea că antrenezi nişte epigoni. Ca să nu zicem amatori.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele