Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Porcupine Tree, Floyd-ul zilelor noastre

În 1975, Steven Wilson era un băieţel de 8 ani, blond şi slăbuţ, care încă îl mai aştepta pe Moşul. La petrecerea de Crăciun din acel an, părinţii lui au primit două albume LP. Unul era „Love to love you […]

joi, 12 martie 2009, 11:48

În 1975, Steven Wilson era un băieţel de 8 ani, blond şi slăbuţ, care încă îl mai aştepta pe Moşul. La petrecerea de Crăciun din acel an, părinţii lui au primit două albume LP. Unul era „Love to love you baby” al Donnei Summer, celălalt „The dark side of the moon”, Pink Floyd. Micuţul Steven a ignorat dulciurile şi maşinuţele pe care i le adusese Moşul, dar a clipit pofticios spre cadourile părinţilor. Pe care le-a ascultat apoi pînă ce vinilul a obosit şi discul a început să păcăne. Melomanii ar spune că puţine lucruri sună mai bine decît un album din vinil uzat, ascultat pînă la epuizare.

În 1987, Steven Wilson avea 20 de ani, era la fel de blond şi slab, dar nu îl mai aştepta pe Moş Crăciun. Între timp, ascultase şi altceva decît Pink Floyd şi Donna Summer, urmase cursuri de chitară – instrument pe care îl detesta în copilărie – şi experimentase. Fusese ajutat în această întreprindere chiar de tatăl său, inginer electronist, care i-a pus la punct un mini-studio de înregistrări şi mixaj. În acelaşi an de graţie 1987, începea povestea care continuă şi azi. Foarte tînărul Steven Wilson punea bazele unui grup numit Porcupine Tree. Se întîmpla la Hemel Hempstead, Hertfordshire, un loc ca oricare altul din Anglia profundă. Ploaie, soare, iar ploaie, iar soare, vînt, vînt, vînt, aer curat, aer curat, cu flori mai frumoase decît toate florile din lume, gazon marca Wimbledon, clădiri albe, cu aspect auster. Oameni civilizaţi, serioşi, cu un nebănuit simţ al umorului. În general, nimic din ce ar putea predispune să compui şi să cînţi rock progresiv, ambiental, cu accente psychedelice.

Am ajuns întîmplător la Porcupine Tree, acum vreo trei-patru ani cînd mi-a căzut în mînă un concert pe DVD, „Arriving somwhere, but not here”. Concertul cu pricina se petrecea somewhere in Chicago. De atunci, am căzut prizonier. Îi ascult cu o poftă străină de saţietate. Oricînd, şi cînd sînt obosit, şi cînd sînt odihnit, şi cînd sînt deprimat, şi cînd mă simt împăcat cu mine însumi. Îi ascult oriunde – acasă, în maşină, în concediu, în timp ce scriu, în timp ce nu ştiu ce să mai scriu. Îmi induc o stare de confort spiritual, mă neliniştesc şi mă liniştesc în acelaşi timp, îi descopăr mereu alţii, simt filonul Pink Floyd, uneori miros şi urme de Zeppelin, şi amprente Yes. Încerc să descopăr unde ar fi Donna Summer în toată povestea asta, dar nu prea reuşesc.

Observ că Porcuşorii mei ţepoşi sună mult mai bine în concert decît pe înregistrările de studio, iar asta înseamnă că sînt foarte adevăraţi, ştim cu toţii că aşa e, că le prieşte scena mai mult decît studioul, contactul nemijlocit cu publicul în locul atmosferei de farmacie din studioul de înregistrări. Mai bag de seamă că primele albume – Up the Downstair, Signify, Stupid Dream, The sky moves sideways, Metanoia –  sînt căutări instrumentale, iar cele din 2000 spre zilele noastre – Lightbulb Sun, In Absentia, Deadwing, Fear of a Blank Planet arată că drumul a fost găsit. Forţă şi delicateţe, curaj şi prospeţime. Calitate. O trupă vie, puternică, proaspătă, pe care nu o întîlneşti pe toate cărările rockului. Mergeţi pe mîna lor! Steven Wilson, Richard Barbieri, Colin Edwin, Gavin Harrison şi John Wesley vă vor purta într-o călătorie în care nu e nevoie de centură de siguranţă. 

CLICK AICI PENTRU PIESA „ARRIVING SOMEWHERE BUT NOT HERE”

Comentarii (86)Adaugă comentariu

Clubulmarinarilor Arad (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:01

lasa-mi sa fie eu primul care te felicita !!! este cel mai bun editorial nonmuzical de pana acuma al tau!!!
ai putea sa scrii maides despre …. super trupa 🙂
bv cristiane bv 🙂

Alex (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:08

wow domnule Geambasu , imi sunteti foarte antipatic , dar tin sa va felicit pentru gusturile muzicale , congrats! ascultati si Muse daca vreti , nu veti regreta 😀

Emil (10 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:08

Mai bine mai tirziu decit niciodata Geambasule. Subscriu: P.T. sint o trupa (nu de rock, cum spui tu ci de progressive), de mare clasa, din pacate nu foarte mediatizata. Oricum ideea ta de a deschide o rubrica de cultura in ziarul asta e de bun augur. Nu stiu citi o sa aprecieze asta, dar ma bucura faptul ca se vorbeste si de altceva decit despre manele….

Darth Coco (11 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:13

Porcupine Tree sunt o trupa „MARE”.
Mijloacele tehnice din zilele noastre le-au permis sa „exploreze” locuri unde trupe ca Pink Floyd, King Crimson sau Jethro Tull nu au reusit sa ajunga.
Felicitari pentru prezentare :).

PS: E prima oara cand citesc blog-ul asta. Ceea ce ma frapeaza este ca un om care ii analizeaza pe Dragomiri si Becali la televizor, are inclinatii artistice nebanuite si scrie articole foarte interesante.
Ce inseamna banii :P.

fisher (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:21

not expecting this…more often please!

pffmihai (3 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:21

Incantat de acest articol, domnule Geambasu! La mai mare. I-am rumegat indelung pe acesti Porcupine Tree si m-au captivat si pe mine, un mare pasionat de Floyd si prog. Insa mereu, dar mai ales acum cand ma delectez cu niste sesiuni BBC al celor de la PF, i-am considerat mult mai moi decat taticii lor spirituali. Cu toate riff-urile agresive prezente in muzica lor, PT raman totusi mai delicati, mult prea mult cizelati. Nu stiu cum reuseste insa muzica floyzilor dar, desi considerata de multi muzica domoala, emana mult mai multa duritate si agresivitate chiar de pe albumele inregistrate in studio, nu mai zic de live-urile vechi gen Pompeii.

Va recomand The Dark Third, album al trupei Pure Reason Revolution, poate de aceeasi factura ca si PT, de inspiratie PF mai pregnanta chiar.

valize cu brichete (357 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:23

probabil ca cei de mai jos nu ati vazut/citit articolele anterioare ale dlui. Geambasu referitoare la, de exemplu, concertul Roger Waters de la Budapesta in primavara 2007, concertul Robert Plant de la Bucuresti in 2007 etc.

cautati-le in arhiva, ca aveti ce citi!

horatiu (4 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:38

eu chiar ma intrebam cat timp o sa mai treaca pana o sa scrie despre ei „domnule Geambasu” 🙂
astept un raspuns legat de mars volta, daca place sau daca nu

Numai bine,
Un liceean care i-a vazut pe Porcupine Tree live 😀

robi_net (4 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:42

Ma bucur pt Dvs, am ramas surprins. sunt muzician si iubesc sportul. m-as bucura daca s-ar scrie la fel de mult si despre muzica de calitate ca si despre sport si ar asculta si lumea mult mai multa muzica buna. Mersi inca odata pt articol mi-ati facut o zi frumoasa.

Marius (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:46

Hmm…sunt placut surprins de ce am citit mai sus.
Sunt la fel de buni live ca si Pink Floyd, dar spre deosebire de ei Porcupine Tree graviteaza in jurul lui Steven Wilson.
Acum Steven a scos un album solo (Insurgentes) si e implicat intr-o multime de proiecte: No-Man, Bass Communion, Blackfield, UEM, IEM, acopera arii muzicale diverse – de la electronica la metale, e un producator renumit si a lucrat cu extrem de multi muzicieni.

durden (270 comentarii)  •  12 martie 2009, 12:57

foarte frumos articolul.am fost placut surprins.felicitari!

liviu (35 comentarii)  •  12 martie 2009, 13:09

foarte corect !

Florin (9 comentarii)  •  12 martie 2009, 13:17

Cristian,

E pentru prima data cand observ ca gusturile nostre muzicale diverg … 🙁

Eu sunt un mare fan de prog (Crimson,Yes,Van der Graaf, Rush, Jethro Tull, Genesis, Floyd, Camel, Renaissance, etc.) si heavy metal.

Totusi Porcupine Tree nu numai ca m-au lasat complet rece, dar chiar m-au calcat pe sistem. Ii inlcud in categoria de trupe comerciale care incearca sa schiteze/copieze trupele adevarate ale anilor 70, practicand un gen de pop-psihedelic-metal, iar vocea popish a lui Wilson ma scoate din minti. Ar mai fi ceva trupe moderne cu aceeasi tendinta comerciala: Ayreon, Dream Theater (si toate clonele lor), etc.

Daca ai timp sa investighezi trupele moderne de prog autentic, cu un sound complet original, ti-as recomanda orice scos de suedezii din Pain of Salvation (de exemplu albumul „Be” este magistral, si mai putin albumul Scarsick, care este un derapaj in banalitate). Iar daca ai chef de un prog complet nebun, incearca The Mars Volta, in special „De-loused in Comatorium).

La mai multe articole muzicale …

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  12 martie 2009, 14:03

In primul rind multumiri celor care au postat mesaje. Mai schimbam putin aerul. O sa fac si efortul (placut de altfel) de a asculta propunerile voastre, caci nu ma consider a toate stiutor. Din contra.

Florin

Interesanta parerea ta, nici nu imi propun sa te contrazic. Mie nu mi se par facili, desi exista unele concesii facute spiritului comercial in muzica Porcupine Tree. Te inteleg, mai ales ca esti fan Van der Graaf si Crimson. Pe care, la rindu-mi ii banuiesc de un elitism afisat si chiar de o anume prolixicitate in materie de idei. Forme care nu au fond intotdeauna. Dar asta asa ca sa discutam, imi place sa schimb pareri cu oameni care asculta muzica de calitate. Nici Dream Theater nu mi se par comerciali. Banuiesc ca ai ascultat ultimele lor albume, Octavarium sau Systematic Chaos. Despre Ayreon nici eu nu am o parere formidabila. O sa incerc sa ascult ce mi-ai propus.

trainspot (3 comentarii)  •  12 martie 2009, 14:05

asculti porcupine tree?! nu as fi crezut. si este intr-adevar una dintre cele mai tari trupe pe care le-am ascultat vreodata.
experimenteaza continuu insa au un sound atat de natural… daca ai si un sistem audio care sa-ti redea toate sunetele n-are cum sa nu-ti placa (fie ca esti fan mtv, vh1, u-tv).

trainspot (3 comentarii)  •  12 martie 2009, 14:15

p.s. am cumparat recent „On the Sunday of Life” doar ca remasterat de japonezi. suna aparte! in general cautati luati ce e japonez. (Blood Sugar Sex Magik a lui RHCP suna muuult mai bine asa).

Florin (9 comentarii)  •  12 martie 2009, 14:29

Cristian,

Multumesc frumos pentru raspuns.

Sunt de acord cu tine ca Dream Theater sunt mai putin comerciali decat Porcupine Tree.

Problema mea cu DT este alta. In general cu cat o trupa a castigat o reputatie comerciala mai insemnata (DT, Metallica, etc.) , cu atat sunt mai exigent, mai ales ca sunt o gramada de trupe mult mai putin cunoscute, dar care produc o muzica autentica si cateodata net superioara trupelor reputate.

Consider ca DT nu e totusi o trupa foarte originala muzical (cu cateva exceptii), incercand sa compenseze (si punand accentul in special) prin virtuozitate (Petrucci & Portnoy). De aici rezulta compozitii mult prea lungi, un fel de jam-uri unde cei 2 isi lasa puternic amprenta. Piesele DT incep in general foarte bine, dar dupa cateva minute orice structura este pierduta. In plus vocea lui LaBrie nu-mi transmite mare lucru.

Toate cele bune,
Florin
PS Pentru cei interesati de muzica prog, va recomand siteul http://www.progarchives.com

Adela (2 comentarii)  •  12 martie 2009, 14:32

I-am vazut pe patru ori live. Asemanarile cu PF si alti prog sunt frecvente, dar neasumate de ei si de cele mai multe ori sunt nepotrivite. Influentele pot fi desigur diverse, doar sunt muzicieni, insa dupa primele albume ultimele sunt in acorduri cu totul noi.

Despre SW se pot spune multe – ascultati si proiectele lui Barbieri si, mai ales, ale lui Gavin Harrison (King Crimson).

Bogdan (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 15:08

Felicitari pentru articol si in general pentru toate scrierile tale. I-am descoperit si eu pe Porcupine Tree de vreo cativa ani si intr-adevar Steven Wilson a reusit prin toate proiectele sale sa creeze un curent aparte in zona muzicii progresive.

Recomandarile mele: Riverside, Opeth

eu (2 comentarii)  •  12 martie 2009, 15:11

respect , din ce in ce ma uimiti d-le Geambasu incaodata respect cum scrieti ,si ca tineti cu cine tin si eu DINAMO

db (2 comentarii)  •  12 martie 2009, 15:11

in masina neaparat sa asculti „Let’s Get It Up” de la AC/DC!
tot de la ei, niste bluesy: Gone Shootin, Soul Stripper, the Jack(shes got the jack, shes got the gonorrhoea) Squealer

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  12 martie 2009, 15:13

Adela
Te invidiez, eu nu i-am vazut niciodata live. Inca ii urmaresc, dar mi-e teama ca pe la Bucuresti sau in alta parte prin Romanica nu am nici o sansa.

marius (2 comentarii)  •  12 martie 2009, 15:34

Buna ziua tuturor celor care au intrat cu comentarii si nu in ultimul rind dlui Geambasu! Poate daca verii Becali ar face o trupa de prog as citi stirile despre ei… Asa insa prefer (si o fac cu placere) sa ciresc acest comentariu legat de PT… Sunt un mare fan de muzica progresiva, cochetez cu ea de vreo 30 de ani si dupa aglomeratia din decembrie putine concerte de gen mi-au scapat… Prefer Budapesta Bucurestiului si nu mai are rost sa amintesc motivele… Am reusit sa-mi vad una din trupele preferate (Camel) la Amsterdam, i-am prins si pe cei de la Eloy intr-un club din Manheim iar acum ma agit (alaturi de alti nebuni ca mine) sa aduc citeva trupe de prog in Cluj. Intr-adevar, acest Steve Wilson mi-a intrat sub piele de la primele albume ascultate… Personal prefer albumele lor de inceput, nu agreez foarte mult progressive metal… Va recomand si Chroma Key, o alta derivata a PT, de aceasta data este vorba de un proiect Gavin… Imi plac si suedezi de la Flower Kings… De fapt suedezii sunt foarte tari in prog… Am reusit sa-mi comand un dvd cu K2… Inregistrat intr-un camin cultural din Hollywood, nu in cele mai bune conditii, insa muyica face totul… E deajuns sa va spun ca la clape e Ryo Okumoto (Spock’s Beard) si la ghitara batrinul Allan Holdsworth (pe dvd nu apare)… Mai sunt si niste polonezi pensionari (si polonezii sunt mari pe prog) SBB sau o trupa braziliana, Violete de Outono… E ciudat sa asculti prog in alta limba decit engleza, dar merita incercarea… Am putea continua discutia la infinit… Poate o vom face in particular, mi-ar face o deosebita placere acest subiect… Toate cele bune!

Ramirez (3 comentarii)  •  12 martie 2009, 16:28

sa incerci si Renaissance, iti recomand albumul Turn off the cards.
o sa-ti placa.

Neagrigore (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 16:31

@ darth coco, dacă ai putea să detaliezi legătura dintre bani şi PT sau Pink Floyd, ţi-aş rămâne dator. Chiar ar fi ceva interesant de urmărit.
Cât despre Porcupine Tree, toate bune şi frumoase, dar de la o muzică decentă, până la comparaţii cu Pink Floyd mai e cale lungă.
Nu ştiu de ce, dar discuţiile de genul ăsta seamănă foarte mult cu războaiele Apple vs. MS vs. Linux.
Stau şi mă întreb de ce şi-ar dori cineva să descopere următorul Pink Floyd. Sau cine ar vrea să FIE următorul Pink Floyd. Sau următorul Pink. Chiar aşa, cine este Pink?

vi (2 comentarii)  •  12 martie 2009, 16:32

Sincer, nu ma asteptam de la asta de la un aparator inversunat al scuipatului de seminte pe stadioane… Dar uite ca merge una cu alta… Omul cat traieste invata…
Poate incerci si ceva Post Rock ( God Speed you Black Emperor, Sigur Ros sau Explosions in the Sky) . Merg bine cu seminte (?)

claude (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 16:33

căline, apleacă-ţi urechea şi spre Redemption (cu vocalul de la Fates Warning) iese un DVD live – Frozen in the Moment acuşica

Alex26 (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 17:28

frumoasa descriere. sincer, nu pot sa ascult albumele scoase pana in 97, or fi ele albume bune, dar nu pot sa ma inteleg de nici o culoare cu aceste produse… dar de la Stupid Dream pana in prezent, Porcupine Tree este acea formatie care te trimite in lumea viselor. sper ca cineva sa ii aduca intr-o buna zi si pe la noi. am auzit ca in Septembrie or sa scoata un nou album. Doamne ajuta !!!

shere (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 17:43

salut!sunt un mare fan Doors,Zeppelin si in general al muzicii din perioada 60’s-70’s.Am ascultat si Porcupine Tree si Van der Graaf Generator sau Rush si as vrea sa spun despre Porcupine Tree ca sunt ok,insa pana a ii compara cu Pink Floyd e putin cam mult.as vrea sa recomand o trupa extraordinara,dupa parerea mea sunt probabil la fel de buni ca pink floyd,cu o muzica complexa.Sunt geniali,si se numesc Radiohead(daca aveti imaginea videoclipului de la Creep,v-ati facut o imagine gresita).Thom Yorke e genial(nu exagerez),de asemenea Johnny Greenwood,un multi-intrumentist,Selway e un baterist underrated ca si Colin Greenwood,un basist „flawless”,iar O’Brien are un aport important,rezultand una din cele mai interesante formatii.Albume recomandate:Hail to the thief,Kid A,Amnesiac,In rainbows,Ok computer,The bends,Pablo honey si alte Ep-uri sau Lp-uri.Defapt,sunt cam toate albumele,si sunt incredibile.Un album ft ft tare :Hail to the thief(inregistrat in doua saptamani).Superb

Adela (2 comentarii)  •  12 martie 2009, 17:58

E foarte simplu sa-i vezi in concerte. Si e foarte bine sa-i urmaresti in alte tari – sonorizarea te leaga sau te dezleaga de muzica. Pe unde i-am vazut eu biletele au fost usor de gasit chiar daca se epuizau repede, iar salile cu maximum 5mii de oameni au avut acustica impecabila.

In grupul meu de prieteni este loc si pentru alti iubitori de muzici bune. Adevarul e ca urmaresc, prin Europa, si alte trupe amintite aici, dar fara sa-i compar. Raman la parerea ca Pink Floyd e Pink Floyd, iar mai noua asociere cu Opeth vine dintr-un proiect comun (daca nu mai multe).

stefan (5 comentarii)  •  12 martie 2009, 18:28

asculta neaparat proiectul BLACKFIELD al lui Wilson… face toti banii

stefan (5 comentarii)  •  12 martie 2009, 18:31

da, Chroma Key… super

MIHAI (3 comentarii)  •  12 martie 2009, 18:49

In primul rind felicitari pentru articol;autoexilat in Maroc de aproape 20 de ani urmaresc de ceva timp gsptv si am apreciat discursul domnului Geambasu chiar daca nu am fost totdeauna de acord (in paranteza spus sunt dinamovist de peste 35 de ani desi nu ma recunosc deloc in stilul de conducere si de joc al actualei ocupante a locului 1).
Deci nu m-a surprins acest articol ; ceea ce m-a uimit e ca in comentariile citite pina acum si in puzderia de referinte muzicale cu care se incearca sa se asemene aceasta trupa nu regasesc deloc trimiteri la Marillion pentru care PT a facut unele prime parti de concerte.
De mai multi ani eu , care ascult muzica de acest gen cam de prin 1970 ,sunt vrajit de acest grup mai ales din noua perioada cu Hogarth vocalist si compozitor.Recomand tuturor albumul si dvd-ul MARBLES care e unul din cele mai reusite pe care le-am ascultat vreodata.Iar cine are posibilitatea materiala ,ei sunt in la sfirsit de turneu european cu noul album si am impresia ca au reportat un concert in Bulgaria prin iunie.
Iar tot in domeniul de prog-rock incercati si trupa IQ mai ales cu albumul (exista si dvd) Subterranea.
Salutari domnului Geambasu si tuturor fanilor de muzica buna (in acceptia noastra).

flo (40 comentarii)  •  12 martie 2009, 19:45

felicitari dle. Geambasu !

GentleGiant (57 comentarii)  •  12 martie 2009, 19:54

Mie PT mi se par o trupa de muzica usoara (in)abil camuflata, uitati-va la sectia ritmica (nu doar la piesa asta), la melodiile inconsistente, lipsa de directie in constructie, la melanjul nereusit de pop si metal, mimarea psihedelicului, repetitivism – caracteristici prea frecvente ale asa-zisului neoprog. Nu condamn gustul nimanui, dar aici nu de gust este vorba, sint chestii aproape masurabile.
@Shere – mi-ai luat vorbele din gura. Cine vrea sa asculte muzica din aia care nu mimeaza, sa asculte cu mare, mare atentie RADIOHEAD – oamenii astia sunt doar in aparenta simpli(sti), ritmic si armonic sint nesfirsit de inventivi. De la Bends si OK Computer incolo trebuie ascultat tot, vazut tot (Pablo are momentele lui). Si, da, mutatis mutandis, Thom Yorke are carisma de nivel Peter Gabriel, Peter Hammill, D. Gilmour si cine mai vreti voi. I-am vazut anul trecut la Londra live si pun concertul fara sa ezit la nivelul Yes si Jethro Tull la Bucuresti.
Cristi, oricum, multumesc pentru articol.

The Clash (54 comentarii)  •  12 martie 2009, 19:55

Ah, domnule Geambasu, nu’ti place critica, altfel nu mi-ai fi inlaturat comentariul despre acei*** numiti „hippies”. *** Iti recomand Mozart daca tot vorbesti de muzica buna.

CFR (5 comentarii)  •  12 martie 2009, 19:57

Intradevar, Steven Wilson e un geniu. Insa nu e genul de geniu care vrea isi tine genialitatea doar pentru el, ci o raspandeste, o insufla in altii: in prieteni, in trupele pe care le produce (ex: Opeth, Orphaned Land (care au cantat in 2007 la Cluj-Napoca), Marillion, etc.) sau cu care a colaborat (ex: Dream Theater).
E un om in care fiecare poate gasi cel mai bun prieten, cel mai intelept tata si cel mai bland bunic.

Hai CFR !

drucker (15 comentarii)  •  12 martie 2009, 20:00

excelent . ma revansez recomandind Goddess in the Doorway – Mick Jagger

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  12 martie 2009, 21:05

MIHAI

Uite ca mai da omul si de fani Marillion, nu Marillionul lui Fish, ci Marillionul lui Steve Hogarth. Schimbare fundamentala. Asa e, mare trupa, i-am ascultat si rasascultat in ultima vreme, am avut norocul formidabil sa ma aflu la Barcelona acum o luna cind concertau acolo. Apropo, sa asculti ultimul album, Happiness is the road. Da Marbles e un album de nota 10, dar nu numai. Doar ca nu mi se pare in mod evident ca PT se trag din Marillion. Parca nu. Amindoua trupele merg foarte tare pe atmosfera, insa, poate din cauza asta zici ca Porcupine Tree are influente Marillion. In concluzie, fara recurs, vorbim despre muzica buna. Pur si simplu, nu ca asa ni s-ar parea noua.

Gentle Giant
Exagerezi, PT chiar nu cinta muzica usoara. Hai sa iti arat si eu cum ar suna un comentariu rautacios de-al meu despre Gentle Giantul tau. O trupa cu mari fasoane, instrumentisti interesanti, dar care n-a descoperit nici o melodie in toata cariera. Niste snobi, care au pozat in trupa cu mari pretentii pentru ca si-au dat seama ca nu-si vor putea vinde niciodata muzica decit unui public snob. Ei, ce zici?
Clash
Nu eu ti-am sters postul, exista un admin si un sistem automat care elimina mesajele care contin expresii si cuvinte licentioase. Simplu. Chestia cu Mozart n-am priceput-o, o ironie de citiva banuti acolo ca sa ne dam culti.

Ramirez
Ascult Renaissance de vreo 30 de ani. Daca nu mai bine. Mersi de recomandare oricum!

alex (4 comentarii)  •  12 martie 2009, 21:15

nu stiu daca a mai scris cineva dar porcupine inseamna arici, nu porcusor. de unde si pana unde de la porcupine tree la porcusorii tai, nu vad legatura

bezmeticu (4 comentarii)  •  12 martie 2009, 21:26

am 20 de ani si te apreciez din ce in ce mai tare.. cand scrii si cate ceva legat de pink floyd!

Sandel (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 21:26

super articol. bravo Cristian

cynic (37 comentarii)  •  12 martie 2009, 21:33

Cristian,recomand cu multa caldura Pain of Salvation,orice,dar in special dvd-ul „Be”.vei avea o mare surpriza.

GentleGiant (57 comentarii)  •  12 martie 2009, 21:41

OK, comentariu rautacios reusit.

MIHAI (3 comentarii)  •  12 martie 2009, 21:58

Domnule Critian,

Daca la capitolul fotbal nu suntem mereu 100% de acord lin ce priveste muzica ma bucur enorm ca suntem pe aceeasi lungime de unda.Caci cunosc putini fani de Marillion in afara de familia mea care e obligata sa ma suporte in fiecare week-end de ani incoace cu sunetul la maxim( nici eu nu pot lucra fara sa ascult muzica).
Am trecut si eu prin mai multe perioade si cam prin tot spectrul de la metal pina la asa zisul rock medieval gen balackmore/nights. Pe firmamentul meu cohabiteaza pink floyd/jethro tull/genesis de inceput si tot peter gabriel/fleetwood mac/eagles(la batrinete)/clapton dar si jeff beck(si un tinar numit john mayer pe care l-am descoperit de curind)/tangerine dream/u2(o melodie de pe noul album fiind inregistrata aici in Maroc)/ led zep dar si deep purple/pete methney/king crimson/elp dar si asia …. lista e lunga pentru cei aproape 40 de ani de cind muzica ocupa un loc aparte in viata mea.
M-ar bucura sa putem schimba uneori impresii si informatii in ciuda distantei ce ne separa.
Mult succes in tot ce intreprideti si va doresc sa recidivati in domeniul criticii muzicale.

ciumafaia (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 22:10

da pe tiamat si pe anathema de ce i-ati *** uitarii? ca si aia, s-a tot zis si se zice in continuare, ba ca sint urmasi directi ba ca sint floyzii actuali. domnule geambasu, pina nu vad cordonul ombilical, pina nu imi demonstrati ca dpdv genetic si arhetipal Porcupine Tree se trag din Floyzi, nu va cred. niste bastarzi! 😉 traiasca si infloreasca adulterul!

Silviu (4 comentarii)  •  12 martie 2009, 22:13

Vocalul suna ca Greg Lake de la Emerson, Lake & Palmer

frumoasele noastre duminici (1 comentarii)  •  12 martie 2009, 22:18

Vin si zic ce-am mai zis, tot la dumneavoastra pe blog: sa cautam sa discutam mai des despre muzica, despre filme, despre carti. Merg mai bine cu sportul (chiar si cu fotbalul) decat comentariile despre GB, VT si alte initiale din acelasi film cu nesimtiti.

Multumesc pentru PT, nu-i stiam. Am gasit pe net (…), ii ascult chiar acum.

antiprosti (2 comentarii)  •  12 martie 2009, 22:50

„Domnule” Geambasu, se pare ca aveti un mai mare respect pentru lunga lista de „roackeri” din articol sau din comentarii, (dintre care, in paranteza fie spus, o parte au murit de pe urma supradozelor) decat pentru tara in care v-ati nascut, din moment ce folositi apelativul „Romanica” in unul din comentarii. Nu am nimic cu nici un artist, fie el drogat, homosexual sa pedofil (nu va chinuti prea mult da exeplele sunt de top si la indemana) dar am ceva can respectul si admiratia pentru persoanele astea e cumva deasupra celui pentru propria tara. Si sa nu ziceti ca sunt populist sau demagog, ca nu candidez nicaieri.

antiprosti (2 comentarii)  •  12 martie 2009, 22:52

Scuze de greseli si unele litere mancate dar sa vezi un „formator de opinie” ca se adreseaza tarii sale cu apelative folosite in special in mod jignitor, nu e chiar placut.

Comentează