Vestiarul. Unii i-ar zice bestiarul

Locul în care o echipă devine o familie. Locul unde, tot ca o familie, o echipă se poate destrăma

Aţi auzit-o pînă la exasperare. A pierdut vestiarul. Ba l-a cîştigat. Este stăpînul vestiarului. Este sufletul vestiarului. Şi mintea acestuia. A, […]

Locul în care o echipă devine o familie. Locul unde, tot ca o familie, o echipă se poate destrăma

Aţi auzit-o pînă la exasperare. A pierdut vestiarul. Ba l-a cîştigat. Este stăpînul vestiarului. Este sufletul vestiarului. Şi mintea acestuia. A, dar mai e cineva acolo. El, el cine este? Bufonul vestiarului? Omul care întreţine atmosfera sau care face atmosferă? Orice, numai să fie cineva care se manifestă într-un fel anume. De ce? Pentru că în vestiar, în orice vestiar din lumea asta contează mai puţin piesele de mobilier. Cu două sau patru picioare, indiferent.

Vestiarul a devenit personaj principal. În fotbal. În fotbalul nostru. Aşa se întîmplă atunci cînd mingea este schingiuită pe teren, încep să conteze poveştile de la cabine. Iar asta nu doar pentru că ziariştii au o aplecare naturală să practice bungee jumping în derizoriu şi can-can. Penuria spectacolului din teren pune reflectoarele pe meciurile din vestiar. E şi acolo o lume. Un univers în care oamenii se exprimă mult mai sincer decît pe gazon. Prieteniile şi duşmăniile de la vestiar sînt purtate în meci. Ştiţi vorba aceea. I-a dat ăla o pasă de parcă sînt duşmani. Cîteodată chiar sînt.

Intrăm într-un vestiar unde s-au echipat şi dezechipat Dinu şi Lucescu, Radu Nunweiller şi Dudu. Consacraţii nu se suferă cu tinerii, tinerii alături de consacraţi nu-i prea au la stomac pe străini. Tamaş, Zicu şi Loby vor cu elicopterul, Moţi s-a întors cu impresii despre el de la Siena, unde n-a lăsat nici o impresie. Veteranii acuză că ei duc greul. Danciu, Claudiu, Marius Niculae. Ăia mici contraatacă. „Pe noi cade mereu vina, că noi nu sîntem vedete!” Au şi ei dreptatea lor.

Hai să vedem şi vestiarul în care şi-au pus ghetele Liţă Dumitru şi Puiu Iordănescu. Tudorel Stoica şi Belo. Lăcătuş. Lăcătuş şi-a muştruluit elevii la sfîrşitul partidei cu Braşovul. Ăsta e un clişeu din care au trăit generaţii întregi de ziarişti sportivi. E o vorbă proastă moştenită din moşi strămoşi, dar chiar aşa s-a întîmplat. Nea Marius a simţit că jucătorii pe care îi antrenează sînt excelent pregătiţi la alibiuri. Suporterii înjură, presa critică, patronul îi ia la mişto. Iar ei, săracii, nu se mai pot exprima din cauza asta. Au căderi de glicemie cînd centrează la poarta adversă. Nu mai pot pasa, nu mai au randament la tacklinguri. Le-a mai zis ceva Lăcătuş care ar trebui să-i pună pe gînduri. „Vreau să fiţi bărbaţi!”. Acum urmează inevitabil un comentariu misogin. Dar ce, femeile nu joacă fotbal?

Va decide vestiarul titlul de campioană? E o întrebare şi asta. Alta. Nu cumva vestiarul e mai important decît butoanele, decît toţi Tiberiu Lajoşii cu fluier ori fanion?