Evadatul din pluton

Cînd nu comentează Turul Franţei, Radu Naum vorbeşte despre frumuseţea complicată a meseriei de ziarist. Şi conduce un post de televiziune

Regula numărul unu. Să nu faci interviuri cu prieteni. Încălcată. Regula numărul doi. Să nu faci interviuri cu […]

Cînd nu comentează Turul Franţei, Radu Naum vorbeşte despre frumuseţea complicată a meseriei de ziarist. Şi conduce un post de televiziune

Regula numărul unu. Să nu faci interviuri cu prieteni. Încălcată. Regula numărul doi. Să nu faci interviuri cu colegii din trust. Ignorată şi asta. Bine, dom’ne, păi atunci ce rost mai avea interviul ăsta? Simplu. Nu l-am căutat pe amicul Radu, nici pe Naum, directorul GSP TV. Voiam să vorbesc cu ziaristul Radu Naum. Care tocmai ieşise dintr-o şedinţă. Atmosfera predominantă, agitaţie. Un birou micuţ, auster, tapetat cu ecrane de televizor. O cafetieră care stă aprinsă mereu, ca un furnal. Omul e mai stresat decît în studio. N-am picat foarte bine, ceea ce nici nu-i foarte greu cînd e vorba despre cineva care trăieşte cu ochii în computer şi urechea pe telefon. 

– Există un învingător între Radu Naum jurnalistul şi Radu Naum directorul GSP TV?
– Deocamdată e remiză. Cred, n-am timp să ţin scorul. Minutul şi scorul.
 
– Cum coabitaţi?
– Cîteodată foarte bine, dar în general greu, pentru că jurnalismul intră în coliziune directă cu managementul jurnalismului. Ca în orice profesie

– La TVR ce ai lăsat în urmă?
– Înseamnă să îmi fi aparţinut ceva ca să fi lăsat ceva în urmă. Nu cred că am lăsat regrete sau bucurii. Am lăsat senzaţia că s-a încheiat o etapă şi că începe alta.

– Cum ai reacţionat la remarca lui Alexandru Mironov, care a spus că sînteţi nişte trădători, voi, cei care aţi plecat din TVR?
– M-a amuzat. M-a amuzat pentru că mi s-a părut un discurs pe care l-am întîlnit într-un anumit tip de filme.

– Cum ţi-ar plăcea să decurgă o zi de muncă a ziaristului Naum?
– Nu are nici o importanţă acum, chiar nu are. Important e cum se petrece. Cu foarte multe decizii, cu dorinţa de a păstra un spirit de echipă viu. O echipă care e lovită şi ea de situaţia actuală în tot bussinesul din lumea asta şi din bussinesul ăsta.

– Numele tatălui tău te-a ajutat sau te-a incomodat în meserie?
– M-a ajutat. Foarte mult. Tatăl meu a fost o pilă pentru mine şi după ce a murit. Prin numele lui. Am totuşi micul orgoliu să cred că nu s-ar fi publicat dacă aş fi scris orice. Am găsit o nişă care era ciclismul, dar tot datorită tatălui meu, care mi-a adus reviste. E adevărat că dacă eram un zevzec şi nu le citeam, probabil nu se alegea nimic din toată povestea. În concluzie, am un mare sentiment de recunoştinţă.

– Scrii greu sau uşor? E o corvoadă?
–  Depinde de zi, de felul cum intru în subiect, de cum vibrează în mine. E un amestec de responsabilitate, plăcere şi sentimentul că trebuie să trudeşti. Corvoadă nu. Niciodată.

– Adori ciclismul şi pentru că într-o lume cucerită de fotbal se adresează elitelor?
– De cînd eram copil, m-a impresionat felul în care se scria despre ciclism. Pe atunci, nu eram departe de lumea poveştilor. Frumuseţea e că pînă la urmă nici nu mai ştii care e sportul adevărat, cel de pe şosea sau cel scris. Posibil cel scris. Asta-mi place, am senzaţia că e ceva care îmi aparţine.

– Mi-ai spus odată că tenisul e moartea televizunii. Îţi menţii părerea?
– Tenisul e moartea crîncenă a televiziunii. Tenisul e un sport care îşi acordă această mare indulgenţă să dea peste cap programele. Ceea ce poate să fie spre lauda lui.

– Ai intrat în presă pentru că e o meserie uşoară, bine plătită şi care presupune călătorii în străinătate?
– Întotdeauna cînd te îndrepţi către o meserie, ţii cont şi de avantaje. Poate că m-am dus spre jurnalism şi pentru că nu trebuie să te scoli la 6-7 dimineaţa.

– Care e motivul pentru care ziariştii nu sînt o categorie de oameni foarte iubiţi?
– Oricît de narcisişti am fi, dimineaţa, cînd ne trezim, ne uităm în oglindă şi nu sîntem foarte bucuroşi. Vedem o faţă şifonată, obosită, încercănată. Faţa omului de dimineaţă. Jurnalismul adevărat asta arată. Eventual şi faţa omului de după faţă.

– Pînă unde poate merge compromisul? Ce poţi face şi ce nu în numele ratingului?
– Trebuie să-ţi dai seama ce se întîmplă dacă nu faci rating. Poţi să mori, pur şi simplu, ca entitate, ca bussines, ca orice. Eşti ca într-o caravană în deşert. Cei care rămîn în urmă vor muri. De frig, de foame, de sete, cu ochii smulşi de vulturi.

– Valeriu Argăseală a pretins că prin tine GSP TV i-a garantat protecţie Stelei în comentariile din amicale.
– În primul rînd, ar trebui să comenteze Argăseală, cu care am avut o discuţie şi a recunoscut că l-a luat gura pe dinainte. I-am spus că pe mine mă interesează ca lumea să vadă ce se întîmplă cu echipele noastre în pregătiri. Am precizat că nu am nici un interes şi nu e nici normal să fie comentarii încrîncenate. Dar nu i-am spus asta ca să-l asigur de ceva. Nu i-am spus ca să îi dau o siguranţă, ci ca să-i explic cum văd eu lucrurile într-un bussines comun. Nu mi se pare nici o cenzură aici, de dorinţă de a cocoloşi lucrurile.

– Cum reacţionezi cînd te sună un preşedinte de club ca să-ţi reproşeze ceva?
– Încerc să văd care e realitatea, să îmi apăr oamenii, instituţia, să temporizez, pentru că aceşti oameni au ecouri, fără să fi receptate direct. Să îi tratez pe aceşti oameni ca pe nişte parteneri. Lucrurile la noi sînt nu o dată deformate. E o deferenţă pe care trebuie să o ai faţă de partenerii de bussines. Se poate ca uneori cei care reclamă să aibă dreptate.

– Tragedia lui Marian Cozma n-a degenerat în instrument de smuls lacrimi?
– Probabil că da. Există o circumstanţă, condiţiile specifice în care s-a întîmplat această tragedie. Şi că este un caz neelucidat. Nu s-a dat nici măcar o umbră de explicaţie pentru adevăratul mobil. Lumea cînd nu are o explicaţie, caută să afle. Apoi modul în care s-a comportat tatăl lui, extraordinar, un exemplu. Chiar dacă n-a fost impecabil. Şi-a asumat o anumită statură a fiului său şi un anumit drum pe care trebuia să-l facă înapoi.

– Ce fel de şef eşti? Reformulez, şeful trebuie să fie un zbir?
– Chestia asta cu şefia e, aşa, o prostie! Nu-mi place deloc cuvîntul, e o tîmpenie inventată de cei care-ţi perie scama de pe umăr. Şeful e cineva care se înţelege cu oamenii şi care le explică. E un om care trebuie să ia nişte decizii. Justificate, dincolo de bine sau de rău. 

– Eşti un fel de antrenor din teren sau antrenorul de pe bancă?
– Eu sînt modelul antrenorului-jucător. Cam ăsta e modelul în presă. Toţi cei care conduc prestează, cel puţin la noi în sport.

– Cum ar arăta viaţa fără ştiri din sport?
– Habar n-am. Ar fi o viaţă şi aia!

– Dar fără Becali, Mitică, Sandu, Borcea?
– Dacă unui crocodil i-a crescut coadă, probabil că trebuia să îi crească. Coada aia i-a crescut dintr-un anume motiv. Dacă oamenii ăştia există pe ecran, există dintr-un anumit motiv, iar toţi care ne găsesc vinovaţi ar face bine să învinovăţească toată zona asta mare numită România, în care trăim. Buni, răi, trebuie să ni-i asumăm!

– Ce are GSP TV în afara drepturilor pe Liga I?
– Oameni foarte buni. Şi un pol de sport foarte bun. Cea mai mare sumă de ştiri reale, că din alea inventate…. Cred că mai avem o zonă de dezbatere, cea mai importantă în sport şi care arată chipul sportului aşa cum este el în momentul de faţă. De la oamenii care tratează subiecte din sportul cultural pînă la mondenitate şi cancan, acela foarte vandabil.

– Noutăţi la început de sezon?
– O emisiune nouă, „Al doisprezecelea jucător”, despre suporterii de tot felul. Vom încerca să inversăm, suporterii să fie înăuntru, iar oamenii importanţi în afară. Ei sînt oamenii cărora ne adresăm.

 – Fetele care prezintă ştirile sportive au cucerit ecranele televizoarelor. E o modă?
– E dorinţa de a asimila lucrurile care plac bărbaţilor. Fotbalul şi fetele frumoase. Majoritatea consumatorilor de sport sînt totuşi bărbaţii. Important e ca fetele care prezintă ştiri să ştie cît mai mult din ce transmit. Cît mai mult din interior şi cît mai puţin din vîrful buzelor. Aşa vor şi convinge oamenii.

– Regreţi că nu ai comentat nici un mare meci de fotbal?
– Ştii cum e asta, sînt unii care mă întreabă dacă nu am poftă de carne din cînd în cînd!? Nu. Am descoperit o întreagă altă lume extrem de savuroasă. Iar ăsta poate să fie un mare avantaj.

„Jurnalismului adevărat nu-i convin barierele. Managementul este exact opusul”

„Ador ciclismul ca o pasăre care adoră craca pe care s-a pus. Crede că e a ei, numai a ei”

„M-am făcut ziarist şi pentru că mi-a plăcut că nu trebuie să mă scol în zori să plec la serviciu”

„M-am lipsit de alimentele de bază ale mulţimilor, carnea şi fotbalul. E bine, intră mai puţine toxine în mine”

„Sînt mulţi farisei printre noi. Cei care acuză presa ar trebui să învinovăţească toată zona asta mare numită România”

„Un bun prezentator trebuie să fie şi un bun actor. Unul care ştie să comunice, nu unul care păcăleşte”

„Fiecare popor îşi construieşte presa care îi convine”

Fişă biografică
Radu Naum s-a născut pe 7 octombrie 1967. A absolvit Facultatea de Utilaj Tehnologic din cadrul Institutului de Construcţii şi a intrat în presă în 1991, la „Sportul Românesc. Doi ani mai tîrziu, a plecat în TVR ca prezentator al ştirilor, comentator şi şef al departamentului sport al postului public de televiziune. A colaborat şi colaborează în continuare cu echipa care a realizat „Prosport” şi „Gazeta Sporturilor”. Din iulie 2008 este directorul GSP TV