Metoda Platini

Preşedintele UEFA îndeamnă la cumpătare. Decenţă în locul dezmăţului financiar

Oamenii care conduc fotbalul vorbesc la anumite intervale de timp. Din fericire, atunci cînd chiar au ceva de spus. Ne referim la acei oameni care conduc fotbalul mondial, nu la […]

Preşedintele UEFA îndeamnă la cumpătare. Decenţă în locul dezmăţului financiar

Oamenii care conduc fotbalul vorbesc la anumite intervale de timp. Din fericire, atunci cînd chiar au ceva de spus. Ne referim la acei oameni care conduc fotbalul mondial, nu la cuvîntătorii noştri plenipotenţiari, latifundiari ai stenogramelor, terorişti ai limbii române şi acrobaţi ai moralei. Michel Platini este preşedintele UEFA, iar în calitatea lui de om care răspunde de soarta fotbalului de pe cel mai puternic continent are unele păreri.

Despre Michel Platini ştim destule. În primul rînd, că a fost un foarte mare fotbalist. Fără dubiu, cel mai mare al Franţei. Cîştigător al Balonului de Aur. Un cavaler în redingotă rătăcit într-un fotbal care în deceniul al optulea îmbrăcase deja blindajul tacticizării. Înainte să fie înscăunat numărul unu la UEFA, Platini a antrenat fără succese notabile naţionala Hexagonului şi s-a ocupat de organizarea Coupe du Monde ’98. În fruntea ierarhiei forului continental a ajuns graţie notorietăţii, dar mai ales datorită sprijinului substanţial al blocului ţărilor estice şi central europene. Fără charisma din teren, Platini se dovedeşte un tip abil şi în sferele puterii fotbalului. Acolo unde arta driblingului sublimează în scrima diplomaţiei. 

El însuşi un tip cu vederi de stînga, apropiat al fostului lider socialist Lionel Jospin, monsieur Michel a simţit vîntul favorabil care bătea de la miazăzi înaintea pensionarilor viageri de la Nyon. Procesul de relativă democratizare a cupelor europene îi aparţine. Nu este străin de atribuirea organizării Euro 2012 Ucrainei şi Poloniei. Preşedinte al UEFA în vremuri de recesiune, Platini nu putea să nu aibă opinii despre cum ar trebui să se comporte marile cluburi în această perioadă. Şi observă cîteva anomalii.

Platini porneşte de la exemplul ofertei pentru Kaka din partea şeicilor lui Manchester City. Suma i se pare scandaloasă şi ridicolă. Glumeşte, spunînd că gruparea engleză ar trebui să se gîndească să-şi facă propriul Kaka, în franceză, ca şi în română, cuvîntul tratat ca substantiv comun avînd cam aceeaşi semnificaţie. Mai îndeamnă Platini la echilibru, cumpătare şi decenţă finaciară. Suma afectată achiziţiilor de jucători să nu depăşească 60 la sută din totalul veniturilor cluburilor, acestea să nu mai poată realiza transferuri pentru perioade scurte de timp (citează cazul Beckham-Milan). Propune limitarea cooptării jucătorilor străini foarte tineri, ca metodă de stimulare a creşterii propriilor talente. Plafoane salariale, număr limitat de contracte profesioniste.

Partizanii liberalismului vor sări ca arşi. Toate astea miros a etatizare. Naţionalizarea fotbalului. Statul UEFA impune controlul asupra unor societăţi private, ne vom sufoca, ne condamnaţi la mediocritate!, vor striga ei. Posibil, dar în timpuri de criză şi americanii au impus controlul asupra băncilor. Aşa, cu iz socialist, nu-i exclus ca punerea în operă a propunerilor lui Platini să însănătoşească fotbalul într-un mod foarte natural. Prin apropierea de origini. Printr-un subtil proces de ecologizare financiară. Prin umanizare.