Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
50% FCSB. Urmează avalanșa!

Gigi Becali minte cum respiră. Și respiră ușor, din fericire. Ideea este că nu toată suflarea fotbalistică fecesebistă a aplaudat micșorarea cu 50% a salariilor. Anunțată zgomos de patron, la fel ca atunci când donează un sul de hârtie igienică […]

...

Flacăra Jocurilor s-a stins. În sfârșit!

Știam. Japonezii au o aplecare specială pentru simboluri. Orașul Sendai din nord-estul țării, greu lovit de cutremur și de tsunami în 2011 (peste 16.000 de morți), a fost ales să întâmpine flacăra olimpică. Drept semn al revenirii la normal, la […]

...

Cazul Alin Fică. Un posibil epilog

Timpul nu vindecă orice. Timpul nu șterge orice urme ale răului pe care îl facem invocând mereu cauze nobile. Sau nici măcar. Deși s-a încheiat 0-0, Gaz Metan-CFR nu a fost un meci fără istoric. În primul rând că a […]

...

Țuica și planeta care ne respinge

În vremuri care dau fiori, puțini oameni rămân calmi, lucizi, atenți cu semenii. Grijulii nu doar cu propria igienă corporală, ci și mentală. Netul este inundat de prostii apocaliptice, teorii ale conspirației vâjâie prin blogosferă și Noua Ordine Mondială orchestrată […]

...

Doi arhangheli

Ca doi arhangheli, Daniel Ghiță și Gigi Becali luptă umăr la umăr împotriva COVID-19. Un kickboxer și un proprietar de pământuri din Pipera sar dezinteresați în ajutorul semenilor. Imaginea nu poate fi găsită pe pereții bisericilor. Încă. Dar canonizarea este […]

...

Tablou flamand cu Raul

Despre un mare fotbalist. Despre forţa de a rămîne om într-o lume de vedete Se întîmpla acum doi ani şi jumătate. Real Madrid tocmai aterizase la Bucureşti, iar Realitatea TV întrerupea emisiunea lui Liiceanu şi Pleşu pentru un breaking news. […]

luni, 12 ianuarie 2009, 7:45

Despre un mare fotbalist. Despre forţa de a rămîne om într-o lume de vedete

Se întîmpla acum doi ani şi jumătate. Real Madrid tocmai aterizase la Bucureşti, iar Realitatea TV întrerupea emisiunea lui Liiceanu şi Pleşu pentru un breaking news. Blas-fe-mi-e! Intelectualitatea dîmboviţeană sărea ca arsă. Pînă aici!, au strigat ei cu mînie postproletară în voce, nu amputezi o discuţie de largă respiraţie filosofică între doi oameni de cultură doar ca să dai cîteva cadre în direct cu o mînă de fotbalişti nealfabetizaţi, care trec prin faţa camerelor cu căştile iPod-urilor pe urechi şi trufia întipărită pe chip.

Unul dintre aceştia se numea Raul. Raul Gonzalez Blanco. Se numeşte în continuare Raul Gonzalez Blanco, unii îi spun chiar Raul Madrid, şi a jucat recent al 500-lea meci în tricoul lui Real. Nu ne vom ocupa aici de piscurile carierei celui lansat acum 15 ani de Jorge Valdano. Pentru statisticieni, Raul e mană cerească. Aşadar, are cine să-i numere cele 44 de goluri în contul naţionalei Spaniei, cele 64 de goluri înscrise în Champions League, cele 123 de apariţii în aceeaşi competiţie, cele 305 goluri sub tricoul alb al Realului. Numai al Realului! Despre asta, da, merită să scrii.

Fiindcă nu-i deloc la modă să debutezi la un club şi tot de acolo să ieşi la pensie. Iar între timp să nu iei nici un cartonaş roşu, dar să faci istorie. Al naibii de plictisitor! În acelaşi loc, zi după zi, meci după meci, gol după gol. Ce mesaj transmit tipi ca Raul tinerilor aspiranţi la glorie şi la bani? Că dreptul la liberă circulaţie pe piaţa muncii nu trebuie totuşi confundat cu mercenariatul? Că poţi rămîne ataşat unui sistem de valori fără să fii suspectat de mediocritate? Că există oaze în univers în care noţiuni precum tradiţia, fidelitatea şi mîndria apartenenţei la un blazon pot concura cu şanse reale forţa banului? 

Real Madrid şi-a permis să stimuleze şi să stipendieze contractul viager cu Raul. Dar a avut cu cine. Galactic pînă la moarte? Nici vorbă, perioada cea mai cenuşie din cariera lui a fost tocmai atunci cînd la poarta clubului se descărcau cu basculanta vedete de import. Dezmăţului transferurilor i-au supravieţuit tocmai Raul, Guti şi Casillas, adică persoanele pentru care Real Madrid însemna şi altceva decît locul de unde ridicau salariul.

Raul joacă fotbal în continuare şi citeşte. Nu benzi desenate, asta apropo de episodul breaking news-Realitatea TV. Raul e pasionat de Arturo Perez Reverte, cel mai bine vîndut autor spaniol contemporan. Lucrurile se leagă exact ca în intrigile minunatelor poveşti din cărţile lui Reverte. Autorul „Clubului Dumas” şi al „Tabloului Flamand” a reinventat romanul de aventuri, Raul povesteşte ca nimeni altul despre frumuseţea fotbalului. Reverte nu a luat Nobelul pentru literatură, Raul nu a cîştigat Ballon d’Or şi a fost sărit din schemă la Euro 2008. Logic, deoarece ei puteau fi personajele unei opere a lui Cervantes, nu ale unui serial în care debutantul ajunge director de transnaţională după prima săptămînă de lucru.

Comentarii (55)Adaugă comentariu

laur (7 comentarii)  •  13 ianuarie 2009, 18:15

bun articolul. Raul ramane unul dintre putinii jucatori cu adevarat devotati. As vrea sa vad articole asemanatoare despre Ryan Giggs, dar mai ales Paolo Maldini. Pana atunci, felicitari Raul!

Nedumeritu (1 comentarii)  •  13 ianuarie 2009, 18:45

De acord, Raul este un jucator imens, ce se confunda cu Real Madrid, insa ma intreb daca era la fel de loial daca se lansa la Murcia, Huelva sau Santander? A avut noroc si valoare sa se lanseze direct la Madrid, care este de zeci de ani intre primele 3-4 echipe ale lumii. Daca joci in top si esti platit regeste, de ce sa pleci pt 1 milion in plus?

Razvanica (2 comentarii)  •  13 ianuarie 2009, 19:25

@Nedumeritu Nu era vorba sa il comparam cu Xulescu de la Huelva ci cu alti mari jucatori ca Figo, Zlatan, Cannavaro, Ronaldinho, Beckham sau chiar Cristiano Ronaldo care au ales mereu milionul ala in plus de care vorbesti. Casillas, Raul, Guti, Giggs, Brown, Maldini sau Del Piero nu sunt neaparat cei mai buni jucatori ai echipelor la care joaca dar sunt niste simboluri ale cluburilor respective. Ceea ce mercenarii de mai sus nu vor fi niciodata. Suporterii nu invinovatesc un jucator cand pleaca pentru conditii net superioare dar il injura cand pleaca oricand si oriunde pentru un 10%. Ca sa iti dau un exemplu „de la noi”, de-aia Hagi reprezinta atat Steaua cat si Galata iar Gica Popescu este doar un fost reprezentant al unor fotbalisti.

Inca un blogger (1 comentarii)  •  13 ianuarie 2009, 19:52

merci cristi pt articol din partea fanilor lui RM

joaquin (5 comentarii)  •  13 ianuarie 2009, 20:13

Frumos articol , Cristi. Mi-as permite sa adaug un singur lucru , zic eu destul de interesant . Raul a inceput fotbalul la copiii rivalei Atletico , avand in vedere (ce ironie !) marea pasiune ptr. acest club a tatalui sau! Real l-a luat de la juniorii lui Atletico pe cand avea in jur de 17 ani. Un jucator fabulos . Hala Madrid !

Comentează