Postscriptum la „Veninosul Pedro”

N-am petrecut Revelionul cu laptopul conectat permanent la Net, dar periodic am citit ştirile de pe gsp.ro şi comentariile postate la articolele de pe blog. Aşa cum mă aşteptam, dar speram să fie altfel, multe din mesajele postate la „Veninosul […]

N-am petrecut Revelionul cu laptopul conectat permanent la Net, dar periodic am citit ştirile de pe gsp.ro şi comentariile postate la articolele de pe blog. Aşa cum mă aşteptam, dar speram să fie altfel, multe din mesajele postate la „Veninosul Pedro” au identificat în rîndurile mele despre secundul lui Peseiro o reacţie naţionalist-peremisto-funariotă şi nu, aşa cum mi-aş fi dorit, o nuanţare absolut necesară la mitocănia unuia care se crede mai cu moţ doar pentru că e compatriotul lui Magellan, Lobo Antunes, Jose Saramago şi Cristiano Ronaldo. Precizez pentru cei mai tineri şi foarte tineri, adică publicul majoritar din blogosferă, că nu am contractat virusul xenofobiei niciodată şi că am manifestat puternice stări de vomă la apariţia, dezvoltarea şi împuierea partidelor naţionaliste din România (PRM, PUNR, etc dacă o mai fi fost vreunul). Stările de greaţă s-au atenuat o dată cu ieşirea de pe scena politică românească a partidului condus de Vadim.

Admir necondiţionat cultura occidentală, sînt fascinat de tradiţia şi de civilizaţia lor urbană, mi-aş dori să trăiesc într-o ţară salubră, mai civilizată decît România, mă simt foarte bine, nu foarte bine, extraordinar, cînd merg în Franţa, Italia, Austria, Spania, Anglia, oriunde în Europa de Vest adică, aş pleca şi mîine dacă mi s-ar oferi ocazia profesională de a lucra „afară”, într-un cuvînt, de fapt în mai multe, nu sînt bîntuit de caraghioşii demoni ai naţionalismului cum li s-a părut unora.

Dimpotrivă. Doar că am simţit nevoia să semnalez ceva. Trufia şi aroganţa unuia care, după ştiinţa mea, nu s-a ilustrat în lunile petrecute/lucrate în România decît printr-un brînci aplicat unui fotbalist, culmea şi el tot expat, argentinianul Sixto Peralta. Mi se pare că în numele unei superiorităţi istorice indiscutabile şi de luat ca model a Occidentului facem greşeala să ne umilim şi atunci cînd nu e cazul. Avem multe probleme, sărăcie, neseriozitate, patroni gălăgioşi şi răi-platnici, dar ar trebui să ştiţi că nici la dînşii (vezi Portugalia) nu merge totul impecabil. De aceea luăm de sfinte toate ocările pe care se simt îndrituiţi tot soiul de nechemaţi să ni le adreseze. Da, în România se trăieşte prost, e multă neamprostie şi ţopîrlănie, e mizerie, necinste, dar acest Caixinia ne recomanda un soi de carantină, măcar fotbalistică. Nu-mi place deloc cînd sîntem băgaţi toţi în aceeaşi oală. Mă enervează teribil chestia asta. Eu unul nu mă simt bolnav, în nici un caz în felul în care ne suspectează Pedro, pajul lui Jose, şi sper că mulţi de pe aici se vor fi simţit ofensaţi de felul superior-mîrlănesc în care a vorbit respectivul personaj la plecarea din ţară. Cam acesta era mesajul articolului meu şi am convingerea că o lectură mai atentă făcea inutile precizările de acum. What ever! 

Ar mai fi ceva. Am citit un mesaj al cărui autor jubila că există pe blog corespondenţi inteligenţi ai gîndurilor dumisale, în antiteză, desigur, cu ce scrisesem eu, şi că astfel se formase o alianţă ad-hoc împotriva porcăriilor pe care încearcă ziariştii (eu în cazul de faţă) să le bage pe gîtul publicului. Emoţionant şi fals. Eu nu încerc să bag nimic nici pe gîtul, nici în capul celor care mă citesc, am însă pretenţia minimă să fiu citit cu atenţie (dacă tot sînt citit) şi cu bună credinţă. Altfel, degeaba toată silinţa.