Poveste pentru Mouse şi Devedeu

Mari fotbalişti au trăit drama că nu au cîştigat trofeul Gazetei. Acum căutăm mari fotbalişti

Vocaţia de învingător nu se cumpără. O ai sau nu. Norocul, la fel. Numai prin exerciţii de voinţă nu cîştigi marele premiu la Loto. În […]

Mari fotbalişti au trăit drama că nu au cîştigat trofeul Gazetei. Acum căutăm mari fotbalişti

Vocaţia de învingător nu se cumpără. O ai sau nu. Norocul, la fel. Numai prin exerciţii de voinţă nu cîştigi marele premiu la Loto. În cazul lui Costică Ştefănescu, Belodedici şi Dan Petrescu totul a fost o chestiune de şansă, nu de vocaţie. Pentru că ei nu s-au născut înfrînţi. Carierele şi gesturile lor ulterioare vorbesc despre nişte oameni talentaţi, serioşi. Har, inspiraţie, tenacitate şi rezistenţă, o combinaţie greu accesibilă risipitorilor de profesie. Pe care totuşi publicul larg îi preferă din motive demne de „un amplu studiu sociologic”, de la Realitatea TV citire, organizatoarea galei „10 pentru România”. Apropo, Florin Piersic şi Arşinel, cei mai buni actori români, tare de tot!

Istoria trofeului Gazetei, care răsplăteşte cel mai bun fotbalist al fiecărui an, îi găseşte pe Ştefănescu, Belo şi Petrescu printre fruntaşi. Mereu acolo în faţă, niciodată pe primul loc. Explicaţia la îndemînă, contemporaneitatea cu Hagi şi Popescu. Lucru valabil la Belo şi la Dan. Mai curios pare cazul lui Costică Ştefănescu, învins printre alţii de Narcis Coman, Boloni, Sameş sau Silviu Lung. Titularul postului de libero la naţională în anii ’80 a fost bătut printre alţii de doi portari şi de un fundaş central de marcaj. Ghinion? Posibil. Şi hazard. Plus necesara doză homeopată de subiectivism.

Votanţii zilelor noastre, atleţi desăvîrşiţi ai Internetului şi ai conciziunii mesajelor – ce dreak vrea ăsta cu amintirile lui de kkt? – , nu vor vibra foarte tare citind despre trei foşti mari fotbalişti care au ratat trofeul. Ne laşi? Erau naşpa şi gata. Nici bazaţi, nici îndeajuns de cool. Şi nu poţi să-i contrazici, ci doar să te gîndeşti un pic. Pe timpul cînd calculatorul părea încă o inveţie diavolească, se băteau 3-4 jucători de valoare pe titlul de cel mai bun. Acum, de cînd Mouse a devenit numele unui puradel care caută prin gunoaiele recycle byn, iar Devedeu stă pe capra căruţei cu PC-uri, trăim drama penuriei de fotbalişti.

Mutu pare condamnat să cîştige într-un an în care nu ştii ce să reţii, golul cu Italia sau ratarea penaltyului? Campionatul intern oferă două-trei nume demne de atenţie – Lobonţ, Goian, Trică – şi, peste toate, întrecerea antrenorilor e mai încinsă decît a celor pe care-i antrenează. Dan Petrescu, Răzvan Lucescu, Grigoraş, Ionuţ Badea, Rednic sînt mai vizibili decît elevii lor. Asta se întîmplă atunci cînd ai un fotbal diluat şi poluat de estrele amadore, în care vedeta e de cele mai multe ori echipa. Sfîntă limbă de lemn!

Previziunea fatalistă ar fi aceea că în următorii ani clasamentele vor începe de la locul 3 în jos. Varianta optimistă e că ne vom califica tropăind la Mondialul din 2010, că şcolile de fotbal vor produce valori pe bandă rulantă, iar El Clasico se va muta de la Barcelona sau Madrid la Bucureşti sau Cluj. Se apropie Crăciunul şi e vremea poveştilor. Pls. Sau tks.