Macarena, ce cîntec trist!

Ne-am prăbuşit în faţa unui adversar mai calm. Reţeta înfrîngerii, emoţie, emoţie, emoţie

Nu ştiu dacă Gheorghe Tadici e un antrenor mai slab decît Radu Voina. Nu contează. Habar n-am dacă Tadici a stat cu degetele încălecate, aşteptînd o revanşă […]

Ne-am prăbuşit în faţa unui adversar mai calm. Reţeta înfrîngerii, emoţie, emoţie, emoţie

Nu ştiu dacă Gheorghe Tadici e un antrenor mai slab decît Radu Voina. Nu contează. Habar n-am dacă Tadici a stat cu degetele încălecate, aşteptînd o revanşă indirectă. Nici asta nu contează. Nu ştiu nici dacă pentru a fi un bun antrenor de fete trebuie să fi antrenat numai fete. Iar Radu Voina nu a mai pregătit echipe de fete. Nici asta nu mai contează, important e altceva. La meciul cu Spania am observat că e foarte greu să antrenezi fetele. Pe finalul primei reprize, Radu Voina şi-a chemat echipa la margine cînd mai erau 20 de secunde de joc şi conduceam cu 9-8. Le-a cerut să rămînă calme, să paseze, să nu încerce driblinguri inutile. Să nu piardă mingea, orice, dar să nu piardă mingea şi să ducă acţiunea în aşa fel încît atunci cînd ar mai fi rămas 10 secunde să-i asigure culoar de şut lui Carmen Amariei. Cei care aţi urmărit partida aţi observat că nimic din toate astea nu s-a dus la îndeplinire, iar spaniolele au intrat la pauză cu un egal făcut cadou.

Noi am intrat la pauză cu inima îndoită, pentru că am băgat de seamă că nu Spania era adversarul nostru real, ci emoţia. Iar cadourile, luna cadourilor, ziua cadourilor, la naiba, cadourile au continuat. Iminenţa intrării în semifinale lucra cît toţi tehnicienii echipelor adverse la un loc. În afara Luminiţei Huţupan şi a Valentinei Elisei, toate fetele păreau criogenate de perspectiva unei victorii logice în faţa Macarenei Aguilar- personaj descins parcă din romanele latino-americane – şi compania. Cristina Neagu a înscris primul său gol în minutul 50 al meciului, ce vreţi mai mult? Adina Meiroşu transformată în Fiera ne-a adus doar fiere, Amariei, o umbră înaltă, blondă şi atît, Lecuşanu neispirată, Ramona Maier accidentată, Oana Manea greoaie, imobilă.

Meciurile se pierd şi se cîştigă. Pe mîna ta şi pe mîna adversarului. Fetele noastre şi-au pierdut meciul, nu l-au cîştigat spaniolele. Şi sînt momente cînd antrenorul, indiferent de numele lui, nu poate face nimic. Tentaţia e să spunem că ni s-a întîmplat aşa fiindcă acolo, pe teren, erau fete. Ele sînt emotive, îşi pierd capul, pe cînd ei, băieţii, se stăpînesc, au sînge rece. Atît de mult sînge rece încît nici nu mai existăm în handbalul masculin. Aşa că trebuie să înghiţim hapul acesta cu gust de conchistă şi să privim înainte. Fiindcă există şi un mîine. Unul real, palpabil, nu ca la fotbal, unde marea specialitate românească este să falsificăm adevărul. Îl îndoim cu apă, ca pe vin, şi-l prezentăm drept elixir, deşi are gust de poşircă.