Tenişi de Drăgăşani în Ghete de Aur

O scurtă istorie a brandurilor care au făcut epocă în sportul Epocii de Aur

O iniţiativă originală şi curajoasă. Doi tineri cineaşti realizează un documentar despre mărcile consacrate ale comunismului. Pe limba noastră anglofilită, marile branduri ale Epocii de […]

O scurtă istorie a brandurilor care au făcut epocă în sportul Epocii de Aur

O iniţiativă originală şi curajoasă. Doi tineri cineaşti realizează un documentar despre mărcile consacrate ale comunismului. Pe limba noastră anglofilită, marile branduri ale Epocii de Aur vor învia preţ de un scurt-metraj. Evenimentul zilei prezintă într-un amplu articol intenţiile Anei Vlad şi ale lui Adrian Voicu, oameni care în decembrie ’89 aveau nu mai mult de 10 anişori şi pe care sărăcia lustruită a acelor ani putea să-i lase indiferenţi. Spre lauda lor, nu s-a întîmplat aşa. Uneori, conştiinţa artistică îşi sincronizează paşii cu sentimentul apartenenţei la cetate.

Ideile bune nu presupun bugete uriaşe
Mărci precum tenişii de Drăgăşani, saltelele Relaxa de la Mizil, motoretele Mobra, bicicletele Pegas ori becurile de Fieni vor fi vedetele peliculei care ar urma să fie pregătită de vizionare undeva în primăvara anului viitor. Ca de obicei, ideile bune nu costă enorm. Contra sumei de 80.000 de euro din partea Centrului Naţional al Cinematografiei, tinerii vor afla, iar vîrstnicii vor rememora o parte din deliciile unor vremuri cînd a te îmbrăca de firmă însemna să pui mîna pe o pereche de bascheţi chinezeşti şi pe o cămaşă Braiconf.

Etalarea muşchilor în cadru instituţionalizat
Sportul ar fi putut contribui la imaginea „brandingului” românesc avant la lettre. Pentru că pe vremea lui Ceauşescu şi înainte, a lui Gheorghiu Dej, sportul producea nu doar campioni, ci şi mărci proprii. La început au fost Spartachiadele şi Dinamoviadele, competiţii destinate sportivilor legitimaţi la cluburile Armatei şi Ministerului de Interne. Cei de la Steaua şi de la Dinamo îşi încercau forţele laolaltă cu colegii din celelalte cazărmi ale lagărului socialist. Nu performanţa conta acolo, ci cadenţa adrenalinei, etalarea muşchilor în cadru instituţionalizat. Omul nou muncea cu spor şi practica sportul pentru a nu cădea pradă ocupaţiilor decadent capitaliste.

Mult mai tîrziu, dar în acelaşi scop, al modelării cetăţeanului apt a intra în comunism, a apărut Daciada, idee a politrucilor ceauşişti. Copii, tineri, oameni în puterea vîrstei şi bătrîni erau îndemnaţi, iar dacă nu pricepeau erau duşi cu întreprinderea să participe la crosuri şi competiţii organizate sub tutela CNEFS (Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport). Sportul de mase, men sana in corpore sano, primii la sport, primii la învăţătură, etc, etc. Existau concursuri de marş destinate factorilor poştali, Campionatul Naţional Sătesc de Trîntă, Cupa României la Oină cîştigată invariabil de CPB, altfel spus Combinatul Poligrafic Bucureşti – Casa Scînteii, Cupa Voinţa la popice, Turneul Prietenia la fotbal pentru echipe de juniori din Coreea de Nord a lui Kim Ir Sen pînă în Bulgaria lui Todor Jivkov şi din Mongolia lui Jumjanghin Ţedenbal pînă în Ungaria lui Janos Kadar.

Depăşirea planului la goluri
Există o contribuţie originală şi exclusiv românească în această poveste despre mărcile sportului din Epoca de Aur. Este vorba desigur despre Gheata de Aur, trofeu acordat de publicaţia France Football şi firma Adidas. Atunci cînd activiştii din fotbalul nostru s-au prins că important e numărul golurilor, şi nu calitatea acestora, Ghetele de Aur au fost confiscate şi manufacturate în Divizia A, alt brand de neuitat al acelor ani. Golgeteri autentici ca Dudu Georgescu sau Cămătaru s-au transformat cu ajutorul coechipierilor şi al adversarilor în fabrici care depăşeau planul la exportul de goluri. Dudu Georgescu a cîştigat de două ori, Cămătaru şi Mateuţ cîte o dată. Coraş a luat o Gheată de Argint, Piţurcă una de bronz. Un triumf generalizat, ca o tumoare malignă, care a dus la discreditarea competiţiei şi suspendarea temporară a acesteia, apoi reluarea ei pe baza unor coeficienţi de dificultate ai campionatelor din care provin marcatori.

Povestea continuă în zilele noastre. Trabucurile lui Borcea, sprîncenele lui Neţoiu, palatul lui Gigi, ţepele lui Copos, my friend Mario, mon ami Michel. Alte branduri, în altă traistă. Capitalistă.