Călătorul Maradona

Noul antrenor al Argentinei a cutreierat lumea pentru a-şi vedea jucătorii. Acesta nu e un mesaj către Piţurcă Atunci cînd bătrînul Julio Grondona l-a uns selecţioner al Argentinei pe Maradona, lumea s-a gîndit că preşedintele federaţiei de la Buenos Aires […]

Noul antrenor al Argentinei a cutreierat lumea pentru a-şi vedea jucătorii. Acesta nu e un mesaj către Piţurcă
Atunci cînd bătrînul Julio Grondona l-a uns selecţioner al Argentinei pe Maradona, lumea s-a gîndit că preşedintele federaţiei de la Buenos Aires s-a ramolit. Varianta optimistă era că senhor Grondona, personaj decupat cumva din romanele lui Carlos Fuentes, încerca un exerciţiu de imagine. Pentru o naţională a cărei postură de favorită viageră a Cupelor Mondiale e tot mai prăfuită. Faptul că la dreapta lui Diego cel risipitor fusese aşezat Carlos Bilardo, antrenorul care triumfa în ’86 împreună chiar cu Maradona, arăta că preşedintele federaţiei dublă campioană mondială nu îşi pierduse minţile, ci doar excesul de prudenţă. O calitate care prin repetiţie se transformă în defect.

Aceste rînduri nu îşi propun să fie un mesaj către Victor Piţurcă. Selecţionerul nostru şi-a ales stilul, drumul, oamenii pe care se bazează şi răspunde pentru rezultate. Beneficiază de creditul declarat al lui Mircea Sandu, care nu poate fi atît de parşiv încît să-l lucreze în subteran. Aşadar, am stabilit. Drumurile lui Maradona nu ne interesează prin antiteză cu acţiunile lui Piţurcă, ci pentru că vorbesc despre felul în care un om poate fi motivat, schimbat şi recîştigat printr-un gest de încredere. Unul dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor iese din DVD-urile omagiale unde îşi dribla şi umbra şi încearcă să pună bazele unei versiuni full HD cu el în rolul de regizor. 

Exprimat în kilometri, periplul fostului butoiaş atomic însumează 24.525 de kilometri, din momentul plecării de la Buenos Aires pînă la revenire. Dintre cei peste 24.000 de kilometri, 3225 sînt made in Europe. De la Madrid la Barcelona şi de la Barcelona la Munchen, de la Munchen la Manchester, apoi la Liverpool şi Londra. Cei care au călătorit pe distanţe lungi cu avionul ştiu că un asemenea tur de forţă nu intră în categoria plimbărilor de agrement, iar Maradona dacă voia să se distreze zbura pînă la Havana, nu la Liverpool.

Noul selecţioner argentinian i-a văzut la treabă pe Higuain, Gago, Heinze, Maxi Lopez şi Aguero. Pe urmă s-a lămurit ce se mai întîmplă cu Messi, căruia i-a dus şi un mesaj de pace. El, marele, unicul, orgoliosul, teribilul, alintatul Pibe D’Oro l-a rugat pe Messi, urmaşul său natural prin genă fotbalistică, să uite trecutul în care îl acuza de individualism. Altfel, una din puţinele boli de care Diego nu a suferit. A ajuns şi la Tevez, şi la Mascherano, nu l-a uitat pe Demichelis. Nici pe Jose Sosa.
Tuturor le-a dus un mesaj simplu: „Naţionala e deschisă, nimeni nu are voie să o refuze”.  Celorlalţi – public, presă, oficiali – le-a transmis într-un mod extrem de convingător că vacanţa de 20 de ani s-a terminat. Că îi pasă cum e privit, că e o persoană inteligentă, nu un monstru pitic îmbibat în alcool. E provocarea finală. Dincolo de care nu rămîn excesele, ci dragostea de fotbal. Un alt drog, dacă e să ne gîndim bine.