Costică Vîlcea de la Londra

Federaţia a cerut decenţă managerilor din primul şi al doilea eşalon. Nu este vorba despre Federaţia Română de Fotbal, ci despre surata ei de peste Canalul Mînecii. O rudă mai mare ca vîrstă şi prestigiu, dar la fel de sensibilă […]

Federaţia a cerut decenţă managerilor din primul şi al doilea eşalon. Nu este vorba despre Federaţia Română de Fotbal, ci despre surata ei de peste Canalul Mînecii. O rudă mai mare ca vîrstă şi prestigiu, dar la fel de sensibilă la declaraţiile oamenilor de pe bancă împotriva arbitrilor. Libertate a cuvîntului, dar nici chiar aşa! Jonathan Hall, un Costică Vîlcea dintr-un alt regat şi remunerat în pounds, a susţinut că înţelege supărarea managerilor, dar îi asigură că greşelile fluieraşilor din Premier League nu sînt comise în mod deliberat. Chestia asta nu îi încălzeşte însă pe Arsene Wenger şi ceilalţi. Se joacă din ce în ce mai repede, iar cei puşi să împartă dreptatea pe teren nu ţin pasul, împărţind selectiv greşeli.

Atmosfera s-a încins mai ales atunci cînd Joe Kiennear, tehnicianul lui Newcastle, l-a comparat pe arbitrul Martin Atkinson cu Mickey Mouse. E drept că antrenorul din Newcastle nu trebuia să traverseze Oceanul Atlantic pentru a căuta un personaj comic, îl putea compara pe Martin Atkinson şi cu Rowan Atkinson, interpretul lui Mister Bean. Şi el un supus mai chiznovaş al Elisabetei a II-a.

La fel ca pe la noi, „remarcele ofensatoare” evocate de Jonathan Hall Vîlceashire au găsit tribună pe la diferite canale de televiziune, la talk-show-uri (iar la ei chiar se „talk” la show-uri), împiedicîndu-i astfel pe conducătorii forului de la Londra să spele rufele în familia federală. Fiindcă aceasta e ideea. Asta îi uneşte pe toţi şefii fotbalului de pretutindeni. Să triumfe aparenţa binelui, nu binele pur şi simplu. Nu ideea de dreptate şi materializarea ei contează în primul rînd, ci enunţul frumos ambalat.

Nu propunem soluţii, de asta se ocupă acum candidaţii aflaţi în campanie electorală. Observăm totuşi fără plăcere că obiceiurile proaste nu au graniţe. Politica pumnului în gură are acoperire planetară. Şi dacă fotbalul e pîndit de un pericol real, acela nu e tacticizarea ori mourinhizarea, ci blatul instituţional. Legea Tăcerii. Care e o Lege a Talionului sublimată. Penalty pentru penalty şi eliminare pentru eliminare. Dar tăceţi, naibii, din gură!