Bute şi bunii români

Boxul e o lume pentru cei puternici, dar mai ales pentru cei cu spatele asigurat

Au trecut cîteva zile şi vînătăile s-au mai tras de pe faţa lui Bute. Dacă aceea era faţa unui învingător, atunci, domnule Rudel Obreja şi […]

Boxul e o lume pentru cei puternici, dar mai ales pentru cei cu spatele asigurat

Au trecut cîteva zile şi vînătăile s-au mai tras de pe faţa lui Bute. Dacă aceea era faţa unui învingător, atunci, domnule Rudel Obreja şi domnilor mari specialişti ai „nobilei arte”, recunoaştem, avem o percepţie diferită asupra acestui sport! E drept, n-am practicat boxul, dar ca spectatori cu ceva vechime ne putem exprima. Pentru că la viaţa noastră am mai urmărit nişte meciuri şi ne-am format unele impresii. Poate greşite, dar impresii. De exemplu. I-am văzut boxînd pe Carlos Monzon contra lui Nino Benvenutti, pe Cassius Clay versus Oscar Bonavena, din nou Clay, dar împotriva lui Joe Frazier, apoi pe Muhammad Ali, care era tot Clay, împotriva lui George Foreman. Şi pe mulţi alţii. Joe Luis, Ray Sugar Leonard. Rocky Marciano. Documentarele cu meciurile lor stau la dispoziţia tuturor, aşa că nu e vreun motiv de laudă în această enumerare.

Acum, că am divulgat o parte din bibliografie (boxeografie?), să trecem la partida dintre românul Lucian Bute şi mexicanul Andrade. Care ne-a amintit în mod straniu de celebrul meci Jack Dempsey-Gene Tunney. Ultimul a scăpat de knockout la fel ca Bute al nostru, beneficiind de complicitatea arbitrului. Care a uitat să numere pînă la 10. De fapt n-a uitat, a suferit fenomenul de dilatare a timpului. Şi uite aşa un knockout s-a transformat într-o victorie ruşinoasă a celui pus la podea. Contrar cursului meciului, dar nu asta conta în momentul respectiv.

Ne mai spune Rudel Obreja că la acel nivel al boxului profesionist nu se fac mînării. Ne scuzaţi, dar tocmai la acel nivel sînt mai mari! Mai precis, la toate nivelurile boxului, altfel n-am mai pricepe sensul episodului Beijing. Din negura timpului şi pînă în zilele noastre. Am revăzut recent pe GSP TV întîlnirea aceea năstruşnică dintre ex-puşcăriaşul Sing Sing Sonny Liston şi acelaşi obsedant Clay. Viitorul Muhammad Ali îl deposeda de titlul greilor pe Liston după un meci trucat vizibil de la mii de kilometri de celebra arenă Madison Square Garden. După nişte ani, am mai văzut cum reuşea Foreman să-şi recupereze centura de campion pe la vreo 50 de ani. Alt circ ieftin.  

Bute şi-a păstrat centura de campion al versiunii IBF pentru că Interbox a fost mai tare decît Golden Boy Promotion, organizaţia care-l tutelează pe Librado Andrade. Restul sînt şopîrle din şerpăria mondială numită pretenţios box profesionist. Dacă mai avea o brumă de inocenţă, Bute a pierdut-o la meciul cu mexicanul. Repetăm. Dacă aceea de la sfîrşitul meciului cu mexicanul Andrade era faţa unui învingător, înseamnă că noi nu mai pricepem nimic. Şi ştiţi de ce? Pentru că boxul nu e o ştiinţă esoterică, ci o formă organizată de bătaie între doi bărbaţi, la sfîrşitul căreia orice novice trebuie să observe cu ochiul liber cine e cel care a luat-o pe coajă. Iertat fie-ne limbajul neacademic, domnilor specialişti. În rest, urmează ritualul consacrat. Băiatul nostru va reveni în patrie, unde e aşteptat cu sarmale, cîrnaţi şi aplauze. Cei care au altă părere, ca Doroftei de exemplu, nu sînt buni români.