Raymond, un cocoş

Şi el e contestat. Cu argumente inatacabile. Nu a cîştigat nimic în carieră. Nici măcar respectul francezilor. Inclusiv prezenţa în finala Cupei Mondiale din 2006 e privită ca o escrocherie. Caracteristic oricărui mediocru cu lentile scumpe, acţionează în forţă. Naţionala […]

Şi el e contestat. Cu argumente inatacabile. Nu a cîştigat nimic în carieră. Nici măcar respectul francezilor. Inclusiv prezenţa în finala Cupei Mondiale din 2006 e privită ca o escrocherie. Caracteristic oricărui mediocru cu lentile scumpe, acţionează în forţă. Naţionala Hexagonului se exprimă mai ales prin gafele lui. A instaurat teroarea tăcerii printre jucători, dar şi-a cîştigat nu se ştie cum încrederea federaţiei de la Paris. Are reputaţia de fante bătrîn, incapabil să-i ducă mai departe pe les bleus. A ostilizat presa. A reuşit şi o breşă. Mă rog, cu o parte a ei, pe nume Estelle Denis, ziarista cerută în căsătorie la finalul meciului cu Italia de la Euro. În direct, în timpul unui interviu.

Se numeşte Domenech. Raymond Domenech, fost jucător-rupător de tibii adverse, ulterior actor şi regizor-rupător al celei de-a şaptea arte. Pe el trebuie să-l învingă Victor Piţurcă. Omul cu care părea să aibă atîtea în comun. Şi chiar are. Cuplul de selecţioneri Piţurcă-Domenech funcţionează în anumite puncte mai bine decît marile tandemuri ale fotbalului, de la Niki Dumitriu şi Ion Ionescu pînă la Boya şi Bozovici. Dar nu atît de profund cum ne-ar fi plăcut. Spre deosebire de Piţurcă, Raymond continuă să se ţină băţos. Sincer sau interesat, al nostru arborează o veselie contagioasă. Participă la shoottinguri şi la mese cu peşte.

Printr-o metamorfoză demnă de marile experimente ale omenirii, Piţi cel încruntat s-a transformat în vehicul de imagine al naţionalei. Raymond, în schimb, se dă cocoş. El nu cedează. Nu face nici o concesie. Şi nu pentru că ar fi neapărat clădit din alt aluat decît Piţurcă. Explicaţia e simplă. Postul de selecţioner în România este rîvnit. Continuă să însemne imens din perspectiva prestigiului. În Franţa, în general în Europa veche şi civilizată, postul de selecţioner nu (mai) este foarte atractiv. E un fel de sinecură de rangul doi. Nu poţi fi ministru, dar eşti bun de ambasador. Să-i urăm şedere scurtă excelenţei sale, domnului ambasador Raymond Domenech!