Acasă la Firenze

Steaua nu e datoare să facă lobby românilor, dar trebuie să nu îi facă să fie confundaţi cu Mailat

 10.000 de români trăiesc în Florenţa. Majoritatea covîrşitoare muncesc de se spetesc, unii profită de munca celorlalţi. Stop. Mulţi dintre aceşti […]

Steaua nu e datoare să facă lobby românilor, dar trebuie să nu îi facă să fie confundaţi cu Mailat

 10.000 de români trăiesc în Florenţa. Majoritatea covîrşitoare muncesc de se spetesc, unii profită de munca celorlalţi. Stop. Mulţi dintre aceşti români doresc să vină la meciul Stelei. Alţi 1000 de suporteri din ţară se deplasează în Italia. În acelaşi scop. Stop. Conducerea Fiorentinei a intrat în alertă după ce a aflat că pe Stadio Comunale vor fi prezenţi atîţia români. Stop. Francesco Tagliente, chestor al poliţiei toscane, a fost desemnat să conducă operaţiunea de supraveghere şi de control corporal al fanilor stelişti. Stop. Stop cardiac! Toscana romena se teme de români! Fals! Italienii din Toscana se tem că printre cetăţenii din România care lucrează şi trăiesc alături de ei se vor afla şi persoane cu semnalmentele lui Mailat, individul a cărui crimă a cutremurat Peninsula.

Aici intervine Tiberiu Dinu, consulul României la Milano, mai cunoscut ca fost socru al lui Adrian Mutu. Dl. Dinu, adică tatăl Alexandrei, ne spune că nu Mailat joacă la Steaua. Foarte corect, dar dacă situaţia stă aşa italienii ştiu asta nu datorită eforturilor diplomaţiei de la Bucureşti, ci graţie efortului individual al unor compatrioţi care au fugit de sărăcie. Ei lucrează zi şi noapte pentru Ministerul de Externe din exil. Şi nu sînt nici foşti securişti, nici politicieni trimişi să se aerisească. Pentru aceşti oameni mai mult sau mai puţin amprentaţi este foarte important că o echipă din ţara lor vine şi joacă împotriva ţării lor de adopţie. Un meci bun al Stelei ar însemna un certificat de calitate în plus. Putem fi şi sîntem altfel decît mailaţii. Serioşi, muncitori, civilizaţi, educaţi.

De aici intră în rol echipa. Este Steaua o instituţie naţională, mai este aşa ceva? Arthuro, Kapetanos, Dayro Moreno şi Toja ştiu povestea românilor din Italia? Se simt ei pregătiţi să-i reprezinte şi pe cei asupra cărora s-a abătut la un moment dat furia italienilor? Mai mult ca sigur că nu, străinii din Ghencea au fost angajaţi să joace fotbal. Ei prestează, nu vibrează. Iar dacă vor pune în joc şi ceva din corazonul lor latino o vor face pentru Lăcătuş. Le va fi povestit cineva că, pe atunci cînd era tînăr şi subţirel şi mai fotbalist decît ei toţi la un loc, nea Marius a eşuat în aventura florentină.

Aşadar, ne-am lămurit. Ca orice entitate multinaţională cu abonament la Champions League, Steaua nu merge la Firenze să asigure sprijin logistic compatrioţilor din diaspora. Indirect însă le poate face un bine. E suficient să joace un fotbal de calitate, un meci la sfîrşitul căruia nimeni să nu se simtă ca uşurat de portofel. A doua zi la slujbă, pe schela unui bloc în construcţie, în bucătăria unui ristorante sau în biblioteca unei facultăţi, românii aceia vor putea da ochii liniştiţi cu şefii şi colegii lor. Se vor simţi acasă. Mai acasă decît acasă.