Teo, loc de dat cu capul

Fiul lui Ion Crăciunescu n-are stofă de şmecher. Pentru corpul arbitrilor asta e o problemă

Teo Crăciunescu este fiul lui Ion Crăciunescu. Precizare. Teo nu a pretins să fie copilul lui Ion Crăciunescu. Dar a dorit meseria tatălui său. Risc […]

Fiul lui Ion Crăciunescu n-are stofă de şmecher. Pentru corpul arbitrilor asta e o problemă

Teo Crăciunescu este fiul lui Ion Crăciunescu. Precizare. Teo nu a pretins să fie copilul lui Ion Crăciunescu. Dar a dorit meseria tatălui său. Risc maxim. Pentru că puţini copii reuşesc să fie altceva decît replicile gri ale taţilor. De la Mateiu Caragiale şi Alexandre Dumas fils, pînă la George W. Bush ori Alexandru Piţurcă. Există totuşi excepţii. Peter Bruegel cel tînăr, Ionuţ Lupescu, Corneliu Porumboiu.

De aceea, tot ce face şi ce nu face Teo intră într-o competiţie absurdă cu trecutul lui Ion, părintele său. Ion era mai talentat. Ion avea charismă, arăta bine pe teren, impunea respect, teamă. Ion ştia, făcea şi dregea. Pe Ion l-au ajutat pînă şi marile greşeli. Cîţi arbitri se pot lăuda că l-au isterizat pe Luis van Gaal? Cine în afara Pentagonului a mai creat atîta emoţie printre irakieni şi iranieni? Iar asta cu un fluier, nu cu rachete balistice.

E comod să dai în Teo Crăciunescu. Şi în trend. Deşi subţirel, Teo e o ţintă vizibilă, echipată în galben fosforescent. Din iubire părintească dusă la extrem, însuşi Ion Crăciunescu i-a demontat piesă cu piesă prestaţia de la Tîrgu Jiu. Două penaltyuri neacordate, un fault de cartonaş roşu sancţionat doar cu avertisment. Un gol anulat într-un mod bizar. Stop! Lumea a sărit cu picioarele pe Teo înainte să vadă bine reluările fazelor.

Pe care nici Teo nu le-a văzut, dar a trebuit să le judece acolo în teren ştiind bine că orice greşeală a lui este ridicată la pătrat şi înmulţită cu trei. În numele tatălui, opozant al puterii de la Casa Fotbalului. Două penaltyuri neacordate? Tehnic vorbind, poate, un şmecher cu ecuson FIFA fluiera negreşit, cu regulamentul drept platoşă. Şi cerul înstelat deasupra, fiindcă marile golănii în arbitraj au o filosofie la bază. De fapt, Teo a procedat bine că n-a fluierat fault în careu. E plină lumea de şmecheri care provoacă plonjoane în careu şi de oportunişti gelaţi care aşteaptă aceste plonjoane pentru a dicta penalty. Băiatul lui Ion Crăciunescu a înţeles mecanismul. Poate că nu debordează de talent, dar nici nu se încadrează în profilul bogaciano-colţesc promovat de augustusul şef al CCA, Gheorghe Constantin. Nefiind cultivat, nici pe post de geniu neînţeles ca Tudor, nici ca promisiune mereu amînată ca Balaj, Teo se poate pierde pe drum. Poate că nu ar fi o dramă, dar ar fi un atentat asupra unui om care a moştenit onestitatea tatălui. Un fleac, nu?