Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Rick Wright, ecoul blînd

Plouă urît, gurile de canal s-au sufocat de noroaie. Telefon de la un bun prieten. A murit Wright, mă anunţă sec. Tac. Apoi întreb prosteşte: Wright? Simt că am îmbătrînit, zice amicul. Dintr-o dată, tu nu simţi la fel? Ba […]

marți, 16 septembrie 2008, 7:56

Plouă urît, gurile de canal s-au sufocat de noroaie. Telefon de la un bun prieten. A murit Wright, mă anunţă sec. Tac. Apoi întreb prosteşte: Wright? Simt că am îmbătrînit, zice amicul. Dintr-o dată, tu nu simţi la fel? Ba da, la naiba! Închid, mă uit prin CD-uri, să văd dacă îmi lipseşte ceva din Pink Floyd. Mă simt furat. Nu suport să pierd şi deja am pierdut prea mult. Mai întîi Syd, acum Rick Wright. Sună iar telefonul. Un alt bun prieten. Altul pentru care muzica înseamnă Pink Floyd. A murit Richard Wright, îmi spune cu o voce spartă. Avea cancer, adaugă. Ştiu, adică nu ştiam că e bolnav, tocmai am aflat că nu mai e. Nu ştiam nici că el a compus „Great gig in the sky”. Şi „Us and them”, şi „Time”. A compus pasaje esenţiale din „Echoes”, din „Shine on you crazy diamond”.

Nu ştiam multe, l-am neglijat întotdeauna. Făcea parte din peisaj într-un mod foarte natural. Nu epata, nu era un virtuoz. Atingea clapele cu o delicateţe nefirească. Îi spun toate astea prietenului cu ochii la Piţurcă, pe B1. Ce mai zice?, întreabă excedat. Se ceartă cu lumea. E altă lume, un loc în care dacă trişezi eşti bărbat. Trebuie un antidot. Îmi pun „Live at Pompei”. Un amfiteatru roman, patru tineri, nişte boxe pe care scrie „Pink Floyd, London”. Vreau să mă spăl, să-i văd iar tineri, strălucitori, frumoşi. Nu-mi plac bătrîni, graşi, puhavi. Nu îi suport cînd se gîndesc să moară!

Pe net curg ştirile. Marile agenţii de presă lucrează prompt. Google pompează. Date biografice, referinţe muzicale. Carieră, familie, discografie. Avea 65 de ani, a suferit cumplit şi scurt. Purtătorul de cuvînt al familiei a produs un anunţ laconic. Discreţie. În viaţă şi în moarte. Rick a fost personajul cel mai puţin vizibil al galaxiei Pink Floyd. O spune David Gilmour, omul care a crezut mereu în el, prietenul. Cel care nu l-a trădat nici atunci cînd părea pierdut pentru muzică. David l-a readus în grup după ce fusese concediat de Roger Waters în timp ce lucrau la „The Wall”. Waters ajunsese la putere în acea perioadă şi nu se mulţumea să-şi transporte fantasmele pe scenă ori pe portativ. Au terminat de înregistrat dublul album cu Wright pe post de salariat, nu de membru Pink Floyd! La „Final Cut”, de la un capăt la altul opera/nebunia lui Waters, Rick era şomer. Acelaşi lucru îl putea păţi Nick Mason, bateristul, dar furia lui Roger s-a topit deasupra bîndului Wright. Îi considera pe amîndoi muzicieni mediocri, instrumentişti de duzină. Gilmour rămăsese singurul pe care îl mai respecta. Gilmour i-a recuperat ulterior, înviind Floyd-ul. „Momentary laps of reason” şi „Division bell” au arătat că Pink Floyd exista şi dincolo de geniul pustiitor al lui Waters. Reveniseră la filonul psyhedellic, lăsîndu-l pe Roger să se lupte cu nedreptăţile Universului.

Acum gata! Nu o să-i mai vedem niciodată pe scenă, ne-am născut prea tîrziu. Cînd ei erau liberi şi tineri, noi eram prea mici, prea departe. Nu atît de departe încît să nu fi rămas dependenţi de ei. Nu atît de mici încît să nu fi înţeles că tristeţea muzicii lor e tristeţea lumii noastre. Nu atît de departe încît să nu fi băgat de seamă că pe „Meddle” se aude la un moment dat „You’ll never walk alone” cîntat de galeria lui Liverpool. Cel mai frumos omagiu adus celei mai frumoase galerii din lume de cea mai mare trupă a tuturor timpurilor. Uite că am devenit melodramatici şi lacrimogeni! Iar el a plecat tiptil, aşa cum atingea şi clapele. Proastă impresie îi facem probabil.

Comentarii (90)Adaugă comentariu

gate7 (1 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 20:19

radu a fost primul sau al doilea prieten care te-a sunat?
pacat, mai speram sa-i vad o data in viata mea.

mihai (13 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 20:31

Poti sa-l invinuiesti pe Dumnezeu , ca are gusturi alese , cand te uiti pe cine a luat langa el ?

manix (3 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 20:46

EH, DA…Genul de articol care te pune pe ganduri si-ti rascoleste o groaza de amintiri…daca ai scrie doar asa, Cristi…Din pacate nu-ti folosesti mereu talentul cum trebuie. Tu chiar stii sa folosesti pana (cand vrei…). Merci, Cristi.

dragos79 (3 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 20:52

Din pacate, ne parasesc legendele. Dupa plecarea lui Stefan Iordache, mi se infinge si mai tare cutitul in rana odata cu disparitia lui Rick Wright. Pink Floyd va ramane una din cele mai mari trupe de progressive rock a tuturor timpurilor.
Felicitari Cristi pentru acest articol.

El Fugitivo (12 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 20:56

Frumoase cuvintele despre cel plecat intre cei drepti. Simt ca suntem mai saraci cultural. Asteptam cu ardoare sa ii vad live aici in Montreal, dar….
Multumim pentru ca ti-ai scris numele in istoria moderna a muzicii si pentru ca ne-ai bucurat viata…Iti multumim din inima!!! Rest in peace!

Nicolae (2 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 21:35

nu o sa mai vedem niciodata pe scena pink floyd … inimaginabil.

Dinny (405 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 21:43

Cam putini cei …avizati !
Este desigur vorba de varsta,dar mai ales de..gusturi si educatie…
Daca ne-am catazara pe …zidul care separa cele doua tabere,ai vedea ca cei multi sunt intradevar…”afonii” !

je (12 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 21:45

mda… si io visam sa-i vad… vreodata!!! Macar sa speram in reunirea Led Zeppelin…

ionut voicu (1 comentarii)  •  16 septembrie 2008, 22:47

no comments…the wall live forever

mda (6 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:01

pacat…pacat ca ajungi sa scrii despre lucruri ce merita spuse doar in asemenea situatii…pacat ca pierdem un asemenea om…am o singura intrebare pentru tine cristi…merita sa ai comentarii de la 1000 de netoti sau de la 10 normali…sponsorii te preseaza nu? sper sa te citesc mai des din aceasta postura(si nu ma refer la pierderea pe care ai descris-o)

CerealKiller (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:02

Frumos, adevarat, trist.
RIP Rick Wright. May your Great Gig be eternal.

Intr-o nota ceva mai pesimista, nu pot sa observ cat de putine comentarii sunt, unde de obicei erau cu sutele. Atat de putini mai sunt cei care chiar au ascultat muzica? Ne-am manelizat de tot…

nicky (23 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:03

In urma cu doi ani, cred, sper sa nu ma insel, tot pe blog-ul tau am avut placerea unor dialoguri extraordinare cu fani Pink Floyd. Ocazia a reprezentat-o concertul sustinut de Waters la Budapesta. Regretam atunci faptul ca am ratat oportunitatea participarii la concert dar speram, ca multi altii probabil, intr-o reuniune a celor patru. Acum este prea tarziu pentru Rick Wright dar nu si pentru ceilalti. Macar in memoria acestui muzician extraordinar. Cine stie…
Asa este. Ai dreptate. Galeria lui Liverpool se aude foarte bine in piesa Fearless, Meddle, 1971.

gogu (3 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:07

ti-au crescut actiunile in ochii mei cu 2000%…adica de 20 ori (poate nu esti obisnuit cu matematica)
🙂

nicky (23 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:09

As mai recomanda ceva ca antidot. Concertul Pulse, 1994. Cuprinde piese post-Waters foarte bune.

aditud (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:20

Sa-i fim recunoscatori lui Geldof, datorita lui i-am putut vedea pe toti 4 pe scena in 2005. Mi s-a pus un nod in gat cand i-am ascultat: aceiasi, clarisimi, inconfundabili. A mai imbatranit si Roger si s-a mai linistit; la sfarsit i-a chemat pe ceilalti trei si, impreuna, au salutat publicul, inlantuiti. Cautati Live 8+Pink Floyd si veti vedea totul pe Youtube. Au trecut mai bine de trei ani, dar in amintirea mea parca a fost ieri.
Sa-i fie tarana usoara lui Rick. Nici n-am stiut c-a fost bolnav…

Lucian (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:21

1.Nu ne-am manelizat, calitatea românilor este din ce în ce mai scăzută, regresăm spre primitivitate, înţelegem doar produsele prostului gust, suntem atraşi de gunoaie, mocirlă, imund…
2.Nu cred că Pink Floyd a pierit o dată cu dispariţia clăparului, dovadă Queen, al cărui ultim album lansat ieri în U.E.l-am descărcat azi… eu cred într-o reunire a celor 3 din formula de bază, Waters, Gilmour şi Mason…

horatiu (4 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:35

in sfarsit, bravo geambasu!

m (4 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:36

RECOMAND TUTUROR CELOR CARE DINNTR-UN MOTIV SAU ALTUL AU O STARE CARE II NEMULTUMESTE, LA UN MOMENT DAT, SA SE INTINDA FRUMUSEL LA ORIZONTALA SI SA ASCULTE ALBUMUL PINK FLOYD ” A SOUCERFUL OF SECRETS”

OmenTau (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:37

si eu sunt unul dintre cei care visau la un turneu PF in formula completa. din nefericire, Wright nu va face parte din echipa in aceasta eventualitate. daca va exista un turneu in memoriam, imi iau desaga in spate si am plecat sa-i ies in cale, m-am saturat sa-i astept in romania

Pavel Barsan (2 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:39

Mergeau de minune in articolul acesta si cateva randuri despre marele Stefan Iordache, fie-i tarana usoara!

DCBal (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:40

Felicitari pentru articol.
Pink Floyd live forever !!!

LM (32 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:45

PLANGERE

Atunci,cand m-am nascut,am plans…
De-a fost de fericire sau durere nu stiu
Dar,mama mea mi-a spus
C-a plans si ea,de fericire…si durere…

Ne nastem tristi…si crestem tristi…
Si fericiti…din cand in cand…
Plangem de fericire cand TE NASTI
Si de tristete cand NE RAMAI IN GAND…

Asa e viata : un amestec de FERICIRE si DURERE,
Astazi un pic mai dulce,maine un pic amra…
Oricum ar fi mai mult,doar plansu’ ti da putere
Sa gusti din Fericire…din RAU sa iesi afara…

Atunci,cand voi muri,voi plange…
Si sigur de durere ca parasesc aceasta miere amara…
De-o fi mai bine apoi,nu stiu,
Dar eu voi fi AFARA…

cTM (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:48

Rip Rick Wright.
Bravo, mi-a placut comparatia intre mizeria si scandalurile de pe la noi (vezi inmormantarea supermediatizata a „marelui om de incultura” Caiac) si gratia si nobletea cu care este tratata moartea lui Wright in lumea civilizata, din care noi nu prea facem parte din pacate.

jeff (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:53

when the music has faded out…
…only the Echoes remain

thanks Rick

Catalin (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:58

Impesionant articolul. Se pare că, din păcate, nu voi avea niciodată ocazia să văd Pink Floyd pe viu. Şi-a încetat existenţa un artist adevărat… „Atom Heart Mother” şi „Echoes” sunt construcţii muzicale magnifice la care Wright a contribuit mult, se spune.

DRG (5 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 0:58

Imi vine sa rad, dar nu e de ras………si totusi, moartea unui ARTIST, ii aduce la acelasi numitor pe toti cei care va injura in fiecare zi…..acum nu va injura nimeni….dar nu e asa ca preferati mii de injuraturi decat sa moara EL?….

Daniellone (34 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 1:03

poate ar trebui sa scrii la o revista de profil muzical. pe cat de mult te apreciez atunci cand scrii despre muzica, la fel de mult ma scarbesti cand scrii despre fotbal. gandeste-te.

gabriel (2 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 1:49

Ascultati Ummagumma si The piper of the gates of the down.Veti auzi mai clar ce au insemnat clapele llui Wright pentru muzica progresiva, pentru Pink Floyd si pentru toti cei care asculta muzica buna.Din pacate visul meu de a-i vedea pe toti intr-un concert…..***!Bah, nene, mi-ai facut doua surprize cu articolul asta: una buna si una rea.Aia rea ca a murit bietul Wright, iar aia buna ca esti un ascultator de muzica de calitate.Sa nu te apuci sa scrii prostii dupa acest articol de exceptie.Hai, pa!

150 $ FREE fara CLICK (3 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 2:17

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze intre ingeroi!!!

ioan timisoara (3 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 5:09

Pacat de Rick. Eu totdeuna l-am considerat o piesa esentiala, pentru ca fara orga lui Hammond, Pink Floyd nu ar fi fost Pink Floyd. Am vazut la TV concertul Live 8, si a fost unul dintre momentele cele mai emotionante sa ii vad pe cei 4 uniti acolo dupa ce nu s-au vazut si nu si-au vorbit (cu Waters) timp de vreo 22 de ani.
Shine On … Rick & Syd

G F (54 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 9:47

din cand in cand mai presaram margaritare pe aleile murdarite ale sportului. neasteptat, insa aplaudabil, acest memento dedicat lui wright.
imi permiti totusi o corectie: waters nu a ajuns „atunci” la putere, el era la putere din totdeauna. nu trebuie sa arat cu degetul catre cineva, atunci cand scriu un memento! monstrii sacri nu trebuie comentati. sa ne bucuram ca exista si-atat.

Gabriel Peter (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 10:35

E o mare tristete si un gol in suflet…Am simtit nevoia sa vad imediat „Remember that Night”,unde il acompaniaza pe David Gilmour,iar prezentarea a fost fabuloasa…sala l-a aclamat in picioare,in timp ce David striga pe ton subtirel…”Richard !”
O sa-mi amintesc aceasta seara,Rick…
„Wish you were here” !E un album pe care l-am ascultat de sute de ori…acum o sa strig de sute de ori…
Adio !

GFM (5 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 10:39

Magnific Live 8. Super trupa! Cu Waters in frunte, Mr Geambasu.
E bine ca ti-ai gasit timp sa scapi din mocirla fotbalului.
(sa nu uitam de Stefan Iordache).
Poate recidivezi mai des. Esti iertat pentru moderarile nejustificate ale comentariilor.
Pana la o noua proba contrarie:))
La mai multe asemenea articole, ura!

raz (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 10:56

se nasc oameni care faptuiesc nepereche. despre fiecare putem scrie. textul devine povestea noastra.
fericiti cei care i-au vazut.
murim la fel.
bravo, jurnalistule. bravo, comentatorilor.
drum bun, Rick

alex (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 11:09

„For millions of years mankind lived just like the animals
Then something happened which unleashed the power of our imagination
We learned to talk”
Frumos articol.pacat ca oamenii adevarati sunt tot mai putini;Wright a fost un muzician complex si modestia lui ar trebui sa ne dea un exemplu

Ege (3 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 11:18

Bravo, jurnalistule! Poate ca asta e cel mai frumos compliment pentru tine si pentru Wright.

durden (270 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 11:41

BRAVO GEAMBA.pacat ca nu-s mai ulti ca tine p-acolo pe la gsp.ia intreaba-i de pink floyd,led zeppelin,beatles sau doors:daca stiu si ei 2 melodii in total e bine(in afara de adrian georgescu,el cred ca le stie pe toate :d)…SFAT:vezi si tu ca esti apreciat mai mult cand nu scrii despre fotbal…mai incearca alte sporturi..sincer e mai bine pt toata lumea!!!

Pancu (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 11:56

Clapele din fundalul Shine On You Crazy Diamond, sau acordurile apasate din spatele vocii feminine din Great Gig In The Sky sint numai citeva din realizarile magnifice ale lui Rick. El isi va continua „gig”-ul acolo sus…
Multumim lui Cristi Geambasu pentru aceste deosebite cuvinte despre omul si muzicianul ce a fost Richard Wright. Pentru prima data am citit toate comentariile unui articol de pe GSP si am descoperit in fiecare dintre ele un omagiu, o traire sau o recunostinta. Este bine ca mai exista si astfel de oameni dar este atit de trist ca numai in momente ca acestea ei ies la iveala.

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 11:57

GFM si toti ceilalti
Multumiri, oricum e prea putin un text de 2500 de semne pentru a descrie inefabilul. Si o precizare. Nu am moderat nimic eu, cel putin de data asta nu, cu siguranta, probabil ca unele comentarii au fost sterse de administratorul blogului. Inca o data multumiri pentru raspunsurile frumoase si emotionante. Adica toate!

Sably (35 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 12:06

Recidivezi Cristi’ si o faci magnific, multumiri!
Iti mai spuneam si cu alta ocazie ca din ziua in care am citit tot aici un articol despre PF, din ziua aia im esti prieten, oricat de mult uneori poate nu-s intru totul de acord cu opiniile tale despre fotbal.
Dar, se vede, se simte chiar si in comentarii ca faci parte din cei care, au crescut , s-au format ascultandu-i pe acei ce au format CATEDRALA „PYNK FLOYD” si uite-asa, azi intr-o zi atat de trista, parca simt ca toti cei ce a scris/comentat aici, si muuulti, multi altii…NISTE PRIETENI!
Nu adio, Rick, nu!…Te auzim, te auzim dragule!…

alexandru bogdan (4 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 12:30

Dumnezeu sa-L Odihneasca!va trai prin noi,in veci!

alexandru bogdan (4 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 12:31

scuze,am vrut sa scriu:va trai in noi,in veci!

romanu (6 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 12:34

am ajuns s-o vad si pe asta! sa-mi placa ceva scris de un ziarist sportiv! si inca unul care-si merita titulatura. bravo si felicitari. cred c-ar trebui sa lasi fotbalul balta si sa te apuci de ziaristica adevarata. ai stofa si e pacat sa te amesteci cu gunoaiele din fotbalul nostru. parerea mea:))

Vladone (5 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 12:36

Nu-mi scot din cap imaginile cu el cantand iar pe fundal misacandu-se imagini reci cu ramasitele de la Pompeii.A fost mare,mare de tot…Nu va inceta sa existe mereu in noi muzica marelui Pink Floyd!

Cristi (1 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 12:47

Intotdeauna mi-am zis ca daca vad PF in concert , apoi pot sa mor. Dupa Live 8 cand au facut anuntul transant ca asta nu se va mai repeta , m-am impacat oarecum cu situatia. Dar iarasi mi-am zis..”la naiba, ii pot vedea macar pe Gilmour si Wright in ”Remember that Night”. Nici asta nu mai pot….inseamna ca nu mai pot muri?….caci vreau. Intr-o zi o sa vreau sa ma odihnesc.

bezmeticu (4 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 12:52

iti acord nota 10 domnule Geambasu, am 20 de ani si m-am nascut, am crescut, si in continuare traiesc cu muzica lor! si promit ca am sa duc mai departe acest „hobby”.
e ceva de nedescris, as avea o gramada de lucruri sa spun dar nu este momentul.. sunt trist.
speram intr-un concert unde sa-i vedem pe toti 4.. dar nu a fost sa fie! oricum avand toata colectia si toate concertele sunt sigur ca pentru mine.. sau mai bine zis pentru noi toti (fanii pinky), acesti oameni minunati nu vor muri niciodata!

martoru (10 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 13:02

RIP

iQ666 (4 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 13:28

nu-mi place prea mult muzica lor, dar articolul tau e tare.. btw, tu ce preferi, PF (plus albumele solo) al lui W. sau al lui G.?

ioan plischi (376 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 13:39

de ce sunt sterse unele comentarii daca nu au nimic indecent in text?

catalin (4 comentarii)  •  17 septembrie 2008, 14:04

cel mai frumos articol citit vreodata de mine in gazeta!
Multumim Cristi!

Comentează