Moţi egal 0,1 Berbatov
Fotbalistul român nu se adaptează pentru că nu îşi doreşte asta. El se simte bine acasă
După castraveţi muraţi, petale de trandafiri şi Litoral, bulgarii ne-au luat faţa şi cu fotbalul. Mai exact cu fotbaliştii. La Balcic şi la Albena […]
Fotbalistul român nu se adaptează pentru că nu îşi doreşte asta. El se simte bine acasă
După castraveţi muraţi, petale de trandafiri şi Litoral, bulgarii ne-au luat faţa şi cu fotbalul. Mai exact cu fotbaliştii. La Balcic şi la Albena se face turism, la Eforie şi la Mamaia se dau tunuri printre alge şi peturi. După transferul lui Berbatov la Manchester United contra sumei de 38 de milioane de euro, observăm că nu doar Litoralul bulgăresc are căutare, ci şi fotbalistul bulgar. În sprijinul ideii şi pentru o comparaţie imediată, transferul-bombă al lui Moţi la Siena. Care nu e o bombă, ci o pocnitoare. Împrumut pe o jumătate de an. Miza financiară, 600.000 de euro. Dacă italienii se conving că fotbalistul merită efortul, un contract ferm, plus alte 3 milioane şi jumătate în contul dinamoviştilor fumători de trabuc. Berbatov 38 de milioane, Moţi, 4 milioane. De 9 ori şi jumătate mai mult.
Bine, bine, dar de ce nu comparaţia cu Chivu? Asta e vocea microbistului patriotic. Ca şi Berbatov, Chivu nu mai e un produs strict românesc, ci unul prelucrat/şlefuit în Uniunea Europeană. Amîndoi au plecat din ţările de origine avînd cote mai modeste. Prin efort personal şi prin politică de marketing ei au devenit altceva. Corect, dar nici paralela aceasta nu ne avantajează. Trecerea lui Cristi Chivu de la Roma la Inter a însemnat o afacere de 16 milioane de euro. Matematica e nemiloasă. Chivu înseamnă 0,4 din valoarea de piaţă a lui Berbatov!
Cifrele arată ceva, dar nu spun totul. Nu explică de ce mulţi fotbalişti români nu prind rădăcini şi altundeva decît în arealul bambooist al patriei. Să devină parte a aventurii clubului pentru care joacă, nu prezenţe episodice. Repere, nu retururi. De la Hagi la Adrian Ilie, de la Răducioiu pînă la Mitea, Marius Niculae sau Ogăraru, acelaşi refren. Al neadaptării, al alienării. Într-o lume urbană, care se luptă de secole tocmai împotriva înstrăinării, noi ne transportăm nostalgiile rurale. Hagi a trăit gloria la Istanbul, nu la Madrid, nu la Barcelona. Istanbulul era o proiecţie mărită a României, a Bucureştiului. De aceea liniştea, succesul.
Simplu ar fi să credem că fibra păcătoasă şi naturelul sensibil ne împiedică să ne adaptăm atunci cînd ieşim dintre graniţe. Fals, români simpli şi români sofisticaţi au reuşit. Oameni simpli care culeg căpşuni şi care dau cu mistria pe şantiere supravieţuiesc de ani şi ani acolo. Mai mult, şi-au dat copiii la şcoală, iar mulţi se gîndesc să nu se mai întoarcă în ţară nici măcar de Sărbători. Numai că ei nu şi-au cărat năravurile acolo. Transferurile lor anonime şi pe bani puţini au avut la bază ceva esenţial. Dorinţa de a trăi mai bine. Prilejul unei alte vieţi. Civilizate, confortabile, ordonate, tihnite. Pe cîţi fotbalişti vi se pare că îi pasionează aşa ceva?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele