Mult e dulce şi frumoasă

E bine că la Dinamo se învaţă limba română. Urmează să se înveţe şi limba fotbalui

O măsură bine venită. Cursuri de limba română pentru străinii de la Dinamo. Şefii clubului vor angaja un profesor care va lucra cu Miranda, […]

E bine că la Dinamo se învaţă limba română. Urmează să se înveţe şi limba fotbalui

O măsură bine venită. Cursuri de limba română pentru străinii de la Dinamo. Şefii clubului vor angaja un profesor care va lucra cu Miranda, cu Thiago, cu Romanovs şi cu Attoukoura. Ex-ce-lent! Dacă demersul era complet, poate nu ar fi stricat ca dom’ profesor, nu Rednic, să lucreze puţin şi la limba română vorbită de unii dintre acţionarii din Groapă. Care – ca să cuvîntăm ca domniile lor – am putea să-i recuperăm şi din punct de vedere lingvistic. Şi tot de la care nu am mai auzi în viitor perle de genul „băieţii erau temoraţi, apoi nu puteau ieşi din eforia meciului”. Başca teoria tandemului de trei fără cîrmaci, asezonată cu aceea a talismanului norocos. Cum altfel?

Aşadar, Pekarici şi compania vor studia cît de dulce şi de frumoasă e limba ce-o vorbim noi aici, pe cele două maluri ale Dîmboviţei. Demersul în sine e lăudabil şi trebuie instituţionalizat acum, cînd campionatul nostru s-a populat cu legiuni de fotbalişti din afara graniţelor. O minimă cunoaştere a limbii române e absolut necesară. Dincolo de expresii uzuale şi cuvinte-cheie precum „ce faci?, bine, mă laşi!, parai, euroi, ţeapă, fete frumoase, ieftine, cît?, bamboo, fratelli”, ei, străinii, ar asimila mult mai lesne indicaţiile tehnico-tactice. În paralel, n-ar fi rău ca şi fotbaliştii autohtoni să urmeze cursuri de spaniolă, portugheză şi engleză, eventual romgleză. Nici alde Diabate nu-i obligat în fond să înveţe mai multă română în două-trei luni decît a învăţat Cristi Borcea în toată viaţa!

Odată rezolvată problema Turnului Babel, va apărea o alta. Străinii vor pricepe că au nimerit în mijlocul unei babilonii interne, unde antrenorul continuă un fel de luptă de gherilă cu unii dintre principalii jucători, care jucători, la rîndu-le, îşi depăşesc constant statutul de salariaţi ai gazonului. Awoa, Campos şi ceilalţi ar înţelege, de fapt n-ar înţelege, cum e posibil ca echipa să funcţioneze mai bine în stare de război fratricid, de ce nu se ştie nici acum cine mai pleacă şi cine nu, cine dă bani, adică Vasile Turcu şi Cristi Borcea, şi cine nu, adică toţi ceilalţi.

Banalitate de final. Ar fi suficient ca la Dinamo toată lumea să vorbească limba fotbalului. Şi, în general, gruparea să fie animată de aceleaşi interese. Jocul formaţiei suferă nu din cauză că unii nu au studiat tipăriturile diaconului Coresi. Credeţi că în ipoteza unei repatrieri, ar deranja pe cineva dacă Tamaş ar zice la primul antrenament: Je m’appelle Gabriel et je suis le meilleur defenseur?