Altfel decît Sinatra

Vestea rea. Mircea Lucescu nu se întoarce. Vestea bună. Nu se întoarce fiindcă nu vrea să fie pionul şmecherilor

Mircea Lucescu a împlinit 63 de ani. Staţi liniştiţi, la locurile voastre! Acest articol nu îşi propune beatificarea antrenorului aflat încă […]

Vestea rea. Mircea Lucescu nu se întoarce. Vestea bună. Nu se întoarce fiindcă nu vrea să fie pionul şmecherilor

Mircea Lucescu a împlinit 63 de ani. Staţi liniştiţi, la locurile voastre! Acest articol nu îşi propune beatificarea antrenorului aflat încă în plină activitate. Lucescu-tatăl nu are nevoie de cîntăreţi. Nici de detractori. S-au rostit atîtea ditirambe şi s-au spus atîtea prostii despre el încît sacii cu laude şi cu mizerii dau pe-afară. Ca întotdeauna, din cauza inflaţiei de păreri, pierdem personajul. De fapt, Mircea Lucescu este mai mult decît un personaj în fotbalul nostru. Este o instituţie. Iar asta înseamnă uneori mai mult decît o legendă.

TVR a difuzat recent un documentar despre cariera şi viaţa lui Frank Sinatra, consăteanul lui Lucky Luciano şi preferatul lui Sam Giancana, doi mafioţi fruntaşi. Se demonstra acolo, în film, că fără influenţa, controlul şi sprijinul naşilor contrabandei şi ai cazinourilor, Sinatra nu ar fi ajuns niciodată vedeta de talie mondială pe care o ştim. Împreună cu familia, fugise de sărăcie dintr-un sătuc sicilian, apoi cunoscuse gloria şi bogăţia. Pentru că a fost talentat şi n-a avut probleme de conştiinţă.

Mircea Lucescu a fugit şi el de sărăcie. Ca şi Sinatra, este ceea ce americanii denumesc generic un self made man. A plecat de jos, a ajuns undeva foarte sus fără să-şi piardă minţile. Spre deosebire de Sinatra, nu a avut în spate vreun Luciano ori vreun Giancana. A jucat fotbal, a trăit pentru fotbal, ceea ce face şi azi. Presupunînd că există oameni care mai citesc, povestea lui poate fi găsită în cărţile lui nea Vanea Chirilă, aşa că nu vom insista pe latura romantică a vieţii şi operei căpitanului de la Guadalajara. Care conţine şi zone de penumbră.

La 63 de ani, după ce a jucat împotriva lui Pele şi le-a antrenat pe Corvinul şi pe Inter, pe Dinamo şi pe Galata, Lucescu rămîne varianta mai binelui în fotbalul românesc. Cîteodată, absenţa acţionează în sens invers asupra memoriei. Cristi Borcea îl aşteaptă pe banca lui Dinamo, Gheorghe Ştefan îl propune în fruntea federaţiei. Ştiind că nu poate interpreta rolul Mîntuitorului oricît de bine şi-ar face temele, nea Mircea preferă deocamdată s-o antreneze pe Şahtior şi să fie plătit de Rinat Ahmetov.

Lucescu nu şi-a pierdut pe drum bucuria de a munci în fotbal. Plăcerea de a cîştiga bine din fotbal. Puterea de a începe alt campionat. Visează la plajele Braziliei şi la muzeele pe care n-a apucat încă să le vadă. Cei îngrijoraţi de posibila lui reîntoarcere pot sta liniştiţi. Nu se întoarce, nu în modul în care vor şacalii convinşi că oricine poate fi manipulat. Dacă ar proceda aşa, ar fi într-adevăr replica lui Sinatra. La un fotbal care seamănă cu un uriaş tripou, n-ar mai lipsi decît o mare voce care să cînte potlogăriile crupierilor.