Dispariţia lui Piţurcă

Nu, nu vă speriaţi, se va întoarce! Acelaşi. Morocănos, încruntat, supărat pe viaţă, dezgustat de nerecunoştinţa semenilor

Nu se poate să fie adevărat! Tocmai el, cel atît de comunicativ, omul în care citeşti ca într-o carte deschisă, el, jovialul, charismaticul, […]

Nu, nu vă speriaţi, se va întoarce! Acelaşi. Morocănos, încruntat, supărat pe viaţă, dezgustat de nerecunoştinţa semenilor

Nu se poate să fie adevărat! Tocmai el, cel atît de comunicativ, omul în care citeşti ca într-o carte deschisă, el, jovialul, charismaticul, bonomul, causeurul, el nu putea să dispară, nu avea cum să se retragă departe de lumea rea şi haină, lumea asta care nu a ştiut niciodată să-l aprecieze la justa valoare, să-i recunoască meritele, spiritul veşnic treaz, curajul nebunesc, aceeaşi lume in-ca-pa-bi-lă să aplaude revoluţia de catifea pe care a încercat-o el la Euro, unde noi nu am vrut să curgă sînge, n-am dorit să batem pe nimeni, peace, love, make love, not war, căci nişte puncte ce sînt altceva decît vînare de vînt, blowing in the wind, după cum bine cînta şi recita Joan Baez, domnişoara hipioată a copilăriei noastre cu bretonul pe ochi.

Piţurcă Victor nu a dispărut în sensul poliţienesc al termenului, fiindcă OTV-ul nu a preluat cazul. Cazul dumnealui nu seamănă cu acela al avocatei adulterine, pentru că între echipa naţională şi combinaţia de cifre 6-6-6 nu a fost niciodată vorba de dragoste, ci doar de o relaţie matrimonială bazată pe interes. Ca în orice căsătorie trainică. Zero sentimente, maximum de profit.

Cu o probabilitate de trei luate cîte şase, este de presupus că Piţurcă Victor nu a căzut victimă extratereştrilor, care ar încerca să-i monteze pe cortex un cip cu programul fotbalului ofensiv. Se ştie în toată galaxia că omul de la cîrma naţionalei are idei ferme, pe care nu şi le-ar schimba doar de dragul unor marţieni îmbrăcaţi în galben, care continuă să-şi închipuie că România nu e condamnată pe veci să fie oaia neagră şi defensivă a competiţiilor.

El s-a retras pentru că are nevoie de linişte, doar a vorbit atît de mult! Iar cînd nu a vorbit, au strigat rezultatele. Se simte singur şi trădat. Atacat de o presă haină, care tropăie cu bocancii prin sufletele oamenilor, dar şi de apropiaţi care, în timp ce îl asigură de încredere necondiţionată, testează de fapt piaţa, avansează ipoteza unui antrenor străin de ţară şi de antijoc. Cum să lucreze el în asemenea condiţii la strategia de calificare la Mondialul din 2010?

Ar fi mai bine să plece? De ce, noi urmăm modelul franţuzesc! Notre petit ami Raymond Domenech a rămas în funcţie, deci se poate. Pentru România urmează două întîlniri capitale contra Lituaniei şi Insulelor Feroe. O, da, ştim că nu mai există echipe mici. Dar există antrenori mici. Meschini. Care duc mediocritatea pe cele mai înalte culmi. Piţurcă Victor este unul dintre aceştia. Şi din cîte ne dăm seama, vom mai petrece o bucată de viaţă împreună. Noi, marţienii costumaţi în galben, care nu pricepem nimic din fotbal, dar care continuăm să credem că naţionala nu este o planetă cîştigată la zaruri de Piţi, sperăm că eternitatea s-a născut la sat, dar nu s-a mutat în cantonamentul naţionalei.