Voluntarii

Prin ei ne-am calificat în finala Euro 2008. Aceşti tineri muncesc din plăcere şi nu practică antijocul

Voluntarii. Îi recunoşti după uniforme. Au tricouri şi bluze de trening bleuciel, pantaloni bleumarin. Şi adidaşi în picioare, pentru că prin natura postului […]

Prin ei ne-am calificat în finala Euro 2008. Aceşti tineri muncesc din plăcere şi nu practică antijocul

Voluntarii. Îi recunoşti după uniforme. Au tricouri şi bluze de trening bleuciel, pantaloni bleumarin. Şi adidaşi în picioare, pentru că prin natura postului au de alergat. Sînt maratoniştii centrului de presă. Îi întîlneşti peste tot în SMC, IBC şi alte abrevieri care toate la un loc înseamnă creierul media al unei mari competiţii. Acolo, printre ziarişti care îşi caută ştirile, subiectele, personajele şi metaforele, printre fotoreporteri pătrunşi de focul zoomului şi al clarobscurului, există nişte tineri care nu fac muncă de creaţie. Ei muncesc pur şi simplu.

Voluntarii. Îi mai recunoşti după zîmbet, de cele mai multe ori nefabricat. Acelaşi zîmbet le rămîne pe chip cînd trebuie să suporte cele mai ciudate cereri, la ore tîrzii din noapte. Unora li se năzare să facă interviuri cu Pele, altora cu Platini. Unii solicită recomandări pentru restaurante în centrul Vienei, alţii solicită traduceri ale unor obscure articole din presa locală. De regulă, din partea acelor colegi ai noştri de o anumită vîrstă pentru care limbile străine şi netul au rămas teritorii inaccesibile. O fată din Germania a bătut toate recordurile de răbdare cu un jurnalist  din Rusia pravoslavnică şi încă neutilizatoare de deodorant. Cam o oră după ceas ca să-i traducă unchiului Fedea un material banal despre meciul Rusia-Olanda. De reţinut, că respectivul solicitase tălmăcirea în engleză cunoscînd cu totul aproximativ limba lui Shakespeare!

Mihaela, Răzvan şi Alexandru au venit din România. Au aplicat cu luni în urmă şi au primit undă verde. Sînt oameni inteligenţi, simpatici. Se încadrează perfect în peisaj. Nu numai că nu iau bani pentru munca pe care o depun aici, dar şi-au rezolvat singuri problema cazării. De regulă în zone din suburbiile Vienei. Li se oferă bonuri pentru o masă pe zi, plus accesul pe stadion la unele partide. Restul e muncă, muncă, muncă, stres, stres, stres. De ce toate astea? Pentru că le place. Vor să înveţe ceva, iar o competiţie ca Euro e o provocare. O experienţă. Spre deosebire de noi, copiii epocii de aur, care mergeam duşi cu forţa la cules porumb, cartofi şi plante medicinale, ei îşi asumă voluntariatul. Aparţin generaţiilor care provoacă schimbarea, nu o aşteaptă.

E trecut de miezul nopţii, plouă ca în noiembrie. Nişte umbre bleu cu pelerine de plastic se scurg către metrou. Sînt străvezii de oboseală, dar glumesc şi aşteaptă ziua următoare. Mai au timp să doarmă vreo 4-5 ore. Ei sînt voluntarii. Printre ei, Mihaela, Răzvan şi Alexandru. Prin ei, România s-a calificat în finala Euro 2008. Prin ei ne vom califica la toate marile finale care urmează. La toate competiţiile.