Blog de careu

Ciprian Marica a acceptat un duel mai dur decît cel cu fundaşii. Acela cu cititorii de pe net

Pentru apărătorii abacului, ai telefonului cu manivelă şi ai maşinii de scris de fabricaţie sovietică, vehiculul de comunicare numit blog este o […]

Ciprian Marica a acceptat un duel mai dur decît cel cu fundaşii. Acela cu cititorii de pe net

Pentru apărătorii abacului, ai telefonului cu manivelă şi ai maşinii de scris de fabricaţie sovietică, vehiculul de comunicare numit blog este o mare prostie. Dar nu numai pentru ei. Multă lume care foloseşte curent computerul sau laptopul vede o pierdere de vreme în postarea de articole şi opinii cărora li se răspunde cu mesaje în răspăr. Asta în cel mai bun caz. Îţi trebuie o anumită rezistenţă la factorii exteriori să supravieţuieşti în blogosferă.

Ciprian Marica a făcut pasul. Nu este un gest de eroism, dar asumarea unui dialog cu persoane vizibile doar prin nick-name-uri înseamnă ceva. Discuţi cu entităţi care îţi pot spune orice, dar absolut orice, iar tu eşti constrîns să nu cobori nivelul mai mult decît îţi permite condiţia de vedetă. Blogul e un amestec ciudat de spaţiu privat şi loc public. Deseori, la sinceritate ţi se răspunde cu sudalme, iar la păreri critice cu înjurături grele. Aici a poposit Ciprian Marica. Şi nu într-un moment oarecare, ci chiar atunci cînd a circulat vestea că se aflase printre jucătorii de care Piţurcă ar fi fost dispus să se lipsească la Euro.

Atacantul lui Stuttgart a reacţionat normal, mărturisindu-şi stupefacţia şi tristeţea. A pus la îndoială ştirea, dar a comentat-o. „Nu vreau ca unii să mă considere o povară. Aş muri de ruşine să mă uit în ochii băieţilor dacă nu mi-aş da sufletul la antrenamente”. În mod evident, rîndurile scrise pe tastatura laptopului de Marica nu au o valoare literară de viitor roman. Dar înseamnă un pas înainte faţă de banalităţile rostite de toată lumea pe la conferinţele de presă, unde, fie vorba între noi, nici întrebările nu prea îi ajută pe băieţi. Experienţa blogului este experienţa unui alt tip de comunicare. Mai este şi un exerciţiu de comunicare nu tocmai simplu. Unul în faţa căruia inclusiv antrenorul şi coechipierii manifestă reţinere şi respect. Ce valuri se ridicau dinspre Mogoşoaia dacă Marica ieşea cu declaraţia aceea în faţa microfoanelor fără filtrul numit blog?

Se vor găsi destui care să îl persifleze pe atacantul cu blog, văzînd în el o domnişoară de pension care ţine un jurnal. Totuşi. Preferăm oameni sensibili, inclusiv duduiţe romantice cu fior literar, în locul tipilor cu fermoar la gură, care, înaintea alchimiştilor, au descoperit aurul în tăcere, şi nu în piatră. Un om care are curajul să-şi dezvelească gîndurile în faţa publicului devine un om liber. Un om eliberat de angoase devine un om care poate da randament. E nevoie de randamentul lui Marica la acest campionat european. Punem noi emoticoanele şi toate cele!