Situaţia e albastră pentru galbeni

Dilemele lui Domenech ar trebui să fie angoasele noastre. Francezii au cîţiva tineri fotbalişti de excepţie

Lipsa formei într-un moment al sezonului nu scoate pe nimeni din lot. O spune Raymond Domenech, antrenorul Franţei, aşa că trebuie luat aminte. Omul […]

Dilemele lui Domenech ar trebui să fie angoasele noastre. Francezii au cîţiva tineri fotbalişti de excepţie

Lipsa formei într-un moment al sezonului nu scoate pe nimeni din lot. O spune Raymond Domenech, antrenorul Franţei, aşa că trebuie luat aminte. Omul aparţine unei şcoli care a născut prozeliţi. Care a produs titluri mondiale şi europene. Nu înseamnă că Piţurcă, adeptul constanţei materializate prin obţinerea postului de titular, ar fi în greşeală. Ne aflăm în faţa a două teorii interesante, asupra valabilităţii lor urmînd să avem un răspuns irevocabil în data 9 iunie, la Zurich, momentul meciului România-Franţa.

Pentru a menaja susceptibilităţile paznicilor naţionalei române, să ne oprim asupra filosofiei de selecţie şi pregătire dezvoltate de Domenech. Un tip şcolit, dar nu spectaculos, un metodist călit în laboratoarele federaţiei de la Paris, dar nu un D’Artagnan al tacticii. Domenech face parte din aceeaşi familie cu Aime Jacquet şi Roger Lemerre, ultimul un soi de reîncarnare a bonomiei tip Jean Gabin. Ca orice selecţioner de pe lumea asta, monsieur Raymond are şi slăbiciuni, şi tabieturi. Se mai zburleşte la presă, dar mai şi glumeşte. Foarte important, are de unde alege, iar asta de multe ori funcţionează ca o capcană. Domenech trăieşte într-un prezent care reclamă rezultate, dar nu poate renunţa la jucătorii istorici. Franţa ediţie 2008 e bîntuită încă de trecutul cu parfum de Henry, Vieira, Thuram, Trezeguet, stă prinsă într-un punct de sprijin numit Ribery şi flirtează neruşinat cu flăcăii teribili ai noii generaţii, Benzema, Ben Arfa sau Mandanda.

Dilemele lui Domenech sînt generate de supraproducţie şi de inflaţie, nu de sărăcie. Hexagonul culege roadele politicii multiculturale, iar dacă în viaţa socială asta presupune şi multe tensiuni, în fotbal ies la suprafaţă doar avantaje. Sîngele proaspăt magrebian, basc, corsican şi al Africii negre se topeşte firesc în elementul local. Uneori e invers. Francezii au trecut demult peste prejudecăţi, în plus au reuşit chiar să exporte modelul. Vezi procedura Arsene Wenger aplicată pe cazul Arsenal. Tradiţia îşi dă mîna cu inovaţia într-un fel unic, iar dilemele lui Raymond Domenech sînt ale unui om nefericit de atîta fericire. Care stă pe o comoară, cu grija de a nu o pierde.

Cum la noi întrebările curente sînt Bănel sau Florentin Petre? şi Marica sau Daniel Niculae?, e bine să strîngem rîndurile. Şi să ne rugăm ca Domenech să fie suficient de sentimental încît să nu renunţe la garda veche, plictisită de glorie şi obosită de atîta marseilleză.