Lobonţ sau Coman?
Reţeta celor doi e simplă. Curaj, reflexe, simţ de anticipaţie. Aşa îşi salvează echipele şi pe ei înşişi
România se pregăteşte pentru Euro 2008, competiţia aceea care se va desfăşura nu peste un secol, ci peste o lună şi jumătate. […]
Reţeta celor doi e simplă. Curaj, reflexe, simţ de anticipaţie. Aşa îşi salvează echipele şi pe ei înşişi
România se pregăteşte pentru Euro 2008, competiţia aceea care se va desfăşura nu peste un secol, ci peste o lună şi jumătate. Mircea Sandu joacă tenis cu piciorul ca să îşi ascundă emoţiile teribile dinaintea verdictului Curţii de Arbitraj, Victor Piţurcă susţine cu mîna în buzunar candidatura lui Ludovic Orban la Primăria Generală a Bucureştiului. În timpul ăsta, Daniel Coman şi Bogdan Lobonţ apără. Şi se apără de zoaiele campionatului care ţîşnesc ca nişte arteziene din gurile unor preşedinţi incomparabil mai perisabili decît statuile de la Fontana di Trevi. Reţeta celor doi portari rămîne singura cale de supravieţuire. Fiindcă, potrivit tradiţiei pămîntului, noi nu trăim, ci supravieţuim.
Lobonţ sau Coman?, aceasta e întrebarea. Şi nu groparii din Hamlet sînt obligaţi să ofere răspunsul, iar ai campionatului nici atît. Ne-am trezit peste noapte cu o dilemă, una din acelea care ne stimulează imaginaţia şi pofta de fotbal adevărat. Povestea celor doi nu se pierde în negura vremii, ci în minutele înşiruite ale unui campionat din care riscăm să reţinem doar intrigile mărunte. Privim detaliile derizorii şi pierdem esenţialul. Sau ceea ce ar trebui să fie esenţialul. Iar acesta este că:
– Avem doi oameni pregătiţi să apere poarta naţionalei pe stadioanele din Elveţia şi, de ce nu?, Austria.
– E nevoie de omologarea unui instrument foarte sensibil de măsurare a performanţelor lui Bogdan şi Dani, iar acesta se află (sau nu?) în mîna lui Piţurcă.
– După mult timp înţelegem ce înseamnă concurenţa reală dintre doi sportivi. Lupta lor se duce în spaţiul de 7,32 metri pe 2,44 şi se măsoară în curaj, reflexe, simţ de anticipaţie, putere de concentrare, capacitate de comunicare cu fundaşii.
Vedeţi? Nimic spectaculos. Nici o declaraţie în răspăr a unuia faţă de celălalt, nici un pic de venin. Doar respiraţia precipitată a unuia în ceafa rivalului. Poate să aprindă pasiuni o astfel de înfruntare? Da, cu condiţia să nu ne fi pierdut reperele. Dacă ne place competiţia veritabilă, nu pokerul la cacealma, vom gusta altfel aceste ultime 4 etape de campionat. Lobonţ şi Coman îşi ţin echipele în stare de funcţionare şi cîteodată comit acte de eroism între buturi. Cu aerul că respectă fişa postului. Evoluţiile din ultima vreme îl recomandă pe Dani, pentru Loby pledează trecutul recent. Şi nu numai. Dacă Dinamo încă mai respiră, asta i se datorează.
Coman a apărat sîmbătă un penalty bătut de Ilie Iordache. La 24 de ore distanţă, Lobonţ era învins dintr-un penalty executat de Bogdan Stancu. De aici obida portarului dinamovist cînd mingea poposea în plasă. Dinamo pierdea două puncte, el o rundă din meciul cu Coman. Piţurcă îl privea dinapoia geamurilor de la oficială şi nu se gîndea la şansele lui Orban.