Rădoi, tackling la miştouri

S-a mimat un moment zero al preşedinţilor. Ar fi posibil totuşi unul al jucătorilor?

Civilizaţia se vinde prost, deşi toată lumea face caz de ea. Traficul pe bloguri scade dramatic atunci cînd intră în funcţiune filtrele împotriva limbajului trivial. Audienţele […]

S-a mimat un moment zero al preşedinţilor. Ar fi posibil totuşi unul al jucătorilor?

Civilizaţia se vinde prost, deşi toată lumea face caz de ea. Traficul pe bloguri scade dramatic atunci cînd intră în funcţiune filtrele împotriva limbajului trivial. Audienţele televiziunilor se anemiază în faţa subiectelor profunde, dar cresc ca după un tratament genetic dacă emisiunea plonjează în extreme. Crime, violuri, catastrofe cu rază limitată de acţiune, bîrfe, cancanuri cu iz interlop, în general toate deliciile derizoriului cotidian. De aceea, nu e de aşteptat ca Mirel Rădoi să cîştige prozeliţi cu declaraţia de la ultima conferinţă de presă. „Ce facem, ne luăm la mişto între noi, fotbaliştii?”.

Căpitanul Stelei a reacţionat la ironiile lui Eugen Trică, probabil cel mai vocal jucător al lui CFR Cluj. Lucru normal, pentru că Ruiz, Dubarbier ori Culio trebuie să mai consume nişte mămăligă cu fiere înainte să intre în spiritul polemic al ţinuturilor intra şi extra carpatine. „Cine e Steaua?” e o răutate rostită de fotbalistul numărul unu al Clujului. Dar nu e singura. Acelaşi Trică, supranumit Jose pe cînd evolua la echipa pe care acum nu o mai recunoaşte, tocmai a îndemnat masele largi ale oamenilor muncii fotbalului să se coalizeze împotriva duşmanului comun. Al Stelei, adică, aceeaşi anonimă necunoscută, dar cu atît mai periculoasă în lupta pentru titlu.

Tot Eugen Trică, fotbalist renăscut sub ochiul atent şi mîna puternică a lui Andone, îşi chemase colegii la o bere în timpul partidei de la Iaşi. Mai înainte, nu scăpase prilejul să-l înjure ca la uşa Ligii I pe Lăcătuş, alt necunoscut, care a cîştigat o necunoscută cupă europeană, legitimat fiind la o echipă ab-so-lut necunoscută. Din toate aceste motive prilejuite de zicerile şi facerile lui Trică, atenţionarea lui Rădoi pică foarte bine. Mai ales că vine de la unul care a sărit şi el peste cal. Cu picioarele sau cu vorbele. Ce rost avea prostia aia cu „Rapidişti sînt aceia care nu au fost bărbaţi!”?

Se simte nevoia unui moment zero al fotbaliştilor. Al unor tineri bărbaţi care îşi cîştigă împreună existenţa. Camarazi sau adversari, înregimentaţi sub comanda unor patroni diferiţi, dar legaţi de ocupaţia comună. Tînjim după imaginile cu marii jucători care se îmbrăţişează la sfîrşitul unor partide în care ai impresia că se împart sferele de influenţă ale lumii. Fotbalul ca meserie şi mod de viaţă nu-i totuna cu datul cu piciorul în minge. Asta să priceapă şi Trică, şi Săpunaru, şi Rădoi. Mai talentaţi, mai muncitori, fiecare participă la povestea celui mai frumos joc inventat vreodată. Ca punct de plecare în această utopică iniţiativă ar merge chiar o declaraţie recentă a lui Mirel. „Dacă mi-ai luat alunecarea la sacrificiu, m-ai terminat ca fotbalist”. Deci se poate să fim şi sinceri, şi realişti, şi cu umor.