Handbal, nu Vadu Roşca!

Veştile bune trec neobservate şi intră repede în anonimat. Naţionala feminină de handbal s-a calificat la Jocurile Olimpice după un turneu din care reţinem mai ales victoria împotriva unguroaicelor conduse în teren de frumoasa Anita Gorbicz. Şi ataşamentul publicului bucureştean, […]

Veştile bune trec neobservate şi intră repede în anonimat. Naţionala feminină de handbal s-a calificat la Jocurile Olimpice după un turneu din care reţinem mai ales victoria împotriva unguroaicelor conduse în teren de frumoasa Anita Gorbicz. Şi ataşamentul publicului bucureştean, pe nedrept bănuit că n-ar şti să intre în rezonanţă cu „Hu-ţu-pan, Hu-ţu-pan!” şi compania. La festivitatea care a urmat victoriilor de la Sala Polivalentă, Gheorghe Tadici a turnat vin în paharele fetelor nu foarte entuziasmate de gestul căutat al antrenorului. Cam aici părea să se fi scris povestea calificării la Beijing a singurei echipe româneşti. Nişte fete obosite alături de un tehnician neobosit.

Greşit, fiindcă trebuia să apară cineva care să profite. Contra-cost, căci nimic nu-i pe degeaba. Imaginea e scumpă, n-aţi uitat licitaţia de acum cîteva zile. Carevasăzică, acţionarul majoritar al pomenilor a încercat să se arate înduioşat de soarta handbalistelor, substituindu-se parşiv statului summitizat. A anunţat iniţial o recompensă de 30.000 de euro, pe care a urcat-o apoi la 50.000 de euro. Supliment la suplimentul de bucurie produs de victoria împotriva fantomelor galben-verzi ale Vasluiului. Exista şi o primă de obiectiv. 100.000 pentru bronz sau argint, 300.000 pentru aur. Surprinzător, oferta prea milostivului miliardar a fost respinsă de Federaţia Română de Handbal. Cu o precizare seacă. „Nu vrem să ne asociem imaginea cu Becali şi cu nici un alt om politic din România”.

Dacă nu greşim, este întîia dată cînd apostolului imobiliar i se refuză banii. Public cel puţin, nimeni nu a mai făcut pînă acum acest exerciţiu de respiraţie neasistată. Iar pe lista celor miluiţi de patronul din Ghencea figurează nu doar feţe de fotbalişti, ci şi feţe bisericeşti. Nu doar echipe alergate cu sacoşa doldora de euro, ci şi sate măturate de ape. În general, oameni în nevoie, deci vulnerabili. Invalizi, semeni cu suferinţe incurabile, inventatori excentrici, prezicători şi vindecători, înalţi prelaţi şi mai mărunţi funcţionari, toţi s-au adăpat la izvorul nesecat al generozităţii bogătaşului din Pipera. Nu şi handbalul.

De aceea sîntem datori. Cu mulţumiri celor care au ştiut să spună „nu”. Că a fost ideea lui Octavian Belu sau a lui Cristian Gaţu, a lui Gheorghe Tadici sau a fetelor, nu mai contează. Ceva foarte important s-a întîmplat. Ca şi în cazul brichetei, există un precedent. Periculos, al naibii de periculos, pentru că şpaga era deghizată în operă de binefacere, iar amatorii se considerau absolviţi cînd o luau cu amîndouă mîinile. Aşa că, după ce vom fi ieşit din peşteri la finalul Summit-ului, vom realiza că binele se poate întîmpla şi altundeva decît pe culoarul unic.

P.S. Aflu cu bucurie că înaintea handbalului, banii lui Becali fuseseră refuzaţi şi de Costel Busuioc. Încă o voce împotriva milei făţarnice.