Beatificarea unui gol

Ocupaţi cu vînzări de pachete majoritare, cu vînzări în general, uităm de oamenii care dau sens fotbalului. Unul dintre ei se numeşte Vali Badea. În urmă cu o săptămînă, era ameninţat cu exilul şi freca banca rezervelor pe motiv de […]

Ocupaţi cu vînzări de pachete majoritare, cu vînzări în general, uităm de oamenii care dau sens fotbalului. Unul dintre ei se numeşte Vali Badea. În urmă cu o săptămînă, era ameninţat cu exilul şi freca banca rezervelor pe motiv de sudamericanizare a echipei. Duminică s-a întîmplat că Steaua înota cu UTA şi pe bancă rămăseseră vajnicii Rada, Petre Marin şi Baciu. Cum roş-albaştrii nu aveau nevoie de cineva care să facă deposedări, Lăcătuş l-a  trimis în teren pe Badea. Nu a fost nici inspiraţie, nici mesaj divin prin GSM, ci doar o formă a disperării care te împinge uneori să ajungi la mîna proscrişilor. Amin!

Cunoaşteţi urmarea. Omul nostru a intrat în joc din prima secundă. După ratarea imensă a lui Habibou în varianta fără mască, Vali a executat apărarea celor de la UTA din cîteva gesturi de atacant cum nu găseşti pe toate drumurile.

– Preluare perfectă cu schimbarea direcţiei mingiei.
– Pătrundere în careul de 16 metri cu scoaterea din joc a doi adversari. Plus anihilarea intenţiei de a juca a lui Habibou, aflat în ofsaid.
– Şut plasat cu dreptul, concomitent cu privirea spre plonjonul disperat al portarului.

Comentarii. Vi-l zic eu pe primul: Mare brînză! Şi pe al doilea: Ce mare scofală, nu de asta e plătit, să dea goluri? Ba da, dar uite că el a reuşit în cîteva minute ce nu reuşise echipa în tot meciul. A fost în locul potrivit la momentul potrivit. Nu s-a pierdut cu firea. Toate astea poartă un nume în sport. Clasă. Dacă nu vă deranjează termenul. Dacă nu cumva exagerăm, fiindcă ştim cu toţii, noi sîntem vinovaţi şi cînd îşi iau cîmpii fotbaliştii, şi cînd joacă prost.

Povestea eroului partidei Steaua-UTA nu e foarte spectaculoasă. S-a născut acum 25 de ani la Alexandria de Teleorman, nu de Egipt, a copilărit la bunici, în comuna Vităneşti, şi a bătut mingea cît era ziulica de lungă. În consecinţă, tatăl său, fost jucător de Divizia B, îi cumpăra cîte două-trei perechi de tenişi pe săptămînă. Pasiunea copilului a rodit cu adevărat la Petroşani, unde Vali şi-a întîlnit mentorul, „părintele” Sdrobiş. Nu a fost dragoste la prima vedere, fiindcă moldoveanului Ioan i-au displăcut pletele teleormăneanului Valentin. Dar i-au plăcut aptitudinile şi pofta de fotbal.

Traseul ulterior al lui Badea e cunoscut, nu ştim ce-i rezervă viitorul. Pentru că între pericolul de a fi beatificat, ofertă la pachet cu pensia viageră din Ghencea, şi căderea în dizgraţia arhanghelului intravilanelor nu este decît o eternitate de cîteva etape. Pare cumva deplasat să spui şi că la Steaua Vali Badea a pătimit ca Iisus. De la Sdrobiş citire. Acelaşi profet de azi îl încingea mai an pe un suporter obraznic. Merită să reţinem altceva. Asupriţi de interesele patronilor şi de propriile slăbiciuni, antrenorii noştri dau cîteodată cu piciorul jucătorilor care spun ceva. Şi e păcat.