Bine v-am regăsit!
Am hotărît să scriu şi să vorbesc în continuare despre sport. Despre fotbal mai ales. Asta nu înseamnă că mă despart de prietenul meu Radu Paraschivescu. E o decizie luată demult. Nu vă voi spune că am gîndit asta de cînd […]
Am hotărît să scriu şi să vorbesc în continuare despre sport. Despre fotbal mai ales. Asta nu înseamnă că mă despart de prietenul meu Radu Paraschivescu. E o decizie luată demult. Nu vă voi spune că am gîndit asta de cînd am mers prima oară pe un stadion, sună patetic şi prea literar. Spre deosebire de Radu, care a venit cu dragoste sinceră către presa sportivă de undeva din sanctuarul literelor, eu şi colegii mei de generaţie nu ne putem permite exerciţii de „igienă personală”. Ceea ce pentru el era un hobby, pentru noi a devenit cu timpul un mod de viaţă. Ca să nu fim ipocriţi, un mijloc de subzistenţă.
Curios, am rezistat
Fiind mulţi dintre noi absolvenţi de Politehnică şi de ASE, probabil că am dobîndit în timp o rezistenţă mai mare la agenţii poluanţi. Avem şi stomacul mai rezistent. Ştiam ce ne aşteaptă atunci cînd ne-am ales meseria asta. Ne plăcea sportul, restul nu conta. Bănuiam că mizeria se ascunde sub preş, nu ghicisem că tomberoanele stăteau în mijlocul sufrageriei. Auzisem de bani negri, de meciuri trîntite, numai că nu cunoşteam deliciile şi rafinamentul metodelor. Am crescut o dată cu ţara şi cu blaturile, ne-am oripilat, ne-am indignat, ne-am revoltat, cîteodată ne-am ţinut cu mîna de nas, alteori ni s-a făcut o greaţă comparabilă ca adîncime cu aceea a lui Sartre. Curios, am mers înainte.
Sinceri şi liberi
Nu se ştie cum, am rezistat şi tocmai din încăpăţînarea asta absurdă şi caraghioasă a noastră au început să se schimbe unele lucruri. Campionatul a revenit în stare de funcţionare, dovadă că am contat iar în cupele europene. Dezamăgit de noi, nerecunoscătorii, Gică Popescu s-a dus să-şi achite datoria la Fisc. Nu am percutat toţi în acelaşi timp, nu ne-a scos solidaritatea din casă. Mulţi însă nu au cedat, fără să pretindă medalii. Fără aerul că săvîrşesc acte de eroism. E simplu. Vii la redacţie şi scrii. Mergi la meciuri şi scrii. Discuţi cu oamenii, cauţi subiecte şi scrii. Mereu ce vezi, ce simţi. E simplu. E foarte simplu atunci cînd nu te au la mînă. Cînd îţi permiţi să fii sincer şi liber. Zîmbeşti la intervenţiile venite dinspre conducătorii de club, care sînt uneori amicii patronilor noştri. Înghiţi înjurăturile suporterilor, care nu acceptă niciodată, dar niciodată, că ai lor se mînjesc pentru vreun titlu chinuit, lipsit de glorie şi de onorabilitate. Înjurăturile merg mînă-n mînă cu ameniţările, iar dacă cineva îşi închipuie că trăim plăceri perverse primindu-le, se înşală groaznic.
Instinctul sanitar
Regret despărţirea fie şi temporară de Radu Paraschivescu. E alegerea lui, pe care totuşi nu o împărtăşesc. A scris în pagina de opinii la un ziar demonizat în mediile federale, urît la Ligă şi antipatizat de cluburi. Unul al cărui director şi-a declarat public boicotul împotriva patronului stelist şi în care huliganii din galerii nu au mai găsit tribună. Asta apropo de penuria spiritului de breaslă evocată în articolul de adio/la revedere. Poate că „instinctul nostru sanitar” nu a fost la înălţimea standardelor lui Radu, doar că ne întrebăm altceva. Cum va reuşi colegul nostru să supravieţuiască mai departe în compania Elodiei şi a OTV-ului, a Uraniei, a Oanei Zăvoranu versus mama sa, a lui Salam, Guţă şi Adi copilu’ minune, subiectele rubricii pe care o ţine cu talent şi umor în Evenimentul zilei. Ei nu sînt nişte apariţii toxice?
Voi continua să scriu, pentru că am credinţa naivă că ne putem vindeca împreună. Nu aştept minuni, dar oamenii care ne citesc merită să ne tratăm stările de greaţă.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele