Metoda Mourinho

Jose Mourinho se alintă. Sau poate nu. Fostul angajat al lui Abramovici trăieşte confortabil din clauza de reziliere a contractului cu Chelsea, dar nu e liniştit. Un bărbat de 45 de ani conştient de valoarea sa nu poate accepta să […]

Jose Mourinho se alintă. Sau poate nu. Fostul angajat al lui Abramovici trăieşte confortabil din clauza de reziliere a contractului cu Chelsea, dar nu e liniştit. Un bărbat de 45 de ani conştient de valoarea sa nu poate accepta să taie frunză la cîini, aşteptînd salariile compensatorii ale guvernatorului de Ciuhotka. Mourinho are încă multe de spus fotbalului, iar fotbalul e dator să-l recupereze. Cu tipi încăpăţînaţi şi antipatici ca fostul translator al lui Bobby Robson merge viaţa înainte. Ceilalţi, băieţii buni, pot servi liniştiţi cauze umanitare, filantropice şi filosofice. Drăguţii punctează doar la capitolul estetic.

Jose Mourinho se află pe lista mai multor cluburi mari din Europa. Barcelona, Inter, Real, Milan. Primele două figurează ca potenţiale destinaţii, ultimele ca probabile. Funcţie de coeficientul nereuşitei atunci cînd se va trage linie la sfîrşit de sezon. Conştient că este o marfă căutată, Mourinho pune condiţii peţitorilor. Îmi sînt suficienţi duşmanii din afară, nu vreau inamici şi în interior, zice Jose, precizînd că vrea mînă liberă şi încredere absolută.

Continuă în aceeaşi notă. Vreau să ajung la echipa care mă doreşte cel mai mult! Iubire absolută, încredere necondiţionată, ai impresia că l-a citit pe Camil Petrescu. Jose Mourinho, un soi de Ştefan Gheorghidiu în căutarea absolutului pe terenul de fotbal. Veţi observa că un antrenor de calibrul portughezului îşi permite să pună condiţii. Da, pînă la un punct, fiindcă rămîne totuşi un salariat. Şi el are o zgardă, evident mult mai largă. Şi un lanţ, desigur, mult mai lung.

Povestea lui Mourinho poate fi descoperită şi la noi în bătătură. La altă scară, dar la fel de implacabilă. Antrenorii parcurg în carieră chiar etapele vieţii. Cresc, se formează, cunosc succesul, celebritatea. Apoi, exact atunci cînd încep să se creadă demiurgi ai profesiei, începe decăderea. Pe nesimţite, pe neştiute. Un insucces ici, o contestare colo. Apoi, tăvălugul neîncrederii, gustul searbăd al eşecului. La sfîrşit de tot, izolarea, îmbrăcată în hainele politeţii. Toată lumea te apreciază, nimeni nu te mai doreşte cu adevărat. I se va întîmpla într-o zi chiar lui Mourinho. Şi nu va înţelege. Cum nici Iordănescu şi Halagian n-au înţeles.