Cosmin contra durerii

Părinţii îşi prelungesc viaţa prin copii. Uneori, trăiesc prin ei bucuriile de care nu au avut parte. Legile vieţii nu beneficiază de recurs, de curţi supreme care interpretează destinul. Ascultaţi aici! Punctul 1. Toţi părinţii de pe lume sînt generaţia […]

Părinţii îşi prelungesc viaţa prin copii. Uneori, trăiesc prin ei bucuriile de care nu au avut parte. Legile vieţii nu beneficiază de recurs, de curţi supreme care interpretează destinul. Ascultaţi aici! Punctul 1. Toţi părinţii de pe lume sînt generaţia de sacrificiu în contul copiilor lor. Punctul 2. Părinţii sînt scutul copiilor împotriva răutăţii şi nedreptăţilor vieţii. La punctul 3 se aplică fără comentarii prevederile punctelor anterioare.

Vasile Contra nu mai era atunci cînd Cosmin a decis să intre pe teren împotriva lui AEK Atena. Ba nu, împotriva lacrimilor, a durerii care se lipeşte de piept ca o armură fierbinte. Cosmin explică simplu de ce a hotărît aşa. Întîi s-a gîndit să renunţe, să ia primul avion, să-i stea la căpătîi. A primit încurajări, mesaje. Prieteni, colegi de echipă. Suporteri. Solidaritatea, formă superioară de dragoste. Şi a înţeles. Trebuia să rămînă, să lupte. S-a gîndit că e felul lui de a-i mulţumi pentru ultima oară tatălui. Pentru tot.

Pentru vorbele bune şi pentru dojeni. Pentru că a renunţat la multe, dar n-a încetat o clipă să-i fie tată. Ştiţi cum arată un tată. Bărbatul acela obosit, care ajunge seara acasă, puţin nervos, puţin nebărbierit, mirosind a acru după osteneala zilei de muncă. Imaginea nedelicateţii. Omul cu fruntea brăzdată de griji care nu-ţi îndeplineşte orice fantezie, nu te mîngîie, nu te alintă, pentru asta sînt mamele, mamele de băieţi. Tatăl joacă într-un rol mai puţin popular. El te ceartă pentru prostiile pe care le faci la şcoală, pentru geamurile sparte, pentru mitocăniile pe care le arunci vecinilor, profesorilor. E însă omul de serviciu pentru banalităţi cotidiene. Lîngă care vezi primul meci din viaţă, căruia îi mărturiseşti că ai început să mai tragi şi cîte o ţigară, bărbatul care pe nepusă masă îţi zice: „Hai, măi băiete, să bem şi noi o bere!”, iar tu te simţi mare, pricepi că ai crescut, ieşi cu fetele, te îndrăgosteşti, îi juri iubire pe veci alesei, dar lui nu ştii, nu găseşti niciodată momentul potrivit să-i spui ce ai în suflet, ce ai pe suflet. El ştie, a trăit aceeaşi dramă. Şi lui i-au rămas nerostite vorbe de iubire părintească.

Cosmin Contra a intrat joi seară în cel mai greu meci din viaţă. A dat un gol şi a fost peste tot. S-a calificat în optimile de finală ale Cupei UEFA cu Getafe. Contează, dar ca detaliu. Joi seară, Cosmin şi-a recîştigat liniştea, meciul cu sine. După mult timp, totul avusese un sens. Pentru mult timp de-acum înainte, totul va avea un sens.