Balc şi Sibiu

Meciul de la Sibiu a semănat foarte bine cu vînătoarea de la Balc. Aceleaşi feţe subţiri occidentale venite în căutare de puţin sînge proaspăt carpatin. Aceiaşi vînători din Vestul civilizat în căutare de vînat accesibil din Estul precivilizat. Gonaci locali […]

Meciul de la Sibiu a semănat foarte bine cu vînătoarea de la Balc. Aceleaşi feţe subţiri occidentale venite în căutare de puţin sînge proaspăt carpatin. Aceiaşi vînători din Vestul civilizat în căutare de vînat accesibil din Estul precivilizat. Gonaci locali mulţumiţi că sînt şi ei băgaţi în seamă şi că vor cîştiga un bănuţ. Nici nu e de mirare că peisajul seamănă, deasupra evenimentelor a vegheat puşcaşul şef, pilotul de avion, olimpicul, sfătosul, băftosul, plurivalentul Ion Ţiriac. Chiar dacă la partida de Cupa Davis organizarea propriu-zisă a picat pe umerii „copiilor” Ilie Năstase şi Dumitru Hărădău, binecuvîntarea a venit de la cel care ne măsoară banul public în WC-uri pe cap de locuitor, folosind axa Madrid-Sibiu.

Epilogul celor două vînători a fost fericit pentru ambele tabere. Mistreţii au căzut la datorie conştienţi că stricau echilibrul ecosistemului şi mulţumiţi că în urma carnagiului unii dintre sătenii Balcului au avut de pus ceva pe masă din firimiturile aruncate de domnul Porsche şi compania. Nici în fosta capitală culturală europeană lucrurile nu au diferit prea mult. Sentimentul că am ţopăit frumos în faţa francezilor, că monsieur Christian Bimes s-a simţit ca Regele Soare plecat cu alaiul la o serbare cîmpenească a eclipsat înfrîngerea. Urmaşii muschetarilor D’Artagnan, Porthos, Athos şi Aramis au dat piept cu urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare. Rezultatul se ştie.

Tenismenii noştri au pierdut mult mai clar decît o arată scorul la seturi, tabela şi starea de spirit a comentatorilor de la faţa locului, inundaţi de o suspectă stare de fericire. „Tineri, frumoşi şi nebuni”, ăştia erau Mergea şi Tecău, care la vîrsta lui Nowak Jokovici nu cîştigaseră vreun Melbourne, ci tocmai pierduseră cu Llodra şi Clement, greu, ce-i drept, dar pierduseră. Asta e perspectiva noastră, indusă pe toate căile oficiale tocmai de cei care ar trebui să mişte lucrurile. Printre alţii, de tătuca Ţiri, care, alături de Ilie Năstase, nu a fost în măsură să pună bazele unei şcoli de tenis adevărate, Academie, Universitate, Politehnică, să se fi numit oricum, dar care să fi scos măcar un jucător de top!

Ni se servesc în schimb tot felul de pilde şi de prorociri sumbre. Textul oficial sună fals şi ipocrit. Băieţii nu s-au făcut de rîs, au jucat cel mai bun tenis de care sînt ei în stare. Da, dar care nu e tot una cu cel mai bun tenis practicat pe planetă, nici pe departe. Ne mulţumim să plutim în mediocritate, între Grupa Mondială şi barajul de rămînere acolo, fără aspiraţii, doar cu grija zilei de mîine. Poate n-ar strica să ne uităm un pic spre sîrbi, care în vreme ce noi huzuream aşteptînd să ne pice-n braţe NATO şi UE au mai luat şi nişte bombe în cap. Nu ştim dacă am descoperi vreo reţetă de fabricat campioni, dar ambiţia se vede cu ochiul liber de dincoace de podul de la Porţile de Fier. Unu sau doi. Doi, pentru noi e doi.