Top Gun şi Ramat Gan

E bine să ştim cum stăm. În vreme ce noi ne dădeam la picioare cu Ştrul, Cohen şi Ithzic într-un anonimat dureros pe stadionul Ramat Gan, filmaţi din spate la imn şi priviţi cu spatele de marile naţiuni ale Europei, […]

E bine să ştim cum stăm. În vreme ce noi ne dădeam la picioare cu Ştrul, Cohen şi Ithzic într-un anonimat dureros pe stadionul Ramat Gan, filmaţi din spate la imn şi priviţi cu spatele de marile naţiuni ale Europei, la Zurich începea meciul Italia-Portugalia. Cu tribune pline şi colorate, cu suporteri veseli, cu Eusebio şi Sepp Blatter pe gazon, însoţiţi de „naşul” Giancarlo Abete. În timp ce noi ne clătinam la aproape fiecare acţiune a lui Ben Ayoun, italienii, spaniolii şi olandezii disputau partide pe stadioane de patru stele cu echipe de 5 stele.

La vară va fi altceva. Nu vom mai fi filmaţi cu spatele, inevitabil lumea va veni şi la meciurile noastre. Pentru că jucăm cu Italia, cu Franţa şi cu Olanda. Ceva nu se va schimba însă, iar aici trebuie să-l contrazicem pe prietenul nostru Emil Grădinescu. Ovidiu Petre nu va fi niciodată un jucător esenţial al naţionalei. Esenţial ar fi să redevenim modeşti, să visăm mai puţin la finale şi mai mult la fotbalul adevărat. Drumul de la sublim la ridicol e mai scurt decît careul de 16 metri.