Spuma alb-roşie a mării

Dacă Magellan sau Vasco Da Gama lucrau cu hărţi care ar fi arătat ca desenul de pe tabla dinamovistă, portughezii n-ar fi avut imperiu colonial, ci doar nişte nave scufundate la cîţiva kilometri de coastele Lisabonei. Iar tabloul cu pricina […]

Dacă Magellan sau Vasco Da Gama lucrau cu hărţi care ar fi arătat ca desenul de pe tabla dinamovistă, portughezii n-ar fi avut imperiu colonial, ci doar nişte nave scufundate la cîţiva kilometri de coastele Lisabonei. Iar tabloul cu pricina i-ar fi făcut invidioşi şi pe Dali, şi pe Picasso, oameni care întreţineau o bună relaţie cu avangardismul imaginii. „Guernica”, operă de începător! „Copil geopolitic privind naşterea omului nou”, creaţie de pictor naiv pe lîngă cutezanţa liniilor, săgeţilor şi guguloaielor produse negru pe alb, ce rafinament!, undeva aproape de locul unde Afrodita se întrupa din spuma mării.
Cu ideile tactice se pare că treaba e clară, deci suporterii au motive serioase de nelinişte. Cum veştile proaste nu circulă de unele singure, a apărut ştirea transferului în Italia al lui Radu Ştefan. Lazio oferă clubului din Ştefan cel Mare un milion de euro acum (versiunea DNA o vom afla peste cîţiva ani), că foamea-i mare după Sărbători, şi 4 la vară. Dacă jucătorul dă randament, dacă se adaptează, dacă nu se accidentează. Plecarea lui Radu, ultimul produs dinamovist de mare calitate după seria Niculae, Mitea, Marica, are însă o simbolistică aparte.
Vicepreşedintele Vasile Turcu prezintă o operaţiune strict comercială ca pe un triumf managerial. Numai că Radu Ştefan era unul din punctele de siguranţă ale echipei şi garanţia în ochii suporterilor că Dinamo mai înseamnă şi altceva decît mercenariat. În această perspectivă asupra stării echipei nu este doar nostalgie. Marile cluburi nu se dispensează de simboluri. Raul nu va pleca în veci de la Real, Gerrard a ales să iasă la pensie de la Liverpool, idem Paolo Maldini. Replica o cunoaştem. Un club din România nu îşi permite să procedeze astfel. Discutabil. Asta ca să nu ni se spună că noi nu pricepem cu e mersul economiei de piaţă şi al liberei circulaţii a fotbaliştilor. Nu cumva e vorba, de fapt, de libera circulaţie a bănuţilor dintr-un buzunar în altul?
La pachet cu transferul lazial al lui Radu Ştefan a venit vestea posibilei reîntoarceri în Groapă a lui Ionel Ganea. Care nu e în sine un lucru rău, dar denotă o explicită stare de derută. Se vinde un jucător de 21 de ani, de echipă naţională, probabil cel mai bun fundaş central în devenire din România, şi se cumpără un atacant de 34 de ani, cu calităţi certe pe postul său, dar şi cu unele probleme în relaţia cu mediul, înţelegînd aici coechipieri, antrenori, conducători, arbitri. Pofta de gol şi sufletismul Ganezului existau şi atunci cînd Dinamo se despărţea de el fără regrete. Ce s-a schimbat între timp în afară de locul în clasament ocupat de dinamovişti?