Miss Melbourne

Un lucru sigur. Melbourne 2008 ne premiază cu cea mai frumoasă finală feminină de Mare Şlem. Din perspectivă estetică, fără îndoială, dar nu numai. De gustibus non disputandum, numai că atunci cînd vine vorba de Maria Şarapova şi Ana Ivanovici […]

Un lucru sigur. Melbourne 2008 ne premiază cu cea mai frumoasă finală feminină de Mare Şlem. Din perspectivă estetică, fără îndoială, dar nu numai. De gustibus non disputandum, numai că atunci cînd vine vorba de Maria Şarapova şi Ana Ivanovici n-ar trebui să existe dubii. Şi pentru că reprezentantele mişcărilor feministe s-au încruntat deja, mirosind misoginism de esenţă pură în spatele laudelor adresate drăgălăşenie fetelor, e bine să trecem la discuţia pe obiectul muncii.

Maria şi Ana au intrat în finală fără să tropăie. Mesajul lor e simplu şi încurajator pentru ce urmează în tenisul feminin. E nevoie de forţă, dar şi de graţie. Cu sau fără strigăte care crapă geamurile, rusoaica şi sîrboaica şi-au dominat adversarele. Fizic şi psihologic, vorba fostei mari campioane, Virgina Ruzici. Au etalat un tenis complet, în ton cu noile tendinţe. Începînd cu serviciul, trecînd prin retur şi vole şi sfîrşind cu loviturile de fineţe. La ele, stopul a încetat să mai fie doar o problemă de calendar, devenind armă curentă. Reîntoarcerea în meci a Anei Ivanovici în faţa Hantuchovei care o zdrobise în primul set înseamnă clasă. Ceva care nu se poate educa. Altă demonstraţie a fost partida Şarapova-Henin. Meniul servit lui Justine de Maria a avut de toate, inclusiv un desert copios. Fiindcă asta îi lipsea tenisului de azi. Dulcele. Aşteptarea plăcută. Senzaţia aceea că urmează şi altceva după ce ţi-ai rupt dinţii în aşi şi retururi cu mingea lovită din urcare.

Cu finala de sîmbătă dimineaţă, blonda Şarapova şi bruneta Ivanovici au redat femeilor tenisul feminin. După ani în care domnişoare cu bicepşi de oţel păreau să fi luat în stăpînire terenurile, transformînd jocul într-o activitate unisex, revenim la repere abandonate. Forţa şi concentrarea au alături delicateţea şi o anume sensibilitate străină băieţilor. Să ne bucurăm, fără să uităm că pe drumul populat cu fiinţe androgine am pierdut-o pe Martina Hingis.