Cine e Popescu?

Lumea trebuie să ştie cine este Gică Popescu, ne îndeamnă Adrian Mititelu din spatele ochelarilor săi de plajă. Sursa pe care ne-o recomandă patronul Craiovei este chiar site-ul clubului. Popescu apare acolo nu ca oricare alt Popescu al neamului cu […]

Lumea trebuie să ştie cine este Gică Popescu, ne îndeamnă Adrian Mititelu din spatele ochelarilor săi de plajă. Sursa pe care ne-o recomandă patronul Craiovei este chiar site-ul clubului. Popescu apare acolo nu ca oricare alt Popescu al neamului cu nenumăraţi Popeşti, ci în ipostaza de trădător îmbrăcat în tricoul duşmanilor de la Dinamo. Mai mitici decît toţi miticii regăţeni, dinamoviştii l-au transferat cu nişte ani în urmă pe fostul co-lider al generaţiei de aur (uite o versiune despre identitatea lui G. P.), ceea ce în ochii multora dintre suporterii Ştiinţei a însemnat un act de înaltă trădare. În limbajul fotbalului zilelor noastre, a fost doar o încercare nereuşită a unui jucător de legendă al fotbalului românesc – altă versiune posibilă despre G. P. – de a-şi încheia cariera în fotbalul autohton.

Craiova are talentul natural de a-şi devora poveştile. În paralel, dezvoltă sindromul kosovar. Noi cu noi, fără ăilalţi. Şi dacă unii se mai trezesc cu cîte un pumnal în spate, e altceva să ştii că lama cea rece din pleură aparţine unui consangvin. Apetitul ăsta autofag l-a atins inevitabil şi pe Gică Popescu. Nu e mai puţin adevărat că el a contribuit uneori la inflamarea relaţiei cu Bănia, ducîndu-şi zelul profesional pe culmi greu accesibile unor oameni care nu puteau pricepe volatilizarea prin checkin a lui Rada şi Ionuţ Stancu. Totuşi, acel Gică Popescu pe care trebuie să îl reţină memoria colectivă nu este cel propus de un site coordonat de Mititelu. Asta e, dacă se lasă Bill Gates, e nevoie de cineva să continue munca. După Microsoft Vista, o versiune Microsoft Asta la vista, baby!

Desfiinţarea în registru www.calomnie.ro propusă de actualul patronat craiovean este la fel de nocivă ca sanctificarea sugerată de apropiaţii fostului căpitan al Barcelonei (altă variantă a temei de doctorat „Cine este G. P.?”). Alături de Hagi, Gică Popescu rămîne figura cea mai proeminentă a istoriei recente a fotbalului nostru. Baci pe Nou Camp, dar şi prizonier al prieteniei cu fraţii Becali. Om de nădejde al naţionalei la un pas de semifinala mondială şi cetăţean rămas la un moment dat în ofsaid în relaţia cu Fiscul. Gică Popescu nu este un sfînt, dar nici nu a pretins că ar fi. Îi place să cîştige bine, iubeşte confortul, îşi doreşte puterea. Se comportă ca noi toţi adică, un om care nu pretinde procesiuni la moaştele sale după dispariţia pămîntească.

Blasfemie mititeliană, Popescu nu exclude varianta de a controla Craiova într-o bună zi. Aşa impurificat de tricoul dinamovist, Baciul se gîndeşte să preia Ştiinţa şi să facă din ea o echipă nu ca soarele sfînt de pe cer, ci doar una de temut. Nu din patriotism local blegos, nici filantropic, ci interesat, cu un scop. Acela de a reveni în fotbal propunînd modelul eficienţei, nu pe acela al binefăcătorilor cu acces la banul public. Se anunţă sloiuri pe Dunăre şi lături pe Jii. Mare atenţie, Gică!