Vals contra pesimismului

Ca să rezumăm, am nimerit într-o grupă întinsă de la Marea Nordului la Atlantic şi din Alpi la Marea Neagră, unde se aterizează greu, se vorbesc două limbi de mare circulaţie internaţională, şi cu o ţară ai cărei suporteri au […]

Ca să rezumăm, am nimerit într-o grupă întinsă de la Marea Nordului la Atlantic şi din Alpi la Marea Neagră, unde se aterizează greu, se vorbesc două limbi de mare circulaţie internaţională, şi cu o ţară ai cărei suporteri au făcut petiţie la UEFA să le retragă echipa de la Euro. După tragerea la sorţi din Africa de Sud, asupra fotbalului românesc s-a pogorît îngrijorarea, însoţită de ruda ei bună, dezamăgirea. Resemnarea, verişoara lor de sînge, s-a arătat şi ea preţ de o clipă.

Ca să ieşim din starea asta de mohoreală noiembristă, ar trebui să ne reamintim cîteva lucruri. Sîntem deja calificaţi la Euro 2008, unde ni se oferă prilejul de a marca puncte în conştiinţa microbistului de tip UE şi de a face o încălzire pe cinste înaintea preliminariilor Cupei Mondiale din 2010 care se vor disputa în Nu Se Ştie Unde de Sud. Imaginea cu Sepp Blatter vorbind pe şantier muncitorilor sud-africani ne-a produs fiori reci, fiindcă înainte de globalizarea FIFA a fost construirea Casei Poporului.

Ca să nu cădem pradă depresiei după tragerea uninominală de la Durban, ar fi bine să luăm aminte la umorul austriecilor. Pentru că în spatele cererii de retragere a echipei de la turneul final organizat chiar de ei se ascunde şi hazul de necaz pe care-l credeam patent exclusiv românesc. Din Tirol pînă în Salzkammergut se ştie că naţionala antrenată de Josef Hickersberger are toate şansele să se acopere de ruşine la Euro, aşa că oamenii preîntîmpină dezastrul cu o glumă ambalată în petiţie. Noi nu sîntem în situaţia austriecilor. N-am fost nici imperiu, nici născători de valsuri vieneze, dar la fotbal stăm mult mai bine. Nu atît de bine încît să ne propunem serios cîştigarea titlului continental, dar nici atît de rău încît să ne punem ştreangul pesimismului de gît. Pînă una, alta vom trăi bucuria participării la meciurile din Elveţia şi Austria, nu stresul preliminariilor.

Am picat în grupă cu Franţa, unde Ribery, Malouda şi Benzema sînt ofertele Hexagonului la era post-Zidane, cu o Serbie capricioasă, atît de capricioasă că Stankovici, Vidici şi Pantelici n-au putut împiedica înfrîngerea din Azerbaidjan, şi cu o Lituanie care lucrează de ani buni la proiectul „în fotbalul de azi nu mai sînt echipe mici”. Despre austrieci ar mai fi de spus că între generaţia lui Aufhauser şi aceea a lui Krankl este distanţa de la mediocritate la excelenţă. Iar despre Feroe ar fi de discutat cîţi homari pe metru pătrat de ocean revin fiecărui locuitor. Tragem linie. Ne vom califica jucînd fotbal de calitate, concomitent cu abandonarea complexelor de provinciali ai Europei. Aici intră în schemă priceperea lui Victor Piţurcă şi puterea lui Mircea Sandu. De la care aşteptăm să lucreze la fel de eficient în calitatea de membru al Comitetului Executiv al UEFA.