Atlanţii de buzunar
Brazilianul Cesinha are platfus. Vestea nu a căzut ca un trăsnet peste capetele noastre, nici nu va face gaură în cerul uneori prea înstelat de deasupra Ligii lui Mitică, asta deoarece legea morală din ei nu are nici o legătură […]
Brazilianul Cesinha are platfus. Vestea nu a căzut ca un trăsnet peste capetele noastre, nici nu va face gaură în cerul uneori prea înstelat de deasupra Ligii lui Mitică, asta deoarece legea morală din ei nu are nici o legătură cu bolta cerească, ci doar cu off-shore-urile prin care se plimbă drepturile de televizare.
Revenim. Ce înseamnă să ai platfus dacă eşti fotbalist? Potrivit medicilor, cu platfus nu poţi participa nici la orele de educaţie fizică, darămite să fii sportiv de performanţă. Teoria e infirmată însă de nişte oameni care s-au încăpăţînat să practice o activitate interzisă de dotarea naturală. Nu vorbim totuşi de handicapuri fizice majore. Uneori natura şi-a pus la grea încercare subiecţii, doar pentru a scoate ce-i mai bun în ei. Din cauza platfusului, Cesinha nu poate alerga suta de metri în 11 secunde, dar tocmai lipsa secului din talpă îi oferă un neaşteptat plus la driblinguri. El nu aleargă cu naturaleţea unui sprinter ori cu supleţea unei gazele. De unde provine şi deruta fundaşilor adverşi.
Ne bucurăm că printre noi există fotbalişti imperfecţi. Fotbalul nu e universul atlanţilor de doi metri, cu muşchi sculptaţi şi priviri de oţel, mulţi incapabili să ghicească o pasă mai lungă de 4-5 metri. Micuţul Garrincha, fotbalist emblematic al Braziliei anilor ’50-’60, avea un picior mai scurt şi părea la fel de tare în dribling ca Ronaldinho. Gunther Netzer purta la un picior 45, iar la celălalt 47. Asta nu l-a împiedicat să fie unul dintre cei mai creativi mijlocaşi din istoria fotbalului german, care, împotriva clişeelor vîndute la liber pe piaţă, nu a dat lumii doar Panzere cu muşchi, lipsite de rafinament tehnic. Vezi şi exemplul Pierre Littbarski, atît de crăcănat că te mirai cum poate să meargă. Să nu-l uităm pe sîrbul Desniţa, surdomut din naştere, dar jucător de echipa naţională. Despre suferinzi cardiaci care intrau pe teren pe semnătură proprie aproape că e banal să vorbim. Un mic exerciţiu. Cum ar fi arătat fotbalul nostru fără Sorin Cîrţu?
Bine, bine şi care e morala? În nici un caz aceea că antrenorii trebuie să selecteze fotbaliştii pe criteriul strămoşesc al mingicărelii, ignorînd vinovat şi comod calităţile fizice. Abaterile de la regulă au dreptul totuşi să intre în sistem nu de dragul diversităţii, concept la modă, ci al valorii. Maradona, Hagi, Rui Baros povestesc ceva frumos. Ceva dincolo de înălţime, ochi albaştri şi alte trăsături ariene. Bun venit, Cesinha, era nevoie de tine! Şi nu doar la Rapid.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele