Strîmbul şi dreptul

„Ce bine-mi pare c-ai luat ţeapă!” a sunat din nou în boxele memoriei, fără să fie interpretat de solistul consacrat. La sfîrşitul derbyului din Groapă, Rednic şi-a luat revanşa în faţa celor care l-au dat afară de la Dinamo şi […]

„Ce bine-mi pare c-ai luat ţeapă!” a sunat din nou în boxele memoriei, fără să fie interpretat de solistul consacrat. La sfîrşitul derbyului din Groapă, Rednic şi-a luat revanşa în faţa celor care l-au dat afară de la Dinamo şi chiar dacă nu a cîntat melodia preferată, era clar că notele buclucaşe îi zburdau pe portativul subconştientului. Răzbunarea lui Mircea a vizat în primul rînd jucătorii. Foştii elevi, ostilizaţi pe traseu de viziunea financiară a lui dom’ profesor, au fost primii atinşi de lecţia de fotbal eficient oferită lui Dinamo în schimbul celor trei puncte. Săgeţile tactice ale Puriului au ricoşat apoi şi către tribuna oficială din Ştefan cel Mare, unde în locul trabucurilor cubaneze s-a tras în piept aroma aspră a eşecului.

Victoria clară a Rapidului în meciul cu Dinamo este de asemenea victoria lui Rednic împotriva lui Zenga. A antrenorului Mircea Rednic împotriva antrenorului Walter Zenga, şi nu a antrenorului român Mircea Rednic contra antrenorului italian Walter Zenga, teorie enunţată ritos de „rapidist” după partidă. Detestat de suporteri, privit în continuare de Copos doar ca un experiment reuşit, omul de pe banca rapidistă nu a dat foarte mulţi paşi înapoi. Spre meritul lui. A menţionat că regretă unele afirmaţii din istoria recentă, fără să-şi pună totuşi cenuşă în cap. A renunţat să mai joace rolul tipului simpatic, fiindcă ştie că nu-l prinde. A rămas profesionistul. Tehnicianul capabil să pregătească minuţios un meci. Lucid şi aplicat, aşa cum a procedat peste tot pe unde a trecut. Şi unde a avut succes pînă la un moment dat, acela în care vestiarul i se întoarce împotrivă.

Lui Zenga îi stă bine în haina antrenorului-prieten, camarad. Ţineţi minte efuziunile din primele etape succesive înscăunării la Dinamo. Walter în sus, Walter în jos, jucători încîntaţi de atmosfera ex-tra-or-di-na-ră, şefi cu optimismul recuperat ca o creanţă de la care îţi luaseşi adio. Numai că stilul heirupist ţine atît cît poate ţine hei-rup-ul. O vreme, nişte meciuri. Hrana cotidiană a unei echipe nu este afrodisiacul încurajărilor venite de pe bancă. Mai trebuie ceva. Meserie, repetiţie. Muncă nespectaculoasă în contul rezultatelor importante. Aici, Walter nu e specialist. În situaţii de criză e nevoie de o persoană calmă, nu de cineva care îşi scoate mijlocaşul la închidere ca să-l arunce în luptă pe Claudiu Niculescu în varianta demobilizată.

Plecarea lui Zenga spre Milano nu e repatriere, ci o formă de abandon. Walter ştie că povestea în Groapă s-a terminat. Îşi va regla cumva situaţia contractuală şi va pleca. De aici încolo, începe treaba acţionarilor, care vor fi priceput care e diferenţa între un strîmb care îţi cîştigă titlul şi un drept care ţi-l pierde din etapa a 15-a.