Adio, Martinuţa!

I s-a spus Martina cea mică. La 16 ani şi jumătate devenea cea mai tînără ocupantă a locului 1 în ierarhia jucătoarelor profesioniste. Copila minune a tenisului. Încă una pe tapetul alb imaculat. Nu era primul fenomen de precocitate din […]

I s-a spus Martina cea mică. La 16 ani şi jumătate devenea cea mai tînără ocupantă a locului 1 în ierarhia jucătoarelor profesioniste. Copila minune a tenisului. Încă una pe tapetul alb imaculat. Nu era primul fenomen de precocitate din circuitul WTA. Tracy Austin, Steffi Graf, Jennifer Capriati, Monica Seles. Toate au impresionat la timpul lor. Au lăsat urme inconfundabile, amintiri vii. Martina Hingis uimise prin îndemînare şi intuiţie, plasament şi rafinament în execuţii. Martinuţa, cum o alinta patern nea Vanea Chirilă, a erupt ca un vulcan şi s-a stins tot aşa. Fără o explicaţie ştiinţifică. Navratilova fusese o fată foarte talentată, Hingis un fenomen. Ca şi în cazul lui Borg, lumea îi aşteptase domnia de cînd apăruse în turneele de junioare.

Navratilova crescuse implacabil de-a lungul carierei, încît la un moment dat se punea problema, fie şi în glumă, să joace în turnee masculine. A ales să rămînă cu femeile, pe teren şi în viaţa de dincolo de arenă. Martinuţa a strălucit cîţiva ani, apoi s-a stins. De fapt, a abdicat de bunăvoie. Copilăria pierdută îşi cerea drepturile. Adolescenţa sacrificată la fel. După 2000, cînd a cedat primul loc în clasamentul WTA, a mai jucat, dar niciodată în starea de graţie care o propulsase acolo sus. S-a retras cîţiva ani, a revenit. Încheietura mîinii îşi păstrase elasticitatea, fineţea. Picioarele alergau la fel de repede ca înainte. Repede şi natural. Ceva se schimbase însă între timp. Forţa şi viteza erau altele, concentrarea crescuse, idem dorinţa de a cîştiga bani cu orice preţ. Apăruseră Lindsay Davenport, Amelie Mauresmo, surorile Williams. O femeie obişnuită contra unor exemplare obişnuite să tragă de fiare. Nişte fiare, în general.

Cocaina încheie brusc povestea. Brutal şi urît. S-a întîmplat astă-vară la Wimbledon. Conform scenariului clasic, Hingis pretinde că e nevinovată şi a cerut un test al firului de păr, care să-i ateste curăţenia în materie de doping. Este şocată şi revoltată, parcă la fel de şocată şi revoltată ca sprintera Marion Jones, obligată într-un final trist, mirosind a anabolizante, să returneze toate medaliile cîştigate la Olimpiada de la Atena. Demnă, Hingis şi-a anunţat retragerea, precizînd că nu poate pierde ani prin tribunale să-şi demonstreze nevinovăţia. Noi am pierdut însă enorm. Cine a văzut-o ştie că o dată cu plecarea Martinei cea mică tenisul romantic a apus definitiv. Despărţirea de ea ne retează din plăcerea jocului şi a spectacolului. Termenul „feminin” în tenis trebuie luat cu o anumită circumspecţie fără Hingis pe terenuri. Să nu o judecăm prea aspru, pentru că ne-a dăruit frumuseţe, sensibilitate, emoţie! Lucruri perisabile şi rare în lumea de azi.