Pedagogii golăniei

Parcă e prea mult. Nu sîntem nici pudibonzi, nici puritani, nici spartani, dar dacă ultimul strigăt în materie de pedagogie fotbalistică marca Lăcătuş este „Băi p…ă, vino încoa’”, urmat de concluzia „Fugi, mă, d-aci!”, înseamnă că undeva a apărut o […]

Parcă e prea mult. Nu sîntem nici pudibonzi, nici puritani, nici spartani, dar dacă ultimul strigăt în materie de pedagogie fotbalistică marca Lăcătuş este „Băi p…ă, vino încoa'”, urmat de concluzia „Fugi, mă, d-aci!”, înseamnă că undeva a apărut o problemă, iar noi aplaudăm în loc să strigăm cît ne ţin plămînii: „Stop, gata, ajunge!”. Mai zilele trecute, finul tehnician şi distinsul om de lume Marin Barbu Magiun făcea apologia intervenţiei la nivelul maxilarelor, cu exemplificare pe Bruno Simao. Citat: „Uneori trebuie să le dai un cap în gură ca să priceapă că disciplina e pe primul loc”. Corect, maestre, dar de ce numai atît, se poate şi cu un picior în stomac ori cu bîta învelită într-un prosop ud!

De la vorbă la faptă nu-i decît un pas, aşa că rapidistul Marius Constantin a şi aplicat procedeul „tete vers la bouche” cu succes, fiindcă succes este acela cînd scapi nesuspendat după ce ai testat rezistenţa la şoc frontal pe dinţii colegului Emil Dică. Ultimul dresat apoi de club să declare că între el şi Marius s-a înfiripat o prietenie mai solidă decît picioarele Podului Grant. Şi pentru că cine fură azi un ou mîine e bou dacă nu fură un parc din centrul Bucureştiului, nici tînărul Constantin n-a rămas dator binefăcătorilor lui. L-a scuipat pe Ilie Iordache, ceea ce pe lîngă capul în gura mincinoasă a lui Emil Dică pare un gest de clemenţă.

Ultimele evenimente întregesc tabloul care ar putea fi botezat „Natură vie cu dinţi lipsă, vînătăi şi arsuri de trabuc”. MM Stoica a făcut pe cruciatul în loja mascaronică de la Urziceni şi a sfîrşit ca sac de box cu scrumieră la purtător, pe cînd Crăciunescu junior a încercat să iasă din încercuire aplicînd o variantă light a metodei Constantin&Magiun. Vă vine să rîdeţi, ne vine să rîdem! Nu-i nici locul, nici momentul. Veştile proaste vin mai ales de afară. Ruşinea miroase greu dinspre Italia, unde compatrioţi de-ai lui Magiun, Constantin şi Lăcă, deci şi de-ai noştri, au ostilizat o ţară în care românii sînt asociaţi acum cu infracţionalitatea, crima şi nenorocirile. Dacii, tracii şi haidamacii.

Nu sîntem vinovaţi cu toţii, asta ne place să gîndim, dar de fapt sîntem, fiindcă violenţa tratată cu blîndeţe naşte pui hidoşi. Tribunele oficiale ale fotbalului nostru sînt populate de interlopi care pozează în filantropi, de foşti miliţieni, de securişti de viţă veche şi de îmbogăţiţi de partid şi de stat. Miza nu este aşa cum îşi închipuie unii locul din Champions Legue, dat de titlul de campioană. Fals! Ne jucăm locul în lumea civilizată, dar, din păcate, am ales tactica nepotrivită. Din nou, e focu’ la ei!