Criza de excelenţă

Revista franceză France Football a comunicat nominalizările pentru Ballon d’Or. 50 de fotbalişti de la cele mai importante cluburi europene se bat pentru titlul neoficial de cel mai bun jucător din lume, iar printre ei nu se află nici un […]

Revista franceză France Football a comunicat nominalizările pentru Ballon d’Or. 50 de fotbalişti de la cele mai importante cluburi europene se bat pentru titlul neoficial de cel mai bun jucător din lume, iar printre ei nu se află nici un român. Asta ca să îi dăm şi un răspuns documentat preşedintelui Unirii Urziceni, care ne interoga recent pe marginea subiectului fără început şi fără sfîrşit, „Este sau nu fotbalul românesc în criză?”.

Da, domnule M. Stoica, fotbalul românesc este în criză. Nu, vă rugăm să nu faceţi o criză! Nici dumneavoastră, nici cei adăpaţi la izvoarele pozitivismului patriotic. Aşa, calificat la Euro 2008, cu o echipă în grupele Champions League, cu goiani şi dicani de multe milioane de euro în închipuirea unora care conduc Liga şi excursiile la Muntele Athos, fotbalul românesc nu oferă nici un nume greu pe această listă a premianţilor.

Totuşi, întrebarea rămîne. Ce fel de criză mai e şi asta, acum că ne-am calificat la un turneu final după 7 ani petrecuţi în deşertul frustrărilor? Ce formă perfidă de criză e aceea a unui fotbal care nu acum un secol dădea un sfert de finală în Cupa UEFA şi prin urmare o semifinalistă? Pentru că nu de originalitate ducem lipsă, iar excepţiile de la regulă ne populează viaţa, există şi aici o explicaţie. Una prozaică, dar dureroasă.

Fotbalul românesc este în criză de excelenţă. Cu toate evoluţiile consistente din Il Calcio, nici măcar Mutu nu a prins topul celor 50. Un sezon bun nu salvează o carieră întortocheată. Încă o dată observăm că părerea noastră despre noi înşine e invalidată de părerea celorlalţi. De la Hagi încoace, fotbalul nostru nu a propus vreun nume care să atragă marile ziare şi agenţii de presă care trimit nominalizările. E o convenţie, e un joc străbătut de subiectivism, dar unul prestigios, în urma căruia mari fotbalişti ca Di Stefano, Eusebio, Cruyff, Beckenbauer şi Platini au primit sceptrul. Al puterii talentului şi al forţei morale asupra coechipierilor şi adversarilor. Al cavalerismului pe teren şi al mesajului către suporteri. Fiindcă asta premiază Ballon d’Or, nu nişte mingicari mercenari.

Va fi Kaka sau Messi, contează prea puţin. Le ţin companie Raul şi Henry, Gerrard şi Cristiano Ronaldo, Van Persie şi Totti. Gatuso şi Drogba, Ronaldinho şi Rooney. Citiţi lista celor 50 pe gsp.ro şi veţi înţelege că bocitoarele la căpătîiul vedetei dispărute plîng degeaba.