Euroeliberarea
Dacă gîndim pozitiv şi optimist cum ne-a îndemnat constant Hagi, calificarea e rezolvată după victoria cu Olanda. Chiar fără Mutu, mergem în Luxemburg pentru a încărca în desagi punctele victoriei, urmînd ca la Bucureşti în faţa albanezilor să celebrăm cununia […]
Dacă gîndim pozitiv şi optimist cum ne-a îndemnat constant Hagi, calificarea e rezolvată după victoria cu Olanda. Chiar fără Mutu, mergem în Luxemburg pentru a încărca în desagi punctele victoriei, urmînd ca la Bucureşti în faţa albanezilor să celebrăm cununia cu fotbalul european întreruptă acum 7 ani, lungi cît o eră glaciară. Rămînem în registrul optimist şi ne gîndim mai departe. În viitorul apropiat, mai exact în iunie 2008, undeva în Austria şi Elveţia, între lacuri glaciare şi munţi cu frunţile de gheaţă. Din visul împlinit prin golul lui Goian, întrebarea acum este cum ne vom prezenta la Euro, nu dacă ne calificăm.
Aşteptăm ca pe stadioanele helvete şi austriece, „naţionala” română să arate altfel. Nu prin alcătuire, prin atitudine. Eliberaţi de povara preliminariilor, dezinhibaţi după lupta cu stafiile trecutului recent, care îi bîntuiau la vestiar şi pe teren, în somn şi în concedii, Chivu, Goian şi ceilalţi pot arăta Europei că ne-am întors cu adevărat acasă. Curajoşi, hotărîţi, nu foarte încruntaţi. Un fotbal descarcerat din grija apăsătoare a zilei de mîine. Nişte oameni veniţi să arate ce ştiu şi ce pot atunci cînd participă la o mare sărbătoare. Nu ne vom spăla imaginea de terorişti ai bancomatelor şi de poluanţi ai marilor oraşe, dar vom arăta că sîntem şi altfel. Cei mai mulţi dintre noi. Nu ne îndoim că, vindecaţi miraculos de corupţie, politicienii vor fi alături de Piţi şi de băieţi, găsind puterea să strige „Hai, România!” .
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele