Ţara tenisului apune

Suzuki, omul, nu motocicleta, l-a bătut pe Victor Hănescu. Şi nu la jiu-jitsu, ci la tenis. S-a întîmplat în Japonia, la Osaka, în prima zi a meciului de Cupa Davis pentru supravieţuirea în grupa de elită. Cum, nu aţi auzit […]

Suzuki, omul, nu motocicleta, l-a bătut pe Victor Hănescu. Şi nu la jiu-jitsu, ci la tenis. S-a întîmplat în Japonia, la Osaka, în prima zi a meciului de Cupa Davis pentru supravieţuirea în grupa de elită. Cum, nu aţi auzit de Suzuki? Nici de Iwabuchi? Păcat, fiindcă acelaşi Suzuki acompaniat de Iwabuchi i-au învins apoi la dublu pe Mergea şi Tecău, eternele speranţe. Mai mergea dacă se întîmpla după un meci dramatic, cu răsturnări de scor şi transpiraţie. Nimic din toate astea, de trei ori 6-4. Şi oricum nu mergea să te pună la colţ doi tipi de 31 de ani fără palmares, dintre care unul cu coc de samurai în creştetul capului. Parcă rula un film al lui Kurosawa.

Dar, stimaţi tenismeni şi tenismene, am învins! Trufaşa Japonie, cibernetizata, disciplinata şi bogata Japonie a fost răpusă de bravii tricolori. Stejari, zimbri, bizoni ori ce-or mai fi ai noştri. Ca brazii, cu niponii la picioare. Cu un efort de voinţă, cu ultimii stropi de energie, am reuşit, fraţilor! Cutremur la Osaka! Arhipelagul e în stare de şoc. Poftim? Sîntem deplasaţi şi răutăcioşi că nu aplaudăm o victorie? Păi, cum să aplauzi un 3-2 cu Japonia, ţară din lumea a treia a tenisului? Cum să te bucuri cînd a mia oară te salvează Andrei Pavel? Bătrînul, bravul, constantul Andrei. Ce sentiment încerci cînd îl vezi pe Hănescu întotînd în faţa lui Go Soeda, jucător din adîncurile ierarhiei ATP, pe care tricoul stă ca un kimono? Pe voi, stimaţi tenismeni şi tenismene, nu v-a încercat un sentiment de jenă la această victorie cu miros de faliment?

Cele două meciuri cîştigate de Andrei Pavel ne păstrează în Grupa Mondială a Cupei Davis şi ecranează pentru alte cîteva luni realitatea tristă. Un jucător de 33 de ani împliniţi e obligat în continuare să tragă ricşa cu o roată a tenisului nostru. Nu, nu am uitat de Victor Hănescu, punctul realizat de el în faţa lui Go Soeda era logic, nu un act de bravură. Un jucător de nivelul lui Victor nu avea voie să sufere, era obligat să facă legea, să se impună. Indiferent de oboseală – de ce oare sînt atît de obosiţi sportivii români? -, de lipsa adaptării cu suprafaţa de joc. Pentru că nouă ni s-a părut că marele adversar dintotdeauna al lui Victor este lipsa chefului, nu a valorii. Asta e, sîntem obosiţi, plictisiţi, plafonaţi înainte de vreme. Noi nu ne cocoşăm sub povara gloriei, ci a mediocrităţii călduţe. Şi ne întoarcem din Ţara Soarelui Răsare în Ţara Tenisului Apune convinşi că am mai păcălit o dată viaţa.