For minte
Dramă naţională, Nicolae Forminte s-a supărat pe ziarişti. Şi ne ameninţă cu o tăcere grea ca o aterizare după un triplu şurub. Lui Forminte i s-a părut o obrăznicie fără margini că Steliana Nistor şi Cătălina Ponor au fost intervievate […]
Dramă naţională, Nicolae Forminte s-a supărat pe ziarişti. Şi ne ameninţă cu o tăcere grea ca o aterizare după un triplu şurub. Lui Forminte i s-a părut o obrăznicie fără margini că Steliana Nistor şi Cătălina Ponor au fost intervievate înaintea dumisale. In-ad-mi-si-bil! A zis ceva de lipsă de respect, de ierarhii încălcate. Bine că n-a invocat gradele, ca-n armată!
Totuşi, simţim o rumoare în sală. Cum, nu ştiţi cine e Nicolae Forminte? Hai, un efort, cîteva elemente ajutătoare! Sol, bîrnă, sărituri, paralele inegale, tratament inegal, cariere inegale. Aşadar, Nicolae Forminte este înlocuitorul lui Octavian Belu şi al Marianei Bitang la lotul feminin de gimnastică. Am spus nu întîmplător înlocuitorul, fiindcă urmaşul înseamnă altceva. Dacă era urmaşul lor nu înotam în spatele americancelor şi chinezoaicelor, aşteptînd să cadă de pe aparate rusoaicele. Echipa în ansamblu şi fetele luate în parte ar fi arătat altfel. Nu dezvoltăm aici de ce, nu analizăm subţierea bazei de selecţie. Dl N. Forminte ştie foarte bine care e diferenţa dintre un bun meseriaş şi un mare antrenor.
Şi uite cum ni se face un dor nebun de Belu şi Bitang. Şi ei se supărau, aveau umori şi zile mai proaste. Dar aveau dreptul la ele. Îi apărau rezultatele, competenţa, excelenţa. 20 de ani am dominat gimnastica feminină cum doar Brazilia o face în fotbal pentru că erau ei acolo să scoată aur şi din piatră seacă. Iar cînd s-au dat la o parte, cumva obosiţi de glorie, au rămas forminţii să se opărească, fără să ştie un lucru elementar. Niciodată, dar niciodată un antrenor nu ia faţa sportivului său în faţa microfonului! E şi asta o recompensă pentru copilăria pierdută prin palmele date cu praf de sacîz.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele