Bundesimpresia

Am ajuns în Germania! Cu o întîrziere de un an şi trei luni, dar am ajuns! Stadioanele au rămas tot acolo, nemţii sînt tot nemţi, deci economia germană a mai înghiţit cîteva corporaţii franceze, iar berea patentată de călugării franciscani […]

Am ajuns în Germania! Cu o întîrziere de un an şi trei luni, dar am ajuns! Stadioanele au rămas tot acolo, nemţii sînt tot nemţi, deci economia germană a mai înghiţit cîteva corporaţii franceze, iar berea patentată de călugării franciscani nu şi-a pierdut gustul. Haz de necaz, ce altceva putem face? Sau poate că nu. Cristi milanezul şi Adi florentinul ne spun mereu că trebuie să privim înainte. De acord, dar fără să uităm prostioarele trecutului, care ne-au transformat din jucători în telespectatori. Un meci cu Germania e prilej de orgoliu. De-abia acum putem rosti senini sintagma aceea obosită: un test util. Necesar şi profilactic, fiindcă după amicalul cu Turcia, egala maltezilor, şi după victoria de la Minsk, cu nişte bieloruşi egali cu propria mediocritate, aveam nevoie de un reper solid. Dorinel se întoarce acasă, a doua casă, cea din Koln, Marica are prilejul să înscrie golul pe care nu-l reuşeşte în Bundesliga. Accidentarea lui Lobonţ îi oferă lui Dani Coman o titularizare reparatorie. Mai înainte de toate contează însă cum ne vom prezenta diseară. Ce fotbal vom propune. Reîntoarcerea în lumea bună presupune şi o anumită aură de invincibilitate, dar mai ales o atitudine sănătoasă. Nu prelungirea recordului de „n” meciuri fără înfrîngere este acum ţinta lui Mutu şi compania, ci impresia pe care o vom lăsa pe unul dintre stadioanele importante ale Europei. Ca să ne simtă că sîntem unii de-ai lor trebuie să abandonăm aerul acela de corsari ai balonului. De minoritari hotărîţi să-i şicaneze pe majoritari cu pase în propria jumătate. O certă boierie în exprimare ne-ar aduce mai multă simpatie şi mai mult respect decît un egal muncit şi scrîşnit. Nu e o pledoarie pentru plonjonul în cap de pe un cal frumos. Sînt totuşi momente în fotbal cînd contează enorm impresia artistică. Nemţii nu au uitat umilinţa din Giuleşti, dar au fost ocupaţi cu altele în ultima vreme. Au organizat un Weltmeisterschaft, au prins ultima treaptă a podiumului, bucurîndu-se suspect de tare. Joachim Loew, urmaşul lui Klinsmann, pare un antrenor din acelaşi aluat cu Helmuth Schon, omul care împreună cu Beckenbauer, Breitner şi Gerd Muller deposeda Olanda de titlul mondial în ’74. Va fi interesant ce replică va primi metodicul Loew de la intuitivul Piţurcă. Cum se vor descurca Goian şi Chivu cu Podolski şi Kuranyi. Cine va preda lecţia pasei. Dică sau Bernd Schneider? Nu zîmbiţi, bucuraţi-vă! De-asta e bine că jucăm cu Germania după un galop în faţa prietenului Hamutovski.