Romani, nu spartani

Pentru Mircea Rednic ar trebui inventat un joc care să se numească şaho-poker. Antrenorul lui Dinamo nu este un gambler în adevăratul sens al cuvîntului, fiindcă el riscă făcînd calcule minuţioase. Rednic lasă hazardului foarte puţine grade de libertate, dar […]

Pentru Mircea Rednic ar trebui inventat un joc care să se numească şaho-poker. Antrenorul lui Dinamo nu este un gambler în adevăratul sens al cuvîntului, fiindcă el riscă făcînd calcule minuţioase. Rednic lasă hazardului foarte puţine grade de libertate, dar nu intră în tiparul tehnicienilor previzibili şi prudenţi. Titularizarea lui Bratu în dauna lui Claudiu Niculescu a părut un gest nebunesc. Şi de ingratitudine faţă de omul care a rezolvat atîtea şi atîtea partide de unul singur.

Pentru că a trăit în fotbalul mare, Rednic mai ştie că sentimentalismul în fotbal poate fi fatal. Puriul a judecat shakespearian situaţia. Regele a murit, trăiască regele! Dinamo avea nevoie de un jucător rapid, care vine lansat din linia a doua, Bratu adică, nu de cineva tehnic, dar static, vorbim despre Niculescu, desigur. Golul înscris de Bratu după un sprint curat a confirmat intuiţia omului de pe banca tehnică.

Finalul trist nu îi aparţine lui Rednic. Greşelile de curtea şcolii ale lui Năstase „Pepene”, Blay sau Mărgăritescu l-au dus pe antrenor pe teritoriul neprevăzutului. Acolo unde zile, săptămîni şi luni de muncă sînt anulate de nişte băieţi care au ieşit de la cabine cu gîndul la petrecerea de la Doi Cocoşi.