Bicfalvi, alternativa blondă

…despre un preinfarct mai mare decît trei puncte în clasament

Bicfalvi a şutat spre poarta lui Brăneţ fără avertisment. Cu toată forţa tinereţii. Hotărîre, prospeţime, candoare. Bucurie şi libertate, toate într-un singur şut. Apoi au curs superlativele cioplite în limbă […]

…despre un preinfarct mai mare decît trei puncte în clasament

Bicfalvi a şutat spre poarta lui Brăneţ fără avertisment. Cu toată forţa tinereţii. Hotărîre, prospeţime, candoare. Bucurie şi libertate, toate într-un singur şut. Apoi au curs superlativele cioplite în limbă de lemn. Incre…, incom…, extrao…, excep… Mai important şi oarecum prozaic: golul lui Eric a salvat Steaua de la un egal jenant cu Poli Iaşi. Ultimele 12 minute ale întîlnirii au arătat altfel doar pentru că un adolescent a reuşit ceea ce mai vîrstnicii săi coechipieri încercaseră stîngaci trei sferturi de meci.

Tot golul lui Bicfalvi i-a prilejuit lui Hagi o bine meritată descărcare nervoasă adresată trişorului Silvăşan. Apoi o remarcă adresată salvatorului. Este un puşti talentat, dar mai are mult de învăţat. Posibil, cine le ştie pe toate – poate „Regele”?! -, dar am auzit-o de prea multe ori. Nici din gura lui Hagi nu sună mai bine, chiar dacă o spune cineva de la care un tînăr fotbalist are ce învăţa. Apropo, ce se întîmpla dacă Mircea Lucescu gîndea tot aşa? Mai ajungea Gică Hagi titular la 18 ani în naţională?

Personajul principal al partidei din Ghencea mărturiseşte că a fost aproape de infarct după înscrierea golului. Vedeţi, asta e diferenţa dintre necoptul Eric şi mulţi dintre răscopţii săi coechipieri. Ceilalţi nu s-ar fi aflat în pragul infarctului după un gol. Nici vorbă. Dînşii au experienţă competiţională, au văzut multe, deci nu le mai sare inima din piept aşa uşor. Numai că uneori experienţa competiţională poartă numele de blazare. Rutina şi uzura mentală omoară fotbalul şi fotbalistul. Fără excepţie, la orice nivel.

Aţi observat că Eric Bicfalvi arată altcumva decît mingicarii noştri piticoţi din bătătură? Înalt, zvelt, parcă şi cu altă privire, alta decît căutătura aceea vindicativ-vicleană a mercenarilor Ligii I. Uite că după africani, sud-americani şi australieni avem şi noi suedezii noştri! Nu asta e însă ideea. Cu apariţia lui Bicfalvi, fotbalul românesc se poate despărţi de o prejudecată şi se poate întîlni cu alt tip de jucător. Aici trebuie lucrat. Pe lîngă grija punctelor, a satisfacerii capriciilor lui Gigi, Hagi o are acum şi pe aceea a lui Eric. E un efort la capătul căruia ar putea rezulta un antrenor împlinit şi un jucător esenţial dintr-o echipă europeană în sensul cel mai intim al cuvîntului. Şi o variantă pentru naţională, asta bineînţeles dacă între timp selecţionerul nu va face o pasiune nebună pentru Sergiu Radu!