Turul Franţei în Nocturnă

O emisiune dedicată Turului Franţei şi comentatorilor lui de la Eurosport, Naum&Banciu. Pînă aici, nimic ieşit din comun. O mare competiţie sportivă, cu o istorie impresionantă în spate, un trecut recent zbuciumat şi un viitor incert – pe mediu şi […]

O emisiune dedicată Turului Franţei şi comentatorilor lui de la Eurosport, Naum&Banciu. Pînă aici, nimic ieşit din comun. O mare competiţie sportivă, cu o istorie impresionantă în spate, un trecut recent zbuciumat şi un viitor incert – pe mediu şi scurt, vorba lui Hagi -, merită atîta lucru. Doar că totul s-a întîmplat la „Nocturnele” Marinei Constantinescu, pe un spaţiu dedicat culturii. Undeva spre miezul nopţii, exilul necesar acestei ocupaţii umane din care nu ies bani, prime-time-ul fiind ocupat de bună seamă cu activităţi de spălare sistematică a creierului numite în mod curent divertisment.

Dacă nu aş frecventa constant „Nocturnele”, mi-aş fi închipuit că demersul realizatoarei ar putea fi o formă de oportunism intelectual. În medii de un anumit nivel dă bine să te afirmi drept fan al Turului Franţei. E cool să vorbeşti despre o întrecere eclectică, e un mod de a evada din plutonul iubitorilor/consumatorilor de rînd ai fenomenului sportiv, afişîndu-te degustător încercat al periplului prin Alpi, Pirinei şi Valea Loarei. Marina Constantinescu aplaudă însă cu acelaşi entuziasm şi ultima montare a lui Andrei Şerban, şi sprintul francezului Christophe Moreau. Prezenţa în alb-negru-sepia a lui Radu Naum şi a lui Radu Banciu în studioul „Nocturnelor” nu a avut nici scop publicitar, nici satisfacerea gustului pentru ludic al criticului de teatru. Trei persoane cu gusturi, ocupaţii şi perspective diferite s-au întîlnit în pasiunea pentru Le Tour. A rezultat un dialog inteligent şi interesant. Mai proaspăt şi mai viu decît Turul în sine care, în lipsa „vitaminelor”, se tîrăşte acum prin Alpi. Aşa ca o mîncare franţuzească salvată de amestecul savant al condimentelor.

Cu detaşarea celui care îi preferă totuşi pe Messi şi pe Robinho lui Vinokurov şi „Chicken” Rasmussen, din motive pe care nu le dezvoltăm acum, am reţinut firescul şi farmecul discuţiei, calităţi originare însuşi Turului Franţei. S-a vorbit cu graţie despre geografie culturală şi postmodernismul dopingului. Despre filtrele îndoielii, necesare în relaţia cu idolii. Despre legenda made in USA Lance Armstrong şi despre senzaţia unică a întîlnirii cu plutonul. Nu cel de execuţie. Cîteva secunde în care se concentrează totul. Aşteptare, plăcere, emoţie.

Radu Naum a remarcat că jurnalismul sportiv datorează enorm Turului, tocmai pentru că de la începuturi a stimulat imaginaţia. Acolo unde se pedalează fără să se înscrie goluri, ziariştii au fost obligaţi să-şi pună mintea la contribuţie. Să inventeze şi să înfrumuseţeze realitatea înconjurătoare. Este ceea ce reuşesc cei doi Radu etapă după etapă. Chiar dacă uneori epatează purtînd dialoguri în franceză, iar alteori enervează prin negativism. Emisiunea s-a încheiat cuminte, fără vreo evadare din pluton a participanţilor. Sprintul decisiv i-a aparţinut totuşi Marinei Constantinescu. Turul Franţei este o formă de eveniment cultural. Sportul însuşi este o formă de cultură, adăugăm noi, trebuie să ai decenţa de a te apropia de stadioane fără idei preconcepute. Şi o prostie pe final. V-a plăcut golul lui Julio Baptista din finala Copei America?